A reînceput Războiul Rece; Trump i-a dat o smetie lui Putin prin intermediari

Atacul asupra Siriei este doar un avertisment, un test, o răbufnire a Americii lui Trump în faţa anomaliei care se numeşte azi sistemul politic rusesc, descendent al fostului URSS.

Administraţia Obama a fost una dintre cele mai greoaie, anonime sau şterse guvernări americane, similare, prin lipsa de anvergură, cu administraţia Carter. Prin Obama, America a lipsit total din istoria lumii timp de 8 ani, iar acest sistem progresisto-pacifist a generat mapamondului o lentoare şi o stagnare, un fel de paralizie socio-politică, îngropând istoria şi dând naştere unei noi paradigme. Una de fiţe, efeminată, o construcţie sofistă.

Europa de Vest a adormit, Occidentul s-a apucat de măsurat lungimea castravetelui din grădină, elitele au iniţat teoriile despre o societate cyborg, un fel de lipsă de zvâc, de vlagă, discuţii despre gheţari şi mariajul homosexualilor, despre utopii morale, justiţii absolute. Un fel de socialism universal ne cuprinsese pe toţi. Adormirea Occidentului era propagată prin sforâitul de la Casa Albă.

În acest context, Putin a început să alerge, să zburde, potrivit logicii proporţiilor, când leul doarme, hienele se consideră regi. Anexarea Crimeei, interviuri ale lui Putin la CNN, implicarea în campanii electorale – Rusia începuse sarabanda de Mare Putere, prin jocuri de alianţe, în state cu tradiţie europeană. Asta, deşi caricatura ideologico-politică din propria bătătură face să râdă şi cel mai neinformat cetăţean vest-european. Rusia este în realitate o dictatură politică şi economică, un regim care rămâne la putere mai abitir decât Stalin, şi nu prin forţă, ci printr-o manipulare soft, cneazul Putin ţine o ţară întreagă într-o sărăcie ireversibilă, oferind mituri şi păcăleli de mare ţarat, şi asta, pentru că Obama i-a permis. Moleşeala americană întotdeauna a dus Rusia pe scenă, ca prim solistă la Teatrul Balşoi, dar unul al lumii.

Kennedy l-a promovat ca om al lumii pe Hruşciov, Ford şi Carter pe Brejnev. Când America avea lideri cuminţi, Rusia nu sufla în front. Truman, Eisenhauer, Nixon, Reagan, Bush (I şi II) au pus SUA pe harta lumii şi au învins, într-un final, URSS.

Posacul Obama l-a creat pe Putin, un anonim fost şef KGB, din timpul lui Bush Jr., ajuns azi să fie copilul răsfăţat al mediei progresiste şi să joace în campania electorală din SUA de acum 2 ani. Numai că rolul lui Putin de saltimbanc politic trebuia să înceteze.

Şi pentru asta a venit Trump. Ciudatul, nebunul, conservatorul extremist, eternul nepieptănat al zilelor noastre nu a mai suportat sfidarea lui Putin. L-a mirosit că e un cartofor şi un oportunist care aleargă doar atunci când restul adversarilor sunt în pauza de masă. Lui Trump nu-i plac păcălicii, nu suportă logoreea inutilă, verbiajul doct, el este un golan social şi ideologic, bădăranul crescut în cartier, dar cu un ADN sănătos şi care crede în visul american de la facerea acestei naţii.

Bombardarea Siriei a fost doar un avertisment către Putin, un fel de „stai dracu’ în banca ta”, şi un şut în fund lui Bashar al Assad, unul care face pe durul, dar numai pentru că are armata călare şi mitraliera cu gaze toxice îndreptate spre amărâţii care i-au mai rămas în ţară. Nu e un lider de naţiune, ci un lider peste naţiune, care niciodată nu ar câştiga într-un joc şi un loc democratice.

Prin bombardamentele asupra Siriei, arena se reconfigurează, Rusia lui Putin este împinsă dincolo de limitele virtuale pe care Putin la trasase, avansând în timpul lui Obama.

Trump trezeşte Occidentul aplatizat în teorii elitiste şi îi dă vitamine. Este timpul pentru lideri adevăraţi, nu pentru intelectuali sclifosiţi prin academii şi biblioteci, efeminaţi progresist.  Şi nici pentru oportunişti de carieră, care profită de pauzele de masă sau somn ale leului.

Trump reaşază tradiţiile şi devine providenţialul lider de care lumea chiar avea nevoie. Iar steaua de fanfaron a lui Putin începe să pălească şi să se limiteze la a arde doar la el acasă…

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *