Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România, descris minunat în Washington Post (Rapsodia Română)

Pe 1 martie 2018, în prestigioasa revistă americană – Washington Post, a apărut un adevărat poem despre Vâlcea, Rapsodia Română, cum îl numesc autorii acestui reportaj. O călătorie splendidă în Parcul Naţional Cozia şi la mănăstirile de pe Valea Oltului.

Vă lăsăm să savuraţi părţi din acest reportaj regal despre judeţul nostru:

„Într-o dimineață frumoasă, însorită, ne îndreptăm în spatele unei căruțe, în timp ce mergem pe un drum stâncos care duce în pădurile dense înfrunzite ale Parcului Național Cozia. După 20 de minute, luăm o ultimă curbă. Înaintea noastră se desfăşura o vale ascunsă. Acolo, o biserică minusculă (Stânişoara) vedem așezată sub versanţii abrupţi și împăduriţi. Ceața de dimineață acoperă încă temeliile….

Sărim din vehiculul nostru și coborâm pe drumul seprentinat spre biserică. Pe măsură ce ne apropiem de capelă, admirând arhitectura delicată și geometria perfectă a turnului său, central hexagonal, un monah bătrân, într-o sutană lungă, neagră și cu barbă albă, arsă, ieșea în curtea mănăstirii.

Monahul ne salută cu bucurie, îndemnându-ne să venim în slujba care avea să înceapă. Apoi, acesta ridică o scândură lată (toaca), în formă de jug,  dintr-un cârlig de lângă ușă, o puse  pe umăr și începu să meargă în jurul bisericii, bătând un ritm anume pe lemn, cu un ciocan,  anunțând începerea rugăciunilor.

Aproape de partea din spate a clădirii, el se întâlni cu preotul care tocmai se apropia de biserică. Călugărul lăsă  capul şi se aplecă în faţa preotului, care atinse fruntea și îl binecuvântă cu o rugăciune. Călugărul continuă apoi să bată lemnul completând cercul în jurul bisericii.

Aceste aspecte pierdute în timp, îmbrăcămintea tradițională a călugărului și a preotului precum și schimbul ritualic al acestora fac parte din farmecul delicat pe care România îl oferă vizitatorilor dispuși să ignore  falsurile gotice ale Țării lui Dracula și să ofere  turiştilor un aspect nou.

Stând la intersecția dintre Europa, Orientul Mijlociu și Asia, România a trăit mult timp cu – și a fost invadată de – toți vecinii săi. Țara și poporul român său au absorbit multiplele influențe și le-au transformat într-o tapiserie culturală unică. O excursie de patru zile în sudul Țării Românești  și în provincia centrală a Transilvaniei a oferit mai multe viziuni asupra compozitului țării.

Fiecare dintre noi am vizitat România înainte  sau după încheierea dictaturii comuniste, în cazul activităţilor de mediu și energie. Devastarea râurilor și a orașelor a fost adesea agresivă, la fel ca și în Ploiești, unde turmele de câini sălbatici și aerul sulfuros din rafinăriile vechi de petrol au lăsat şi azi  o imagine vie.

(…)

Prima noastră zi s-a încheiat cu o cină simplă (pe Valea Oltului), dar consistentă, la unul dintre numeroasele restaurante din împrejurimi. Ospătarii ne-au adus ciorba tradițională, cu bucăți de legume rădăcinoase şi carne.

După cină, ne-am îndreptat spre micul oraș Brezoi, la doar câțiva kilometri de drumul principal. Aici ne-am decis să vizităm Parcul Naţional Cozia, a doua zi.

Cozia nu este cel mai mare sau cel mai cunoscut dintre parcurile naționale din România. Dar are o diversitate excepțională de plante și animale într-o zonă mică, are specii rare de copaci și include două zone de pădure virgină – niciodată tăiate sau replantate cu alte specii. Acest lucru este aproape nemaiauzit de acum în Europa, și o miză mare pentru iubitorii de natură. UNESCO tocmai a declarat că cele două păduri din lemn de fag, sit al Patrimoniului Mondial.

Directorii parcului au organizat o călătorie dimineața devreme de la centrul de vizitare până la capul traseului nostru, la Mănăstirea Stanisoara. Am început traseul chiar din spatele clădirii și, în curând, a devenit abrupt; am fost bucuroși că am adus cizme de drumeție. Ghidul nostru foarte bine informat, unul dintre cei șapte rangersi ai parcului, ne-a prezentat florile sălbatice înflorite târziu și stânci neatinse, fagi  uriaşi și ne-a explicat caracteristicile ecologice unice ale pădurii. Am văzut căprioarele de mai multe ori pe parcursul zilei și numeroase specii de păsări. Nu am văzut niciun urs, deși ghidul nostru a spus că a întâlnit câţiva recent.

Pe măsură ce urcam în înălțime, în fața noastră s-a deschis Valea strălucitoare a Oltului și ne-am oprit de mai multe ori pentru a admira panglica de argint a râului strălucind sub noi în depărtare. La amiază, am ajuns la vârful muntelui Cozia, unde am oprit pe terasa Cabanei Cozia pentru un prânz, înconjurat de peisaje magnifice. Câțiva păstori locali s-au alăturat pentru o bere, dornici să-și exerseze engleza, dobândită de-a lungul anilor în Europa Occidentală și ne-au lăsat să ne  exersăm şi noi româna noastră. O coborare abruptă de întoarcere ne-a aruncat înapoi în pădure și, în cele din urmă, ne-a eliberat în amurg la Mănăstirea Turnu.

A doua zi pe Valea Oltului ne-am scufundat în lumea mănăstirilor ortodoxe desfăşurate de-a lungul râului. Ne-am întors la Turnu, unde o parte din vechea mănăstire înseamnă grote  mici cioplite cu minuțiozitate în stâncă. Acestea erau casele călugărilor de la începutul creştinismului la Turnu.

Mănăstirea Cozia, la câțiva kilometri mai jos este mai mare și mai prosperă. Biserica sa are dungi de cărămidă roșie și albă de piatră tipică clădirilor bizantine în exterior, dar în interior, zidurile sale de lemn strălucesc. Imaginile din viețile sfinților și din Biblie acoperă fiecare centimetru din zidurile interioare, instruind și inspirând generații ale credincioșilor care nu au putut citi. Imaginile urcă pe pereți, dând ochii spre o imagine centrală a lui Hristos, aflată în centrul tavanului, deasupra capului pelerinului.

Probabil cea mai frumoasă și cea mai mare mănăstire din regiune este cea de la Horezu. Construită în 1690 și desemnată acum ca un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, ea menține meterezele, biserica, livezi și pășuni active. Complexul religios include cinci capele, fiind un exemplu de arhitectură Brancovenească, unicat pentru România.

Întreg materialul original poate fi citit aici, în Washington Post.

2 comments

  • Dragoș Daniel Condriuc

    Cunosc. Sunt localnic. In vacanțele de vară din liceu nu a lipsitina să nu merg cu rucsacul la Stânișoara și apoi la cabana Cozia. După, nu a lipsit an să nu mă duc la câte o mânăstire în județ. Toate câte sunt, sunt superbe și vă Invit la trecerea prin Vâlcea să le vizitați. Merită efortul și nu veți fi dezamăgiți.

  • iorga constantin eugen

    Valcea si Arges alaturi de Brasov si Sibiu formeaza o inima a romanismului in forma pura si nealterata de vicisitudinile istoriei mai vechi sau mai recente.
    Daca judetele transilvane se mandresc cu cetati, castele nobiliare si biserici fortificate , judetele din sud amintite stralucesc prin conace boieresti , schituri si manastiri .
    Mancarea traditionala romaneasca o regasesti la tot pasul. De la Bran, Fagaras sau Sighisoara in nord , la Horezu, Cozia, Topologul sau Curtea de Arges in sud.
    Relieful e bogat in peisaje unice . De la turnurile ce strajuiesc valea Oltului , la cetatile de aparare transilvane …or de la Marginimea Sibiului si valea Sebesului pana la casele -conace ale vechilor familii boieresti Golescu, Duca, Otetesanu, Maldarascu ce se intind din dealurile muscelene pana in inima Olteniei pe valea Oltetului .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *