Inaugurări la Glăvile: grădiniță și modernizare DC 93 (Glăvile-Cireșoaia)

 

În scurt timp, în comuna Glăvile, se vor inaugura două importante investiții pentru comunitate. Este vorba de construcția unei grădinițe cu program prelungit, investiție realizată cu fonduri europene, dar și modernizarea drumului comunal DC 93, Glăvile – Cireșoaia, în lungime de 3,5 kilometri. Într-un singur mandat, primarul Iustin Duicu a reușit să atragă fonduri guvernamentale și europene de peste 100 miliarde de lei, iar acest lucru contribuie major la schimbarea infrastructurii în localitate, comuna fiind printre ultimele care nu au alimentare cu apă. Lucările la apă și canal au început încă de anul trecut, iar potrivit primarului Duicu Iustin, la sfârșitul lunii august, lucrările la cei 3,7 km de alimentare cu apă, canalizare și stația de epurare vor fi finalizate. Totodată,  construcția noii grădinițe cu program normal este finalizată, urmând ca la sfârșitul lunii februarie să fie inaugurată, ca și modernizarea drumului comunal 93 (Glăvile-Cireșoaia), cu poduri, rigole și asfalt care, de asemenea, urmează a fi inaugurat.

Iustin Duicu a mai spus că, după semnarea contractului de finanțare, vor demara lucrările la sistemul de alimentare cu apă și canalizare în satul Olteanca, pentru care Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțare în valoare de 94 de miliarde de lei. ”Este vorba de 6,3 km de canalizare și 16 km de rețea de alimentare cu apă. După semnarea contractului, vom urma procedurile de licitație, conform legii, iar după desemnarea constructorului vom demara și acestă mare și importantă investiție pentru locuitorii satului Olteanca.”, a declarat Iustin Duicu.

Claudia POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *