10.000 de locuri de muncă salvate de preşedintele CJ Vâlcea împreună cu parlamentarii PSD şi ALDE

Ruine… Aşa ar fi arătat în viitorul apropiat platforma industrială Râureni. Trei mari agenţi economici reduşi la tăcere. Uzinele de Sodă, Oltchim şi CET Govora ar fi căzut ca un domino, alături de Exploatarea Minieră plus transportatori plus alte unităţi pe orizontală. O gaură în PIB-ul României şi un judeţ intrat în faliment. ETA s-ar fi prăbuşit, oraşul ar fi rămas fără agent termic şi apă caldă, minele de la Berbeşti şi Alunu închise şi lista neagră ar putea continua.

De ce?

În urmă cu mai bine de 10 ani, România, un stat intrat în frenezia ecologiei (nimic rău de altfel dacă nu am intra în fanatism în acest sens), se creează la Vâlcea un nou parc naţional: Buila – Vânturariţa. Foarte frumos, acesta cuprinde cei mai frumoşi munţi ai grupei Parâng, cu adevărat un exerciţiu de stânci, peşteri şi păduri virgine. Un arhipeleag al naturii montane care continuă frumoasa depresiune a Horezului. Numai că…

Dintr-o eroare (varianta oficială) graniţele parcului naţional se suprapun la acea dată  cu un perimetru de câteva hectare, peste zona de zăcământ de calcar, materie primă folosită în industria vâlcea, în special de Uzinele Sodice şi Oltchim. În anii 70, când Vâlcea a fost industrializată s-a avut în vedere ca acei coloşi ridicaţi pe platformă să fie în apropierea de materia primă: calcar şi sare.

USG foloseşte calcar şi Oltchim. Ca cele două să meargă au nevoie de curent de la CET. CET-ul ca să meargă are nevoie de cărbune de la Berbeşti şi Alunu. Ca să aibă calcar şi sare e nevoie de Exploatarea Minieră. Şi uite aşa s-a dezvoltat un uriaş lanţ economic unde în prezent lucrează însumat peste 10.000 de salariaţi. Adică în medie 30.000 de vâlceni (familiile salariaţilor) depind de funcţionarea acestui parc industrial.  Numai că…

Zăcământul de calcar exploatat în prezent se cam încheia în 2020 şi restul de calcar se afla aşa cum am spus în arie protejată. Sit Natura 2000, adică nicio şansă pentru a reveni în perimetrul industrial.

De 4 ani a început agitaţia: Memorii, petiţii, mers la Bruxelles. Dar fără rezultat. Nu se poate face pe hârtie, nu se poate îndrepta eroarea.

Parlamentar în acea vreme, era Constantin Rădulescu, actual preşedinte al Consiliului Judeţean. Acesta a prins ideea sau fereastra pe care o permitea Bruxelles. Dacă se vine cu o lege votată în parlament, se pot îndrepta erorile. Deci nu prin petiţii şi cereri la Bruxelles, ci printr-o lege suverană promulgată în parlament.

Acum un an jumătate, ales, preşedinte al CJ Vâlcea, Rădulescu a invitat parlamentarii vâlceni la o masă rotundă alături de toţi factorii implicaţi de la agenţi economici, ong-uri, instituţii şi a demarat cel mai amplu proces şi de o importanţă fundamentală pentru economia Vâlcii. Rezolvarea situaţiei de la Bistriţa în acord cu respectarea mediului dar şi dezvoltarea economică a judeţului. A fost prima şi cea mai importantă provocare pentru noua conducere a CJ Vâlcea. Parlamentarii PSD şi ALDE au trecut la treabă. O muncă uriaşă dar care, iată după 2 ani, dă rezultate.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, a fost dezbătut şi votat astăzi, 04 aprilie 2018, în plenul Camerei Deputaţilor (camera decizională), devenind lege.

Prin acest vot, s-a corectat o eroare a trecutului, s-a asigurat o protectie mai buna a naturii si cel mai important lucru: s-a asigurat continuarea activitatilor economice, vitale pentru oameni, pentru judetul Valcea si Romania.

„Ce pot spune? Este o satisfacţie. Atunci când nimeni nu mai era optimist, când ne gândeam cu groază ce vom face după 2020, când mă uitam la agenţii economici de pe platformă şi încercam să îmi imaginez locul pustiu care ar fi urmat să fie. Când mă gândeam la un un număr de şomeri exorbitant pe piaţa de muncă, un Râmnic paralizat în motorul său economic, mă abiţiona să cred că nu are cum să fie aşa. Votul de azi este finalul unor demersuri începute încă de când eram deputat şi atunci mi-am zis că prioritate de grad zero este ca atunci când voi ajunge în Consiliul Judeţean trebuie să facem absolut orice ne este cu putinţă pentru ca această lege să fie promulgată, atât pentru a respecta natura dar şi pentru a salva economia judeţului Vâlcea. Ecologia şi Economia nu sunt adversare, cum greşit se înţelege, ele sunt complementare şi trebuie să lucreze în respect una faţă de cealaltă”, a declarat Constantin Rădulescu.

Parlamentarii vâlceni care au susţinut acest demers sunt: Dumitru Lovin ALDE, Eugen Neaţă, Ovidiu Popa, Vasile Cocoş, Daniela Oteşanu – PSD.

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *