Olăneşti, Govora şi Călimăneşti se află în topul spaţiilor verzi pe cap de locuitor din ţară

Suprafaţa spaţiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor şi amenajărilor sportive, era de 26.639 hectare, la nivelul oraşelor şi municipiilor din România, la finele lui 2017, revenind pe un locuitor în medie 21,3 mp suprafaţă spaţii verzi, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Municipiile şi oraşele care depăşesc 50 mp/locuitor suprafaţă spaţii verzi sunt Cavnic (674,1 mp), Borsec (166,7), Slănic (160,4), Sovata (154,4), Băile Olăneşti (140,9), Sărmaşu (124,2), Lipova (122,7), Baia Mare (119,2), Băile Herculane (117,8), Pâncota (91,6), Covasna (84,9), Amara (83,4), Piatra-Olt (78,5), Videle (77,7), Băile Govora (74,1), Mangalia (73), Ocna Sibiului (71,9), Solca (69), Câmpina (68), Tălmaciu (67,1), Nucet (65,6), Buziaş (64,4), Simeria (60,1) Ineu (59,8), Călimăneşti (55,6) şi Buftea (51).

La sfârşitul anului 2017, suprafaţa intravilană înregistrată era de 465.454 ha, cu 2.672 ha mai mult faţă de anul 2016.

Pe de altă parte, conform datelor INS, lungimea totală a străzilor din localităţile urbane ale României era de 31.262 km, străzile modernizate (în lungime de 21.413 km) reprezentând 68,5% din total.

Din totalul de 320 municipii şi oraşe înregistrat la sfârşitul anului 2017, numărul celor pentru care ponderea lungimii străzilor modernizate în totalul lungimii străzilor este de 100% sunt Buziaş, Deta, Făurei, Jibou, Ştei, Oţelul Roşu, Plopeni şi Pâncota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *