E oficial: niciun DN din judeţul Vâlcea nu va beneficia în anul 2018 de modernizare

Prin intermediul răspunsului la una din interpelările deputatului Cristian Buican, Ministerul Transporturilor transmite sec vâlcenilor că, în anul 2018, niciun drum naţional ce tranzitează judeţul nu va beneficia de lucrări serioase de modernizare sau asfaltare. Este al doilea an consecutiv de când Guvernele PSD-ALDE nu fac niciun demers serios de modernizare a vreunui drum naţional din judeţul Vâlcea, ceea ce denotă lipsa de interes şi incompetenţa factorilor guvernamentali faţă de problemele judeţului Vâlcea. În opinia preşedintelui PNL Vâlcea, o altă cauză a lipsei de investiţii guvernamentale în modernizarea infrastructurii rutiere naţionale din judeţ este şi lipsa de forţă politică a decidenţilor judeţeni, care nu sunt în stare să îşi convingă colegii de la Bucureşti de necesitatea unor astfel de investiţii.

Atât în prevederile Legii Bugetului de Stat pe anul 2018, cât şi în rectificarea bugetară propusă, drumurile naţionale din judeţul Vâlcea sunt aproape inexistente. Astfel, în afara celor 20.000 mii lei alocaţi pentru DN 67B, fonduri care oricum nu au fost cheltuite până acum şi care au slabe şanse să fie consumate în acest an, din cauza „lipsei garanţiei de bună execuţie de către Antreprenor”, niciun alt drum naţional din judeţul Vâlcea nu beneficiază de lucrări de modernizare, în concordanţă cu necesităţile reale.

„De aproape doi ani de când se află la Guvernare, coaliţia PSD-ALDE a uitat complet de judeţul nostru. Nicio problemă a Vâlcii nu a fost rezolvată, fondurile pentru administraţiile publice locale sunt, de la an la an, mai mici, nicio situaţie de urgenţă nu a fost rezolvată, autostrada Sibiu-Piteşti este amânată pe termen nedefinit, nicio investiţie nouă guvernamentală nu a început. La fel este şi în cazul drumurilor naţionale, unde niciun DN din judeţ nu beneficiază de modernizare de doi ani. Este pur şi simplu un atentat la vâlceni, o mojicie fără margini. Reprezentanţii PSD-ALDE de la nivel naţional nu sunt interesaţi de problemele judeţului, iar cei judeţeni nu sunt în stare să bată cu pumnul în masă la nivel naţional. Nu îi ascultă nimeni şi nu îi bagă în seamă. Este foarte trist pentru judeţul nostru, dar asta e realitatea,” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *