Noua axa de circulaţie Sud – Nord a Râmnicului prinde tot mai mult contur

Miercuri, 25 iulie, printr-o ceremonie inaugurală la care au participat primarul Mircia Gutău alături de Înaltpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Constantin Rădulescu, Preşedintele Consiliului Judeţean, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, alţi oficiali şi numeroşi cetăţeni, a fost dat în circulaţie segmentul cuprins între str. Gib Mihăescu şi str. Libertăţii din prelungirea bulevardului Tineretului spre Nord.

Segmentul are o lungime de 263 m, iar lucrările preconizate aici constau în desfacerea platformelor betonate existente anterior, montarea de borduri, realizare suprafaţă carosabilă, trotuare şi piste de biciclete, amenajare de spaţii verzi cu sistem automat de irigare şi plantare de tei, montare de elemente de mobilier stradal (coşuri de gunoi, bănci), un sistem de iluminat modern, precum şi canalizare menajeră şi reţea de distribuţie a apei. În discursul ţinut imediat după slujba de sfinţire oficiată de ÎPS Varsanufie împreună cu un sobor de preoţi, primarul Mircia Gutău a subliniat că prin această investiţie îşi îndeplineşte promisiunea făcută locuitorilor oraşului de a realiza noua axă de circulaţie Sud – Nord, care începe cu bulevardul Dem Rădulescu, continuă cu bulevardul Tineretului şi va ieşi în zona Nord după traversarea căii ferate prin intermediul bretelelor la pasajul Tudor Vladimirescu, despre care edilul-şef a anunţat că vor fi gata cel mai târziu în primăvara anului 2020. Prelungirea bulevardului Tineretului spre Nord implică o serie de noi reguli de circulaţie în zonă, iar şoferii sunt rugaţi să conducă cu atenţie, respectând indicatoarele şi marcajele rutiere.

Biroul de presă

One comment

  • Vasile

    Cind am vazut lucrindu -se in zona am crezut ca se va face legatura cu podul peste Olt , acum constat ca s-a facut o nimica-toata , o bucata de strada care nu duce nicaieri , desi trebuie recunoscut ca fiind paralela cu Libertati e mai buna asta decit cea veche numai ca necesitatea era alta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *