Aproximativ 170 de ambasadori ai României vor fi prezenţi la Râmnicu Vâlcea, pe 29 august

Ministerul Afacerilor Externe şi Consiliul Judeţean Vâlcea au reuşit poate cea mai importantă vizită pentru judeţul Vâlcea, din ultimii an, o vizită de promovare a Vâlcii în lume, o vizită care va face să fie cunoscut acest crâmpei de Românie până la marginile globului.

Astfel, pe 29 august, judeţul Vâlcea va fi gazda Diplomaţiei Româneşti!

În cadrul unei şedinţe extraordinare desfăşurate vineri, 10 august, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a supus aprobării consilierilor judeţeni solicitarea Ministerului Afacerilor Externe ca judeţul Vâlcea să devină, pentru o zi, centrul diplomaţiei româneşti.

Astfel, pe 29 august 2018, ambasadorii, consulii generali şi alţi membri ai Corpului Diplomatic Român vor fi prezenţi în judeţul Vâlcea pentru a marca „Ziua Diplomaţiei Româneşti”.


Înalţii oaspeţi vor fi primiţi în Municipiul Râmnicu Vâlcea, urmând ca, pe parcursul întregii zile, să participe, după un program aprobat de Ministerul Afacerilor Externe, la o suită de evenimente în cadrul cărora va fi marcată „Ziua Diplomaţiei Româneşti” şi vor afla informaţii despre oportunităţile pe care judeţul Vâlcea le oferă, atât din punct de vedere economic, cât şi turistic, informaţii pe care, prin amabilitatea excelenţelor lor, să le prezinte ţărilor prietene prin intermediul misiunilor diplomatice în care au fost acreditaţi.

„Sunt onorat şi extrem de bucuros să primim la Vâlcea diplomaţii României, acei trimişi ai ţării care pot vorbi lumii despre tot ce noi, românii şi România, putem oferi, fiindcă, nu-i aşa, excelenţele lor pot prezenta, prietenilor noştri din ţările în care sunt acreditaţi, judeţul nostru, cu tot ce are el mai frumos şi mai interesant şi cu toate oportunităţile pe care el le poate oferi potenţialilor investitori sau turişti.
Consider că aceasta este o ocazie extraordinară pentru noi să arătăm lumii cel mai frumos judeţ din România sau judeţul turismului total, aşa cum imi place mie să numesc judeţul Vâlcea, de fiecare dată când vorbesc despre el.
Sunt convins că, după acest eveniment, se va vorbi despre Vâlcea în multe colţuri ale lumii, în care nu se auzise niciodată despre el”. – Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Printre evenimente care vor marca această zi, diplomaţii vor participa la o expoziţie la care vor fi prezente toate localităţile turistice sau cu cu potenţial turistic din judeţ, fiecare prezentând acele particularităţi specifice zonei. Nu vor lipsi centrele de ceramică, soiurile de vinuri, patrimoniu, produse culinare tradiţionale.

Faptul că Vâlcea, considerat judeţul cu cel mai mare potenţial turistic al României, a reuşit acest eveniment, de a strânge exact ambasadorii României în lume, pentru a-l promova pe toate meridianele, ne determină să felicităm şi noi „diplomaţia” de care  dat dovadă conducerea CJ Vâlcea.

P.S. Din păcate, trebuie menţionat că bugetul alocat acestei zile, din punctul nostru de vedere, unul destul de modest, nu a fost votat de consilierii opoziţiei, aceştia preferând să adugă argumente populiste în favoarea poziţiei pe care au susţinut-o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *