Populaţia din Bălceşti doreşte reînfiinţarea fostul Spital Otetelişu

Populația din Bălcești dorește reînființarea de urgență a spitalului oraşenesc, desființat abuziv în anul 2011, privând de atunci zona de Sud-Vest a judeţului Vâlcea, de asistenţă medicală.

„A fost absurd ce s-a întâmplat atunci. A murit un om în faţa spitalului chiar în ziua în care l-au închis. Normal că vrem să avem spital aici. Este garanţia că pentru problemele medicale mărunte nu trebuie să mergem la Craiova”, spune Nina I, pensionară din Bălceşţi.

Adam Ghe. spune că „pedeliştii nu au făcut mare brânză prin desfiinţarea spitalului. Au spus că fac economii şi nici 2% nu consumau spitalele mici orăşeneşti pe care le-au desfiinţat. Am înţeles că domnul primar vrea să deschidă din nou spitalul. Normal că e o idee bună. Să avem aici doctorii noştri”

Da, asta este opinia generală pe străzile din Bălceşti. Unii spun că şi un cămin de bătrâni este folositor dar mai important este spitalul.

„De cămine de bătrâni avem nevoie toţi ca să nu fim povară pentru copii. Dar de spital este mai mare nevoie, că dacă e un accident, dacă un om se loveşte, dacă avem o durere, prima stabilizare o putem face aici. O perfuzie, un medicament. Apoi da, cu ambulanţa te poate duce mai departe dacă e grav”, spune şi Mircea Dobre din Bălceşti.

Din ultimele informaţii se pare că de această dată ar exista un consens la nivelul Consiliului Judeţean privind reînfiinţarea serviciilor medicale la Bălceşti, servicii de care ar urma să beneficieze locuitorii din toate localităţile din această parte de judeţ, aproximativ 50.000.

Mai mult, odată cu reînfiinţarea secţiei spitaliceşti de la Bălceşti, locuitorii ar beneficia de asistenţă medicală non-stop, pentru că după ora 16 ar fincţiona un Centru de Permanenţă organizat de doctorul Hisham Tageldin Mohamed Osman, unul dintre cei mai iubiţi doctori din zona Olteniei. Acesta s-a născut la Khartoum, Sudan, dar a ales să se stabilească în Oltenia în urmă cu mai bine de 20 de ani. „În România sunt din 1988, când statul sudanez m-a trimis ca student bursier. Am făcut Facultatea de Medicină, m-am îndrăgostit de România, de poporul român. Apoi m-am căsătorit. Soţia e din zona asta“, a declarat dr. Hisham Tageldin Mohamed Osman, care a explicat că practică medicina în Oltenia din 1996. Mult timp a fost cunoscut ca „dom’ doctor Negru“ din Bulzeşti.

În acest moment o comisie judeţeană analizează împreună cu conducerea Spitalului Judeţean ce secţii ar urma să fie deschise la Bălceşti, organigrama, aparatură, etc.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *