De la Karl Marx… la Uniunea Europeană

„În faza superioară a societăţii comuniste, după ce va dispărea subordonarea înrobitoare a indivizilor faţă de diviziunea muncii şi, o dată cu ea, opoziţia dintre munca intelectuală şi munca fizică; cînd munca va înceta să mai fie numai un mijloc de existenţă şi va deveni ea însăşi prima necesitate vitală; cînd, alături de dezvoltarea multilaterală a indivizilor, vor creşte şi forţele de producţie, iar toate izvoarele avuţiei colective vor ţîşni ca un torent — abia atunci limitele înguste ale dreptului burghez vor putea fi cu totul depăşite şi societatea va putea înscrie pe stindardele ei: de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi!” (Karl Marx)

Nu este decât celebrul citat din Programul de la Gotha, o utopie fundamentală, dacă ne gândim la primele scrieri franţuzeşti despre egalitate şi comunismul social, dar această utopie este din ce în ce mai mult asumată de Uniunea Europeană prin liderii săi.

Să ne fie clar, nu discutăm de comunismul de tip sovietic, cel economic, care a călărit Europa peste 70 de ani, vorbim de un anume tip de egalitarism de nuanţă progresistă, care începe din ce în ce mai mult să placă, să devină o practică voluntară, şi nu una impusă, ce atrage ca un magnet noua generaţie universitară, cu rădăcini vest-europene, prin ideile despre ecologie, justiţie absolută, relativizarea tradiţiilor, mobilitate, toleranţă absolută, open-mindness, open society…

Practica de acest tip implică o aroganţă a omului citit, o ironizare a maselor, o escaladare a universalismului, peste datină. Şi cine o poate face mai bine, într-un cadru legal, decât o instituţie cum este cea a Uniunii Europene?

Uniunea Europeană se află la o răscruce – fie va deveni o confederaţie de naţiuni, fie va forţa o sovietizare socială, de tip nou, spre un întreg care, însă, va duce la pulverizarea a jumătate dintre state, unele urmând a aplica modelul Exit, ca pe o contrareacţie!

De ce îi spunem neomarxism? întreba, pe Facebook, teoreticianul Victor Giosan, un promotor al acestui tip de progresism elitist, pe care însă nu şi-l recunoaşte. Pentru că vine cu nişte aserţiuni impuse peste tipologia naţiei. Progresismul a fost, oricum, de natură marxistă – femeia-inginer, femeia-tractorist, femeia egală bărbatului în carieră au apărut în societatea leninistă cu mult înaintea legilor Johnson din SUA de la finalul anilor ’60. Progresismul este, la bază, un concept marxist, care vine să şteargă toate diferenţele fizice, sociale, sexuale, naţionale, religioase, un fel de cyberpolitic aplicat în toată lumea. O revoluţie care continuă, continuă, precum cea proletară de la începutul secolului XX. Ironic, ne aflăm în aceeaşi paradigmă, dar la început de secol XXI.

Bruxelles-ul s-a raliat, se pare, perfect acestui mod epistemologic de funcţionare: recent, domnul Juncker afirma că „ideile lui Karl Marx au fost bune, dar greşit răstălmăcite”. Nu! Economic, da, marxismul a dat greş, deşi teoriile lui Karl Marx, din punct de vedere temporal, au fost scrise la capătul primei ere industriale. Iată că noul marxism vine la capătul unei noi ere industriale şi este, la fel, promovat de elite, de tineri, dar prin tehnologie ca mijloc de propagare şi tot prin miting ca ontologie…

Impunerea unor principii supranaţionale, ignorând genetica unei naţii, va produce un mare eşec la Bruxelles, iar asta se vede asta perfect în Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia, Italia, Polonia, Grecia, naţiuni care niciodată nu vor abdica de la „felul lor de a fi” în favoarea unui „fel universal de a fi”.

România este un stat mult mai flexibil decât cele de mai sus, cu o puternică încărcătură emoţional-istorică, dar şi cu o apetenţă pentru curentele progresiste. Să nu uităm, Iohannis a fost ales, în 2014, cu peste un milion de voturi, venite pe axa unei „noi generaţii” (nu PNL!), deci există o dimensiune bine conturată la noi a acestui curent neomarxist, care va produce surprize la alegerile din 2020 şi, categoric, în 2024. Adică, pe locul 2, va fi, cu un procent bun, o formaţiune progresistă.

În altă ordine de idei, rămâne de văzut dacă Bruxelles-ul va merge spre o sovietizare socială sau pe o confederaţie a naţiunilor…

Liviu POPESCU

One comment

  • Zamfirescu Sorin

    Foarte interesanta tentativa de dezbatere avand ca subiect „neomarxism”-ul sau directiile politice la moda. Si e bine ca ea sa fie purtata, condusa, de publicistii si analistii politici locali de top. Daca insa acestia se lanseaza in tirade, citate si folosiri de termeni pt. care trebuie sa recurgi la dictionar, disputa devine stearpa si inutila. Atentie insa: respectul pt. preopinent si folosirea unui ton civilizat sunt deasemenea obligatorii pt. ca dezbaterea sa aiba ecou. Incercand sa depicam firul in patru ar fi multe de spus. O parte din predictiile marxiste si-au dovedit in timp veridicitatea dar in aceeasi masura s-au demonstrat si ERORILE (si nu vorbim aici numai de cele intamplate in Rusia sau in lagarul socialist). De aceea, logic, a aparut „neomarxism”-ul care ocupa azi in lume un spectru larg. Exista voci care categorisesc neoliberalismul reprezentat de Hayek, Keynes, M. Friedman si de multi alti teoreticieni reformisti „capitalisti” ca fiind un curent neomarxist. Si eu cred ca nu sunt foarte departe de adevar fiindca acestia preiau anumite puncte tari mantionate in scrierile lui Marx care si-au dovedit in timp veridicitatea (concentrarea capitalului, globalizarea, crizele economice, etc..) dar spulbera aberatiile dovedite de timp ale acestor scrieri propunand solutii care au dat deja rezultate. USR nu este un partid neomarxist sau neoliberal fiindca, in opinia mea, aceasta grupare nu are o ideologie ppolitica conturata. Si cu bajbaieli nu poti conduce o tara complicata, plina de carcotasi, care a urmat dupa „90 o traiectorie mai mult decat sinuoasa. Am zis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *