Amendament al lui Carmen Dan şi Eugen Neaţă care reglementează „munca în folosul comunităţii” contestat de Iohannis

„45. La articolul 287, după alineatul (1) se introduce un nou
alineat, cu următorul cuprins:
 Nerespectarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat
sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii săvârşită prin
neprezentarea la primar pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii,
sustragerea de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau
neîndeplinirea îndatoririlor ce revin la locul de muncă se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 luni la 2 ani”
Da, este un fragment de lege care stopează o buclă sau o suveică, un gol legislativ care a perpetuat în România până în prezent, ducând efectiv la la un procent colosal de 60% amenzi neîncasate.
Până acum Potivit art. 5 alin.(2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii reprezintă o sancţiune contravenţională principală. Totodată, conform dispoziţiilor art. 9 alin.(3) şi art. 391 din acelaşi act normativ, atunci când contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda şi nu există posibilitatea executării silite, se poate proceda la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
Esenţa unei sancţiuni este tocmai posibilitatea executării silite a acesteia, în cazul în care cel sancţionat refuză conformarea de bună voie. Analizând însă prevederile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, se poate constata că „sancţiunea neexecutării cu rea-voinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este transformarea acesteia în amendă. Însă, dupa cum am arătat, neexecutarea amenzii poate conduce la înlocuirea acesteia cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii
amenda se transformă în prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, care se transformă în amendă, şi tot aşa, până intervine prescripţia. Aşadar, în actualul context legislativ, executarea efectivă a unei activităţi în folosul comunităţii nu se realizează decât atunci când contravenientul este de bună-credinţă. Reaua voinţă nu este sancţionată în mod real în niciun fel, motiv pentru care executarea unei hotărâri judecătoreşti este lăsată exclusiv la latitudinea contravenientului, rezultând o lipsă de eficienţă a sancţiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale. Implicit prin neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, este suprimat însuşi elementul esenţial pentru înfăptuirea justiţiei. De remarcat este că în mecanismul actual contravenientul ajunge să nu execute o hotărâre judecătorească, deşi aceasta este pronunţată în cadrul unui proces echitabil în care sunt garantate toate drepturile persoanei.
În consecinţă, un mecanism legal care nu dă eficienţă obligativităţii executării legilor şi hotărârilor judecătoreşti prezintă vicii de constituţionalitate; potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţia României, republicată, justiţia se înfăptuieşte în numele legii. În concluzie, având în vedere mecanismul procedural ce a stat la baza adoptării sale, o hotărâre a instanţei de judecată prin care a fost aplicată o sancţiune contravenţională, cum este cea a prestării unei activităţi în folosul comunităţii, trebuie să beneficieze de întreg sprijinul legislaţiei naţionale pentru a fi pusă în executare în mod efectiv.
În situaţia în care nu se identifică o soluţie în sensul impunerii legii împotriva voinţei contravenientului, atunci prestarea unei activităţi în folosul comunităţii îşi pierde natura de sancţiune, ea putând deveni, în plan contravenţional, cel mult un mecanism alternativ de plată a amenzii de către persoana care, deşi nu beneficiază de resursele pecuniare, doreşte de bună-voie să îşi plătească datoria faţă de societatea ale cărei drepturi le-a lezat prin comiterea faptei”

În traducere liberă ar fi cam aşa: Plecăm ca exemplu de la micile scandaluri pe care un tânăr le poate face într-o cârciumă. Acesta poate fi generator de probleme sociale iar legea îl poate salva din cauza unui lanţ uriaş de sincope fără rezolvare. Dacă un individ face scandal într-un bar şi este săltat de poliţişti pentru tulburarea liniştii publice, acesta riscă fie o amendă contravenţională fie să presteze muncă în folosul comunităţii.

Dacă e de bună credinţă va opta pentru cele două penitenţe de mai sus. Dacă nu, lucrurile se complică. Dacă nu are bani de amendă ar urma să fie obligat să presteze muncă în folosul comunităţii. Dar dacă nu vrea, pârghiile sunt următoarele: Trimis în judecată şi ghiciţi ce urmează? În urma unui proces se va alege tot cu amendă sau muncă în folosul comunităţii? Hilar, nu? Pentră că ne întoarcem de unde am plecat şi tot aşa, până când statul renunţă iar individul nostru devine lejer şi confortant în a continua acelaşi mod de viaţă ştiind că nu are cine ce să-i facă. De altfel, am auzit de multe ori, exprimarea la unul dintre aceşti contravenienţi. „Si ce-mi faci frate? Îmi iei boii de la bicicletă? Nu ai ce să-mi faci!”

Amendamentul menţionat în introducere aparţine ministrului Carmen Dan şi deputatului Eugen Neaţă.

Acesta apare în noul Cod Penal, cel contestat la CCR de Iohannis, USR şi PNL.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *