Tineri oameni de afaceri din Vâlcea au sărit în ajutorul sinistraţilor din Băbeni cu apă, pâine, conserve

Un mic grup de oameni de afaceri din Vâlcea nu a stat pe gânduri atunci când s-a aflat de drama familiilor din Băbeni evacuate din calea apelor. Aceştia imediat s-au strâns şi au pus la cale de o colectă cu alimente de strictă necesitate pentru sinsitraţii din Băbeni.

Întreprinzătorii care au şi un grup numit „Brotherhood” au încărcat în 3 maşini de teren 700 litri de, 300 pateuri, 5 baxuri de biscuiți,5 baxuri de napolitane, 120 de pâini, 5 baxuri de iaurt şi au ajuns marţi seara la Băbeni, în cartierul Valea Mare.

„Nu este mult, este ce am reuşit să adunăm în decurs de câteva ore. Nu ai cum să stai impasibil şi relaxat când aici lângă noi se întâmplă asemenea drame. Imaginile sunt emoţionante, oameni care au plecat din calea apelor doar cu strictul necesar, cu icoane în mână. Este cutremurător”, spune unul dintre aceştia.

Nu este prima acţiune umanitară de acest gen şi nici ultima după cum spun şi speră ca acest grup să se mărească cu timpul şi să arate că „România este solidară”

În oraşul Băbeni peste 70 de oameni au fost evacuaţi din zona Valea Mare, asta după ce din nou debitele crescute ale râului Bistriţa şi ale pârâului Stâncălău, combinate cu colmatarea de la vărsarea în râul Olt, au spart digurile pentru a 5 oară în 5 ani şi toate apele s-au revărsat inundând peste 30 de case.

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *