Judeţul Vâlcea deţine aproximativ 20 de complexe – ştrand deschise în această vară

15 de complexe de agrement de tip ştrand îi aşteaptă pe vâlceni în această vară, cele mai multe aflându-se în municipiul Râmnicu Vâlcea, urmat de Călimăneşti şi Ocnele Mari.

Astfel, în municipiul Râmnicu Vâlcea se află 4 complexe de agrement, din care cel mai mare este cel public deţinut de primărie, Complexul de Agrement ştrand. Acesta este cunoscut şi căutat de turiştii din judeţele Argeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman, cu precădere pentru bazinele cu apă sărată, adusă direct prin conducte din salinele Ocnele Mari. În afara acestui complex, în municipiu mai există trei complexe private, din care unul are bazine cu apă sărată.

Complex SpaÎn staţiunea Călimăneşti sunt trei complexe de agrement, cel mai mare fiind unul cu piscine cu apă termală situat în punctul turistic Cozia. Tot în Călimăneşti autorităţile speră să inaugureze în această vară un complex de agrement realizat cu fonduri europene. La fel de căutat este Complexul Casa Româneasca dar şi Strandul din Pădure

Oraşul Ocnele Mari deţine două complexe de tradiţie cu apă sărată, unul în Ocnele Mari şi unul în cartierul Ocniţa, ambele fiind ale primăriei. Există şi un complex privat căutat foarte mult în ultimii ani.

Staţiunea Olăneşti are un modern complex de agrement de tip spa cu mai multe piscine în interior şi în exterior.

În municipiul Drăgăşani, municipalitatea se pregăteşte să rdeschidă ştrandul modernizat în ultimii ani, situat în parcul municipal. În Băile Govora, turiştii şi localnicii au la dispoziţie ştrandul cu apă iodurată. În staţiunea Horezu, turiştii au la dispoziţie un astfel de complex, la ieşirea spre Târgu Jiu.

În orașul Brezoi funcţionează un complex ştrand la Gura Lotrului în schimb oraşele Bălceşti, Băbeni şi Berbeşti nu deţin niciun astfel de complex de agrement.

În schimb, câteva comune din judeţul Vâlcea au complexe de agrement şi ştranduri, unele realizate din fonduri publice, altele investiţii private. Astfel, comunele Perişani, Roeşti, Fârtăţeşti, Vlădeşti, Alunu şi Grădiştea deţin ştranduri realizate de autorităţile locale, în timp ce în comunele Diculeşti şi Măciuca investitorii privaţi au realizat complexe de agrement fie din resurse proprii, fie prin fonduri europene

One comment

  • Vasile

    Degeaba este cel mai frumos daca este sabotat de politicieni, nu e posibil ca zona imprejmuitoare a rimnicului ,adica statiunile balneare sa nu aiba acces la autostrada care se tot lauda ca va trece si prin vilcea si in realitate autostrada pitesti -sibiu taue judetul vilcea prin nord la distanta de vreo 40 km de Rm vilcea , asa ca statiunile vilcene pot fi vizitate cu greu din pricina aglomeratiei rutiere si restrictiilor de viteza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *