În lume mai există o a doua Românie, un munte România dar şi un club de fotbal FK România

În lumea asta puţină lume ştie că mai există o Românie…

Da, exact cu acest nume, numai că nu este un stat, ci o regiune, una foarte întinsă, montană, populată cu români sau vlahi, cum li se mai spune în dialectul local.

Drumul de la Sarajevo spre Belgrad urcă într-o zonă muntoasă, imediat după cheile râului Mojalka. Chei absolut spectaculoase, iar la capătul lor se deschide o zonă cu munţi de înălţime medie – Munţii Românija, similari Apusenilor. Cel mai înalt vârf este Veliko Lupoglav, undeva la 1600 de metri.

Pe aceşti munţi, sute de turme de oi se confundă cu un peisaj verde smarald, printre brazi, aici, în inima Dinaricilor. Turme de oi, iar dacă asculţi fluierul ciobanilor, ai spune că, de fapt, eşti pe Valea Arieşului…

Primul lucru care-ţi sare în ochi pe stânga e un han, Rumanski Bar, şi, imediat în apropiere, un panou pe care scrie şi în engleză: „Welcome to Romanija”. Te opreşti mirat şi apoi cauţi pe net. Da, te afli chiar în a doua Românie de pe glob.

La 30 de kilometri de capitala ţării Bosnia şi Herţegovina, respectiv oraşul Sarajevo, se află o regiune muntoasă cu numele Romanija, care se scrie şi se pronunţă aproape ca în limba română. Nu numai că este o regiune întinsă, dar este şi cea mai mare din Republica Srpska, partea de federaţie a Bosniei locuită majoritar de sârbi ortodocşi.

Principalele oraşe cuprinse în această regiune Romanija sunt Pale (capitala Republicii Srpska), Sokolac şi Han Pijesak.

Românija este locuită de vlahi, de rumâni sau morloci, de ciobani care vorbesc o limbă română veche, potrivit studiilor, similară celei vorbite în ţara noastră prin secolele X-XI. O limbă conservată în aceste zeci de sate de către păstori, urmaşi, de fapt, ai primilor daci, colonizaţi de romani. Fac parte din ramura istroromânilor, populaţii vorbitoare de limbă română veche, care se întind din Slovenia, prin Croaţia şi Bosnia, spre Macedonia.

Portul tradiţional este o combinaţie între cel al moţilor şi cel al macedonenilor, iar în limba curentă predomină „r”-ul.

Românija din Bosnia este fascinantă, are zeci de sate montane, cu case mari cu până la 2 etaje, care se pierd pe culmile muntoase ale Dinaricilor. Au construit şi o mănăstire, Sf. Gheorghe, şi reprezintă una din cele mai respectate comunităţi din Republica Srpska.

Potrivit lui Varlam, proprietarul hanului „Rumanski”, până în  1990, în perioada lui Tito, nu aveau voie să spună că sunt români. Li se repeta că Romanija şi România nu au nimic în comun. Cine spunea altceva era arestat şi primea chiar şi 10 ani închisoare.

Acum sunt mândri de faptul că „limba română” s-a născut mai întâi aici, şi mai târziu în spaţiul carpatic. Iubesc România noastră şi au venit des la noi în ţară.

În Pale există şi un club de fotbal cu numele de FK Romanija.

Din păcate, vlahii din Romanija au participat, alături de sârbii lui Radovan Karadzici, la asediul Sarajevo, formând chiar trupe paramilitare, şi au fost acuzaţi de multe atrocităţi comise asupra bosniecilor musulmani.

Vestigiile materiale ale vlahilor/românilor din Herțegovina au fost foarte puțin studiate în România. Vestigiile vlahilor sunt monumentele funerare ridicate în Herțegovina dar și în câteva locuri din Serbia, Muntenegru și Croația. Monumentele funerare ale vlahilor sunt datate începând cu secolul al XII-lea iar ultimele monumente au fost ridicate în secolele XV-XVI. În Bosnia nu sunt organizații care să apere patrimoniul vlahilor și ca urmare, aceste monumente sunt în prezent considerate de mulți istorici din fosta Iugoslavie ca fiind vestigii ale lumii slave sau urme ale bogomililor. Deși au neglijat mult timp protejarea acestor monumente, unele state din fosta Iugoslavie au solicitat includerea necropolelor în patrimoniul UNESCO ascunzând originea vlahă a acestora.

Monumentele funerare sunt decorate cu basoreliefuri conținând scene de vânătoare, scene de lupte între cavaleri, căprioare, cai, animale mitice, motive geometrice, motive florale, figuri umane, hora etc. Unele monumente sunt mai laborioase având forma unor sarcofage, altele sunt ca niște lespezi dar multe sunt sub forma unor stâlpi funerari.

Monumente funerare de tip sarcofag


Monumente funerare decorate cu hora țărănească


Monumente decorate cu figuri umane


Monumente decorate cu animale


Monumente decorate cu semnul crucii


Monumente funerare sub formă de stâlpi


Monumente decorate cu elemente geometrice


Necropole. Imagini de ansamblu la Radimlija (stânga) și Bildinje (dreapta)

Autorii acestor monumente funerare sunt vlahii din Balcani, urmașii latinofoni ai Imperiului Roman de Răsărit peste care au năvălit slavii nomazi prin secolele VI-VII distrugând așezările și omorând localnicii cu scopul de a le ocupa pământurile. Ororile năvălirii au fost descrise de cronicarii contemporani din Imperiul Roman. Antagonismul dintre slavii păgâni și vlahii creștini a fost amplificată și de persecuțiile anticreștine declanșate de bulgari în anul 814 într-o perioadă în care bulgarii turcomani ocupau o mare parte din Balcani (Florin Curta, Southeastern Europe in the Middle Ages, Cambridge University Press, Pag.xv, 978-0-521-89452-4) Situația vlahilor creștini s-a îmbunătățit după creștinarea slavilor în cursul secolelor IX-X.

Mulți cercetători consideră că noile state balcanice erau bilingve la început.(Ştefan Starețu, medieval name and ethnicity: Serbs and Vlachs, Balcanica Posnaniensia XXII/1, Ius Valachicum I, Poznań – Bucharest 2015, p.82) Vlahii vorbeau

limba lor, asemănătoare cu limba română, dar și limba administrației locale (bulgară sau sârbă). În Balcanii de Vest numărul vlahilor era atât de mare încât la invazia turcilor în Balcanii de Vest sârbii erau numiți și vlahi. În balada lui Miloș Obilici despre Bătălia de la Kosovo Polje (1389) eroii sârbi sunt numiți vlahi fără vreun sens peiorativ (Anton Balota, Izvoarele Baladei Populare Românești [Sources Romanian folk ballads], (București: Ed. Saeculum I.O., 2005, p. 34) Numărul vlahilor în Bosnia era și este atât de mare încât până și astăzi sunt cercetători care consideră că majoritatea sârbilor din Republica Srpska din actuala Bosnie sunt de origine vlahă, la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina (dar care au fost islamizați și slavizați). [lona Czamańska, Vlachs and Slavs in the Middle Ages and Modern Era, RES HISTORICA 41, 2016, p.19]

Cercetătorii au găsit numeroase nume de origine vlahă în Bosnia: Banjan, Balac, Bilbija, Boban, Bokan, Banduka, Bencun, Belen, Bender, Besara, Bovan, Čokorilo, Darda, Doman, Drečo, German, Gac, Gala, Jarakula, Kalin, Kešelj, Keser, Kočo, Kalaba, Kokoruš, Kosor, Lopar, Macura, Mataruga, PaĎen, Palavestra, Punja, RiĎan, Šola, Šolaja, Šabat, Šurla, Šatra, Škipina, Špira, Tubin, Taor, Tintor, s.a. [Mužić, Ivan (2010). Vlasi u starijoj hrvatskoj historiografiji (PDF) (in Croatian). Split: Muzej hrvatskih arheoloških spomenika. ISBN 978-953-6803-25-5.p.129]

După creștinarea slavilor a început un proces de asimilare a vlahilor din Balcanii de Vest. Vlahii slavizați au participat activ la făurirea principatului Zeta (din nordul Muntenegrului de astăzi) și a principatului Hum (Zachlumia din Herțegovina). Zeta a fost condusă o perioadă de o familie de origine vlahă (Balšić, Balša). În Principatul Hum, vlahii au ajuns să fie bogați în urma comerțului cu produse rezultate din activitățile pastorale dar și din cărăușie. Bogăția le-a permis ridicarea unor monumente funerare deosebite. După ocuparea Bosniei, turcii i-au numit pe vlahii localnici “caravlahi”, negrul „cara” simbolizând nordul în limba turcă. (Ela Cosma (2008). Vlahii Negri. In: Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor. Cluj Napoca: Editura Universității din Oradea. p. 124). Turcii deosebeau în acest fel vlahii din Grecia față de cei din Bosnia și Dalmația. Vlahii slavizați au fost apoi islamizați în timpul ocupației turcești. Au scăpat de islamizare vlahii din Dalmația, care erau numiți morlaci de către italienii dalmațieni prin traducerea numelui caravlah în greacă și apoi italiană: maurovlah/morovlah/morlacchi. Procesul de desnaționalizare a caravlahilor/morlacilor și de asimilare apare și din transformarea sensului cuvintelor vlahi și morlaci care, din a doua jumătate a secolului XVI, nu mai desemnează naționalitatea. Anumite familii sârbești (probabil și vlahii slavizați) treceau drept vlahi, deoarece termenul nu mai însemna naționalitatea, ci modul de viață transhumant, opus celui de agricultor. In Dalmația, vlah înseamnă țăran; același sens, de țăran slav îl are și cuvântul morlac, până în sec. al XIX-lea. Chiar și orășenilor de origine latină din Dalmația li se spune de către populația slavă vlasi. Mahomedanii din Bosnia îi numesc vlahi pe creștini, mai ales pe țăranii creștini, iar croații catolici îi numeau vlahi pe sârbii ortodocși refugiați în Croația și Slavonia (Silviu Dragomir, Vlahii și morlacii. Studiu din istoria românismului balcanic, Ed. Imprimeria Bornemisa, 1924, p.82-91).

Tot în Bosnia trăiesc și țiganii românizați emigrați din Ţările române. Ţiganii românizați din Bosnia sunt urmașii băieșilor fugiți din robie în secolele XV-XVII. Ţiganii încă mai vorbesc limba română și pretind că sunt caravlahi.

Monumentele funerare ale vlahilor se găsesc în toate zonele în care au trăit vlahii dar majoritatea se concentrează în Bosnia. Harta necropolelor vlahe arată că densitatea cea mai mare a monumentelor este în partea de sud a Bosniei aproximativ în spațiul fostului principat Hum (Herțegovina). Câteva necropole mai mici sunt în Muntenegru, Croația și Serbia.

S-au făcut clasificări ale monumentelor funerare întrucât s-a găsit o mare varietate de forme. După unele estimări sunt peste 70.000 de monumente funerare în 28 necropole – din care 22 în Bosnia și Herțegovina, 3 în Muntenegru, 2 în Croația și 3 în Serbia. Monumentele sunt în marea lor majoritate fără inscripții dar cu bazorelieuri cu o mulțime de motive solare, florale și geometrice. Aproape 300 au inscripții în greacă, latină și glagolitică (greacă modificată).

Foarte aproape de România, în Timoc în cimitirul din Negotin, dar și în cimitirul din satul Rajacke Pimnice de lângă granița cu Bulgaria sunt monumente funerare sub formă de stâlpi.

O problemă mai delicată a fost stabilirea originii monumentelor. Dintre cercetătorii din foata Iugoslavie care au studiat originea monumentelor funerare, croații au fost cei mai cinstiți arătând clar originea vlahă a acestora. Sârbii, bosniacii și muntenegrenii au incercat diverse explicații arătâd că sunt vestigii ale bogomililor (paulicieni) sau vestigii ale bisericii bosniace. Ideea că monumentele sunt ale bogomililor este un fals evident întrucât bogomilii interziceau semnul crucii.

Întrucât vlahii din Bosnia nu au o organizație activă, monumentele vlahilor au fost abandonate și în mare măsură vandalizate, dar în ultimul timp au fost asimilate culturii slave din Bosnia și au devenit obiective turistice de promovare a culturii ”slave”.

Cercetările efectuate în decursul timpului a permis multor cercetători să stabilească originea monumentelor. În continuare este o listă incompletă a câtorva cercetători și istorici care au indicat originea vlahă a monumentelor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *