Renaşterea Olteniei Culturale din Vâlcea se face prin muzică la Livezii de pe Olteţ

Valea Olteţului, teritoriul care desparte Vâlcea de Gorj numită mica vale a Loairei, graţie marilor conace româneşti care scaldă acest ducat de vest, unde Vâlcea se reazemă de Oltenia şi priveşte spre estul Munteniei este brăzdată de legende, tradiţii, istorie.

Un romantic destin care pleacă de jos de la stiloul lui Poenaru şi ne desfată în lirica Piei Pleşoianu, apoi cuprinde un arhipeleag de minunăţii la Alunu, Grădiştea, până la capătul princiar al Slătioarei.

Aici stă ca un regat fără coroană, Liveziul. O aşezare domnească, vatra burgheziei româneşti, locul fără de care România modernă nu avea să existe. Fără Pia Pleşoienilor nu erau Brătienii, nu era monarhia noastră modernă, nu erau premierii care au pus destinul pe harta Europei.

Aici parcă s-au revărsat toate comorile de suflet românesc, patru conace, biserici de lemn, case care sprijină colinele dinspre Gorj, apele Olteţului creează cel mai frumos tandem al vieţii şi destinului. În Livezi, timpul României are cursul său. Dar şi multă tradiţie, folclorul oltenesc pur, ia românească, hora, dansul, doinele, baladele au compus acest compozit al Vâlcii olteneşti.

Primarul Ştefan Verdeş a insistat pentru modernizare căminului  pentru readucerea conceptului de Cămin Cultural în Valea Olteţului, pentru a valorifica tezaurul de tradiţii din această localitate boierească. Pentru a renaşte tradiţiile olteneşti, într-o zonă băgată în aceste minuni.

„Se lucrează din plin la reabilitarea Căminului. Vom relua ideea de ansambluri folclorice, vom reda sărbătorile acestei localităţi frumuseţea şi farmecul de altă dată. Doina Gorjului prezentă aici pe scenă, demonstrează că între Vâlcea şi Gorj e o legătură de suflet, o legătură de artă, spiritualitate. Aici este Oltenia adevărată. Şi le mulţumesc primarilor din Zătreni, din Dănciuleşti pentru că au fost aici, la noi.”, spune edilul din Livezi.

Şi are dreptate, sărbătoarea livezenilor a fost una la care au participat peste 3000 de spectatori din Gorj şi Vâlcea, a fost o poveste de suflet românesc, istoria pusă pe portativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *