Bogdan Matei: Guvernul va scurta perioadelor pentru procedurile de achiziţii publice

Termenul de aşteptare pentru depunerea ofertelor va fi redus, spune senatorul Bogdan Matei, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă care va fi emisă până la finele acestei luni.

„După discuţiile pe care le-am purtat în ultima perioadă cu instituţiile publice, cu administraţiile publice locale, judeţene, cu mai multe companii, s-a ajuns la concluzia că timpul de la aprobarea, finanţarea unui proiect şi până la implementarea lui efectivă durează luni bune sau chiar ani, datorită unui proces stufos, a unor termene care mai mult îngreunează decât sau ajute. S-a ajuns ştim cu toţii la depăsirea în zeci de cazuri a duratei de implementare a unor proiecte europene, pentru că toată pregătirea implementării a fost una uriaşă iar dacă adăugăm şi contestaţiile efectiv atunci este clar că toată această procedură trebuie simplificată”, spune parlamentarul vâlcea.

Termenul obligatoriu de aşteptare între anunţ şi data limită de depunere a ofertelor pentru contractele publice va fi redus de la minimum 52 de zile în prezent la 35 de zile, perioadă care va putea fi limitată chiar la 15 zile, faţă de doar 36 de zile permise de actuala legislaţie.

Reducerea termenelor este prevăzută în primul draft al proiectului noii legi a achiziţiilor publice, care reglementează regimul juridic al contractelor de achiziţie publică, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum şi aspecte legate de derularea contractului.

Documentul stabileşte că, atunci când valoarea estimată a contractului este mai mare decât 591.918 lei (faţă de 130.000 euro în prezent) pentru produse ori servicii şi 22.908.118 lei (faţă de 5 milioane euro) pentru contractele de lucrări, perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puţin 35 de zile.

De asemenea, dacă a fost publicat un anunţ de intenţie referitor la contractul de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit, termenul va putea fi redus până la 15 zile, în situaţia în care anunţul de intenţie a inclus toate informaţiile necesare pentru anunţul de participare, „în măsura în care informaţiile respective erau disponibile în momentul publicării anunţului de intenţie”, şi a fost trimis spre publicare cu o perioadă cuprinsă între 35 de zile şi 12 luni înainte de data trimiterii anunţului de participare.

În acelaşi timp, însă, dacă din motive de urgenţă, temeinic justificate, termenul de 35 zile nu poate fi respectat, autoritatea contractantă va putea stabili un termen care nu poate fi mai mic de 15 zile de la data la care a fost trimis anunţul de participare.

Mai mult, autoritatea contractantă va putea reduce cu 5 zile termenul pentru primirea ofertelor, în cazul în care acceptă ca ofertele să fie depuse prin mijloace electronice, şi cu până la 10 zile în cazul contractelor cu o valoare estimată mai mică decât 591.918 lei (pentru produse şi servicii) şi 22.908.118 lei (pentru lucrări).

În prezent, regula este că atunci când valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mare decât sumele respective, perioada de aşteptare trebuie să fie de cel puţin 52 de zile şi poate fi redusă doar până la 36 de zile dacă a fost publicat un anunţ de intenţie.

Documentul va fi discutat interministerial înainte să fie finalizat şi înaintat Guvernului spre aprobare.

Birou Presă, senator Bogdan Matei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *