După 28 de ani, avem în sfârşit o lege românească, legea care reglementează exploatărilor energetice de la Marea Neagră

Avem prima lege în 28 de ani, cu caracter românesc. Unii spun că a fost o lovitură dată statului paralel sau că este o o lege electorală şi populistă spun alţii.

Eu nu zic nici una nici alta, dimpotrivă, avem prima lege românească, una care aplicată corect aduce câştiguri şi statului român şi agenţilor economici. Până acum legile pentru privaţii externi erau prea cu dedicaţie şi prea eram undeva la periferia lumii civilizate.

Prin Legea offshore nu ne mai vindem pielea ieftin, nu suntem o ţară de zăcăminte, doar de stors. Păcat că a trebuit să treacă 28 de ani, pentru a avea în sfârşit o lege românească. O lege care cere corportaţiilor să ne respecte şi să ne trateze ca pe un partener de afaceri şi nu ca pe nişte…unii de mâna a treia.

Poate de aici înainte vom negocia altfel şi exploatarea forestieră, a resurselor minerale din România, una în care statul nu va sta în genunchi şi va accepta pr principiul „dăcă nu le dpm tot ce vor, atunci pleacă”. Nu, nu pleacă nimeni, nici Exxon, nici OMV, nu vor pleca, dar măcar vor înţelege că din acest moment totul se va baza pe fair-play.

Camera Deputaților a adoptat luni seară proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

Decizia a stârnit deja multe controverse, comentariile lansate în spațiul public mergând de la „vor pleca investitorii pentru că li s-au impus condiții prea aspre” până la „foarte bine au făcut deputații, statul roman va câștiga mai mulți bani”.

Dar ce spune proiectul de lege, pentru care Camera Deputaților este for decizional?

Articolul 19 prevede că procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore pe baza grilei de prețuri de mai jos, ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum, după cum urmează:

• a) 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;
• b) 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv;
• c) 20% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 100 lei/MWh și 115 lei/MWh inclusiv;
• d) 25% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 115 lei/MWh și 130 lei/MWh inclusiv;
• e) 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 130 lei/MWh și 145 lei/MWh inclusiv;
• f) 35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 145 lei/MWh și 160 lei/MWh inclusiv;
• g) 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 160 lei/MWh și 175 lei/MWh inclusiv;
• h) 45% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 175 lei/MWh și 190 lei/MWh inclusiv;
• i) 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri care depăşesc 190 lei/MWh.

Așadar, impozitul scade (de la 30% la 15%) până la nivelul unui preț de 100 lei/MWh, apoi crește constant (de la 15% la 50%) până la un preț de peste 190 lei/MWh. Operatorii sunt astfel stimulați să nu aplice prețuri foarte mici, sub 85 lei pentru 1 MWh, pentru că achită același impozit și la 30 de lei și la 84 de lei, deci această măsură se elimină riscul de evaziune fiscal prin practicarea unor prețuri false în factură (altele decât cele primite de vânzător în realitate).

Mai mult, este avantajos pentru operator să vândă la un preț de până la 100 lei, pentru că în plaja 85-100 lei/MWh beneficiază practic de o înjumătățire a impozitului. De la 100 lei în sus, povara fiscală începe să crească.

Dar scade astfel apetitul operatorului pentru câștig? Să luăm două cazuri ipotetice. La un preț de 110 lei pentru 1 MWh, impozitul va fi de 20%, adică 22 de lei, astfel că rezultă un câștig de 88 de lei (80% din preț). La un preț de 180 de lei, impozitul va fi de 45%, respectiv 81 de lei, deci câștigul operatorului se va ridica la 99 de lei (55% din preț).

Dacă vinde mai scump, operatorul rămâne cu un procentaj din preț mai mic, dar ca valoare absolută, cu mai mulți bani în buzunar. În schimb, statul câștigă mai mult — 81 de lei la prețul mai mare față de numai 22 de lei la prețul mai mic.

Practic, investitorii sunt stimulați să vândă la prețuri cât mai ridicate, dar fără să facă evaziune fiscală, iar statul român va avea un beneficiu mai mare, proportional cu prețul.

De asemenea, proiectul de lege apără interesele firmelor din România și UE, active în domeniile conexe. „În condiții echivalente tehnice și de preț, titularii acordurilor petroliere sunt obligați să achiziționeze bunuri și servicii de la operatori economici din România și spațiul Uniunii Europene”, prevede articolul 22.

Totodată, actul normativ protejează forța de muncă locală.

Conform articolului 23, „titularii acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore au obligaţia ca cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor să fie cetăteni români cu rezidentă fiscală în România”.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 175 de voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi 30 de abţineri. Pentru a intra în vigoare, el trebuie promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *