Tineri din Brazilia, Turcia, Iran, Spania şi Portugalia prezenţi la Şcoala de Vară de la Mălaia

În prima săptămâna a lunii iulie, Părintele Marius-Vasile Rogoz de la Parohia Malaia a inițiat Școala de Vară, proiect realizat cu sprijinul Primăriei Malaia, ajuns în acets an la a 3-a ediţie..

Activitățile catehetice și educative s-au desfășurat la biserica parohială și la Căminul Cultural din localitatea Malaia, participanți fiind tineri cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani din localitate dar şi din tineri din Turcia, Iran, Brazilia, Portugalia, Spania, veniţi prin serviciul European de Voluntariat

În cadrul Școlii de Vară au fost desfășurate ateliere de sculptură și icoană pe sticlă, coordonatori fiind Arhid. Cosmin Pisăru și doamna prof. Filofteia Pisăru. Lucrările copiilor au fost vernisate în cadrul unei expoziții organizate la Căminul Cultural, expoziție la care, alături de tineri și organizatori, s-au aflat reprezentanți ai autorităților locale, părinți, cadre didactice și locuitori din comunitate.

„Școala de Vară reprezintă o oportunitate pentru tineri pentru a-şi petrece o parte
 a vacanţei în prezenţa unor oameni pasionați să promoveze arta și cultura autentică. Este o școală prin care dorim să cultivăm spiritul de cooperare al tinerilor, să descoperim aptitudini vocaționale și să cultivăm pasiunea tinerilor pentru pictură și artă. Dorinţa de a învăţa mai mult într-un cadru mai informal decât cel al şcolii propriu-zise şi de a interacţiona cu tineri asemenea lor sunt principalele motive care îi determină pe tineri să se înscrie la astfel de activităţi”, a precizat Părintele Marius-Vasile Rogoz.

S-au alăturat acestei Şcoli de Vară şi alte ONG-uri din zona Văii Lotrului, elevii luând parte la experimente de chimie, jocuri sportive şi minicrecitaluri de vioară.

„A fost o ediţie de succes pot spune, mai ales prin prezenţa oaspeţilor străini care s-au bucurat de geografia zonei. Da, le-a plăcut Mălaia, muntele şi au spus că România este o ţară frumoasă despre care nu ştiau multe până a ajunge aici. Mulţumesc Parohiei Malaia pentru ceea ce fac aici an de an, un lucru clar deosebit pentru copiii din localitate”, a precizat primarul din Mălaia, Gabriel Ţolea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *