Povestea tânărului răzvrătit din Glăvilele Vâlcii, marele cărturar de mai târziu, care a păstorit Mitropolia Clujului

Suntem în frumosul ţinut al haiducilor, locul unde Coman, nelegiuitul codrilor, a fost, ani de-a rândul, spaima domnilor greci din timpul fanariot, astfel încât nimeni nu se încumeta să treacă, fără poteră, dinspre pădurea Pescenei până jos, la Creţeni. Atât era Coman de temut. A fost prins la Glăvile, la Ilinca, văduva cu care „haiducul se ţinea” de trei ani, mai jos de Drumul Oii. A fost condamnat la Ocnă, dar de acolo a scăpat, unii spun că a murit, alţii că ar fi luat calea Ardealului… În urma lui au rămas o biserică şi mai multe cântece, care sunt interpretate aici, în frumoasa vale a Pescenei. Râul care a izvorât de sub o piatră, în pădurea Higi, când un bou a dat cu copita şi „un şuvoi de ape a ţâşnit precum apa Iordanului”, udând toată această vale plină de meri şi peri, dând viaţă celor 4 comune frumos compuse  într-un solfegiu, până la boierii din Suteşti.

Pe acest portativ al naturii, în cel mai frumos tărâm al României, Vâlcea noastră, se naşte cel care avea să fie marele cărturar, omul bisericii, un om de geniu, suflet zbuciumat, cum se descrie: Bartolomeu Anania, cel care urma să devină Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Născut în 1921, în Glăvile, la câţiva ani după marele Război, în România Mare, consacrată după Tratatul de la Versailles, Valeriu Anania este un copil răzvrătit, care buchiseşte slovele încă de la 5 ani şi care termină şcoala primară cu sfat clar de la dascălul din sat să meargă mai departe. Seminarul îl termină la Bucureşti şi este printre studenţii care, alături de generaţia de aur – Eliade, Cioran, Culianu, se apleacă spre „Ştiinţa Metafizicii”, fiind acuzat de apartenenţă legionară. De altfel, Anania este arestat în 2 rânduri de Siguranţă, pentru activitate legionară, şi, din acelaşi motiv, este arestat şi de Securitate, în 1958, şi condamnat la 25 de ani de temniţă grea, ispăşind pedeapsa la Aiud. 

Anii ’50 însă, pentru Anania, sunt tumultuoşi. După ce încercase să fugă din ţară pe la Timişoara, prins de securitate, dar eliberat în cele din urmă, se înscrie la Medicină la Cluj, dar este exmatriculat în urma unor proteste anticomuniste. Anania este un fugar şi, mai bine de 10 ani, se ascunde de trupele sovietice care ocupaseră România la diferite mănăstiri din Oltenia de Nord – Polovragi, Bistriţa, Arnota, Pătrunsa. Mai mult, se încumetă, iarna, să treacă Transalpina pentru a fugi de securitate. 

În perioada în care stă ascuns, scrie poezii, teatru şi, treptat, îşi desăvărşeşte chemarea spre Biserică.

Anania beneficiază de decretul lui Nicolae Ceauşescu din 1964, prin care sunt eliberaţi toţi deţinuţii politici, iar din 1966 este reabilitat. Anania urcă treptat scara ierarhică a bisericii, până la nivelul de mitropolit, şi trece la cele veşnice în 2011.

O grijă aparte a Mitropolitului Bartolomeu Anania a fost manifestată față de tineri, ca unul care a înțeles, datorită evenimentelor tumultuoase ale tinereții sale, că tinerețea este vârsta complexă a devenirii personalității, vârsta care deschide, cu elanul eroismului, poarta către viitor, nu numai al propriei persoane, ci și al societății în care trăiește. Nu de puține ori, în predicile sale, și-a arătat grija sa de părinte duhovnicesc față de tineri, pândiți de atâtea primejdii, lăsați pradă debusolării și lipsei idealurilor. „Un tineret fără ideal înseamnă un neam fără ideal și un neam fără ideal este, practic, un neam fără viitor. De aceea, noi privim tineretul nostru nu numai din punctul de vedere al Bisericii, fiind îngrijorați pentru mântuirea sufletului lor, dar suntem îngrijo­rați și ca purtători de conștiință ai unui neam și ai unui popor care și-a făurit o istorie prin tinerii lui, care-și croiește un viitor – să dea Domnul! – prin tinerii lui și care se reazemă pe cei care urmează să ia locul vârstnicilor ce se duc” (Predica despre tine­rețe).

Mitropolitul Bartolomeu Anania a simțit vremurile, și-a înțeles rostul și a căutat să coopteze, în lucrarea de regenerare morală a poporului român, de puțini ani ieșit din teroarea regimului ateist totalitar comunist, pe toți cei responsabili pentru renașterea spirituală a românilor, și anume școa­la și apoi toate celelalte instituții ale statului. Iar atunci când acestea au decăzut de la menirea lor, li s-a împotrivit pe cât s-a putut, împlinind nu atât voia sa, cât vocația profetică a Bisericii. Această vocație a Bisericii nu este de ieri, ci de la începuturile ei. Iar un exemplu în acest sens este Sfântul Ioan Gură de Aur, care, fiind ales patriarh al Constantinopolului, a spus împăratului Arcadiu: „Să știi că nu mă voi rușina când va fi trebu­ință de învățătură și de mustrare, pentru folosul sufletului tău, precum nici prorocul Natan nu s-a rușinat de împăratul David, descoperind greșeala lui” (Viața, paraclisul și acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 32).

Se pot scrie manuscrise despre marele cărturar vâlcean originar din Glăvile, căruia Arhiepiscopia din Râmnic doreşte să-i ridice un muzeu în localitatea natală.

„Am vorbit cu Sfinţia sa, IPS Varsanufie, pentru amenajarea unei Case Memoriale Bartolomeu Anania, în cinstea marelui prelat, om de cultură, care a contribuit la punerea pe hartă a comunei noastre. Ne-am manifestat toată disponibilitatea pentru acest gest, părintele Anania ocupă acolo, în cultura neamului nostru, un loc aparte, iar tânăra generaţie trebuie să-l cunoască pe acest fiu al satului, un exemplu pentru generaţiile de azi”, spune primarul Iustin Duicu.

Liviu POPESCU

2 comments

  • NICOLAE POPA-PONI

    MA SIMT MANDRU SI FERICIT CA AM FOST CONTEMPORAN CU MARELE CARTURAR,POET, DRAMATURG SI EPISCOP VALERIU ANANIA. DUMNEZEU A FOST BUN, SI A HOTARAT CA SI EU UN SIMPLU MURITOR DE RAND, S-A VAD LUMINA ZILEI TOT IN COMUNA NATALA A MARELUI VALERIU ANANIA.

  • Corneliu-Victor Drăghici

    Un personaj de legendă, haiducul Coman din Amărăștii Vâlcii, care în urma fărădelegilor înfăptuite a ridicat o biserică în satul Mereșești…
    O personalitate legendară, Mitropolitul Bartolomeu Anania, născut la Glăvile, din mamă originară din Amărăști (Ana, fiica preotului Ion Mărgăritescu) și tată, Vasile, venit în Oltenia din Ardeal…
    Atât haiducul, cât și scriitorul sunt apropiați sufletului meu, și eu fiu al acelor meleaguri comune.
    M-a fascinat legenda lui Coman și, ca atare, acesta este personaj al unei viitoare cărți la care lucrez, iar de Valeriu Anania, dramaturgul, de această dată, se leagă primele mele încercări literare din copilărie.
    Aveam vreo șapte, opt ani, nu mai țin minte exact, era pe la mijlocul anilor ’70 când Televiziunea Română difuza piesa de teatru “Miorița”. Cum nu avea televizor, pe vremea aia erau foarte rare, sora scriitorului, cucoana Lenuța Anania, cum i se spunea în sat, care locuia aproape de casa noastră, în Amărăști, prietenă a mamei mele, și-a anunțat prezența la vizionare. Eram tare curios să văd și eu dramatizarea, dar în acea seară, după efortul depus peste zi la fotbal pe maidan sau în ciondănelile cu tovarășii mei de joacă, n-am mai putut sta treaz și-am adormit.
    A doua zi de dimineață, mi-a spus fratele meu, mai mic cu doi ani decât mine, care a rezistat până la finalul ecranizării, el nu fusese la fotbal, că atunci când crainica televiziunii a anunțat că urmează piesa de teatru “Miorița” a scriitorului Valeriu Anania, cucoana Lenuța a izbucnit în lacrimi. Era vizibil tare emoționată.
    – Și, cam despre ce era vorba în piesă ?, l-am întrebat curios pe fratele meu.
    – Erau unii cu topoare, cu securi, mi-a răspuns el, care ziceau “Aveți securi ? Haideți cu noi !”
    În acea zi, am scris și eu prima mea “piesă de teatru”… Câteva pagini de dialoguri, în care se regăsea, evident, și replica “Aveți securi ? Veniți cu noi !”
    Întâmplarea a constituit imboldul pentru apropierea mea de literatură, de publicistică, de cuvântul scris în general…

    NB: Felicitări, domnule Liviu Popescu, pentru subiect și scriitură !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *