Roxana Moise a deschis vara la piscina din Alunu

Undeva la hotarul Gorjului cu Vâlcea, ascuns de pădurile mari de stejar şi fag, într-o margine subrcarpatică se află Alunu, un loc frumos, misterios, o localitate dominată de boierii în secolele trecute, care aveau moşii în Valea Olteţului cât şi dincolo în Gorj. Un sat de poveste care însă din secolul XX devine centru industrial odată cu descoperirea amplelor resurse de carbune.

Alunu a fost popas de transhumanţă, timp de 2000 de ani şi poate chiar mai mult de aceea sunt multe puncte care au denumire păstoreşti, pe aici trecând turmele de la munte spre şes.

Turmele care coborau din Parâng şi luau calea Bărăganului poposeau, preţ de câteva zile, aici, mai sus de Olteţ, înainte de a merge spre sud. Aici se întâlneau ciobanii din Gorj cu cei din Vâlcea şi puneau „ţara la cale”.

În prezent, Alunu se află în faţa unei provocări. Industria cărbunelui nu mai este una de top, era industrială apune şi localitatea trebuie să caute noi axe de dezvoltare.  Şi asta începe de acum, primăria implicându-se în infrastructura rutieră a localităţii.

„Drumuri pe care niciodata nu sa băgat piatra , cătunul Cornet pe la mina din Alunu , vrem ca fiecare cetățean sa aibă cât mai bune condiții de viața . Totul este sa te implici , sa doresti sa faci , ca mai apoi sa poți sa te bucuri ca nu ai trecut degeaba prin viața”, spune Cristian Birăruţi, edilul din Alunu.

Surpriza verii însă la Alunu a fost prezenţa Roxanei Moise, vedeta de la Exatlon, chiar cu ocazia inaugurării piscinei.

„Roxana a făcut o surpriza placuta copiilor din Alunu , de ziua copilului eveniment organizat de Primăria Alunu la piscina din localitate. A participat cu copii la concursuri, a făcut şedinţe foto, a fost foarte deschisă, copiii au fost extrem de fericiţi şi a fost foarte încântată cu toată lumea o cunoştea”, spune primarul

Desi nu mai joaca handbal de performanta de cativa ani, Roxana nu a renuntat la sport. Ea este de trei ani antrenor de kangoo jumps la Ramnicu Valcea, iar in urma cu ceva timp si-a deschis propria ei sala.

Referitor la piscina de la Alunu, este un punct de atracţie nu doar pentru localnici. Aici vin în week-end amatori de scaldă din Gorj dar şi din Berbeşti, Mateeşti, Sineşti. Tarifele sunt 3 lei pentru copiii peste 10 ani şi 5 lei pentru adulţi.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *