În curând, Bruxelles-ul o să ne spună de câte ori să facem amor, să flatulăm sau că pedofilia e normală

Am fost în vizite, cred, în jumătate din statele Uniunii Europene. Şi cred că, în afară de bulgari şi români, restul naţiunilor sunt al naibii de mândre de zestrea lor istorică, de identitatea lor cultural-economică, uneori mergând până la extrem. Croaţii, de exemplu, cu greu acceptă euro în faţa kunei, belgienii pun berea lor pe piedestal, englezii au ieşit din Europa atunci când „I am British” era în pericol. Nu mai spun de cehi, slovaci, unguri sau polonezi. Sau austrieci. Sau muntengrenii care, deşi nu sunt încă în UE, sunt ai dracului de mândri de istoria lor.

Dacă UE nu va înţelege că, sociologic, Europa nu va dilua niciodată naţiunile şi că, indiferent de câte reguli de open society se vor promova, desinenţa naţională, identitatea nu va dispărea, atunci va dezvolta o reacţie foarte dură, care ar putea sparge, în mii de cioburi, construcţia lui Shuman şi Monet.

Satul european nu va avea niciodată acelaşi tip de case, acelaşi gard, aceeaşi oră de masă, acelaşi program de somn, acelaşi gard viu în faţă. Da, evident, utilităţile vor fi aceleaşi pentru fiecare locuitor, dar, în ograda lui, regulile sunt altele.

Uniunea Europeană nu poate să se erijeze într-o Uniune Sovietică a Europei, cum o definea Viktor Orban, să calce în picioare atavismele greceşti, italieneşti, spaniole, franceze, maghiare etc.

Eu vin cu zestrea mea, cu berea mea, cu modul meu de a gândi familia, educaţia copilului, mâncarea pe care vreau să o pun pe masă. Înţeleg şi mi se pare firesc că nu trebuie să-mi altoiesc muierea, copilul, să învăţ să mă port firesc şi asumat cu oamenii cu dizabilităţi, mai puţin cu poponarii şi cu familiile din 2 bărbaţi sau din 2 femei. Iar porcul mi-l tai cum vreau eu, caşul de la cioban îl cumpăr cum cred eu de cuviinţă. (În Marsilia, pescarii vând peştele direct din barcă, la tarabă şi fără bon, fără DSV şi fără laboratoare speciale.)

Românii au cam fost luaţi de fraieri. Noi, ca popor, obişnuiţi să fim ţuţeri la turci 1.000 de ani, slugi la austrieci altă mie şi supuşi la muscali câteva sute de ani, nu ştim cum să fim stăpâni la noi în casă, pentru că nu am prea fost.

Vrea Bruxelles-ul asta, păi e clar, imediat o impunem! Roşia românească, aia zemoasă, nu mai e bună, e caca, e de aruncat, castravetele nostru pute, cireşele noastre au viermi, merele româneşti nu mai trebuie cultivate, că nu sunt sfere perfecte, porcii noştri guiţă prea tare, curcanul românesc merge prea mult pe jos…

Era să spun curentul românesc, gazul românesc, petrolul românesc…, dar ăstea nu mai sunt de mult ale noastre… Ne-a mai rămas ceva? A, ia românească şi ciorba de potroace. Dar poate că, în foarte scurt timp, vom vinde pattern-ul iei româneşti vreunei companii de modă internaţionale. Şi vom vedea „Ia Versace” sau „Ia H&M” sau „Ia Zarra”…

În ritmul ăsta, peste 5 ani, o să ajungem să ne privatizăm mănăstirile, pe modelul „impus subliminal” că „se fură prea mult, domnule, de acolo”…

Trebuie să fie un stop, o limită la toate astea. Bun, e necesar şi progresismul, modul cum să abordăm problema convieţurii în societate, cum ne raportăm la copii, la oamenii cu daazbilităţi, la igienă, la combaterea violenţei, la sănătate etc.

Dar să nu cădem în extremă! Am ajuns ca 40% din geografia noastră să însemne arii protejate (clişeul cu tăierea pădurilor e cam exagerat). Apropo, nemţii vor demola o biserică veche de 500 de ani pentru a extinde o carieră minieră şi nici un ONG nu zbiară în stradă. Râd la ştirea asta, păi dacă era la noi, aveam 100.000 de neomarxişti în stradă cu Cioloş în frunte, ţopăind şi înjurând guvernul.

România trebuie să-şi recupereze românescul şi românismul şi să-l arate celor de la Bruxelles. Regulile de bază să fie conforme cu legislaţia comunitară, dar modul de a trăi este al nostru.

Nu putem sta mereu cu capul plecat, într-o felaţie continuă, chiar dacă o facem de 2.000 de ani. E cazul să învăţăm ceva măcar de la vecinii noştri, că se poate spune şi „Nu vreau”, adică totul până la casa, masa, muierea, industria, resursele şi biserica mea!

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *