În anul Centenarului, 3 soldaţi români mumificaţi, din Marele Război, sunt lăsaţi să moară a doua oară în tranşeele din Munţii Vâlcii

Poiana Spinului, o iarnă mocirloasă, un final de februarie prin care, această iarnă iese din scenă cu frig, cu zloată, cu noroi, cu o istorie aruncată undeva într-un abis…

Aici, la marginea Perişaniului, la marginea Vâlcii şi acum 100 de ani, la marginea României, tranşeele s-au închis de mult. Iarba de munte a crescut, brazii stau şi ei tăcuţi, liniştea e străpunsă doar de o buhă speriată.

Doar cei trei camarazi de arme vorbesc poate. De doi ani, de când destinul i-a scos la suprafaţa, aşa cum au murit pentru România, în tranşeele acelui noimembrie cumplit, cei 3 bravi români aşteaptă să fie duşi acasă. Să fie înmormântaţi creştineşte, cu slujbă, poate prin ştiinţa de azi, să fie recunoscuţi şi nepoţii lor să îi afle după nume…

Dar nu îi aude nimeni. Ministerul Culturii nu are bani de 2 ani să îşi îngrijească eroii pe care destinul i-a scos de sub pământ, de sub obuzele vechi. Sunt 3 camarazi care au murit luptând cu întreg imperiul năpustit asupra noastră şi care vorbesc în şoaptă la o ţigară despre România de azi.

E trist, poate domnul ministru Ivaşcu află despre eforturile autorităţilor din Vâlcea de a-i scoate pe cei trei, autorităţi care aşteaptă ca Bucureştiul să trimită aici muzeele, să trimită profesionişti care să refacă pagina zdrenţuită de obuze a istoriei…şi să facă lumină.

Rar, istoria îţi apare atât de brusc şi demn în faţă. În orice colţ al lumii civilizate dacă se întâmpla o astfel de minune, se ridicau mausolee, atunci când istoria de peste 100 de ani vine ca un film actual, o peliculă alb negru,  naţiile lumii în acest caz se plecau în respect.

La noi nu. La noi la români, 3 camarazi de arme stau acolo în tranşee, unul în picioare, altul în şezut şi un altul culcat, ca într-o ilustrată veche de front. Doar satul îi ştie acolo. Şi se mai spune că sub pământ sunt restul, toată compania care a dispărut într-o noapte, sub artileria grea a Corpului Bavarez. Sunt românii noştri, uitaţi de noi însă, fără de care, România noastră de azi, nu era atât de mare şi frumoasă.

În vara anului 2016, la 100 de ani de la Marel Război, din întâmplare, în urma unor săpături, scheletele a trei soldaţi români din Regimentul Dorobanţi au fost găsite într-una din tranşeele din zona de front Poiana Spiunului din comuna Perişani. Nici până azi, cei de la minister nu au luat nicio măsură.

Centenarul României nu înseamnă simpozioane sau discursuri, centenarul României înseamnă să ne respectăm eroii, iar când istoria ţi-i aduce din adâncuri, nu ai niciun motiv să nu te pleci în faţa lor şi să-i abandonezi…neantului.

Liviu POPESCU

One comment

  • Petrescu

    Noi, cei de la Cultul Eroilor, cunoaștem situația și știm despre ce este vorba. Din păcate vorbim singuri, iar dacă suntem auziți… este mare deranj. Nu vrea nimeni să se implice, iar primarul Ion Sandu nu are voie să facă nimic fără acordul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *