În Parcul Industrial Băbeni sunt fabricate compartimentele de bagaje pentru avioanele de linie

Nu mai puţin de 10 companii de producţie îşi desfăşoara activitate în Parcul Industrial din Băbeni (fosta Uzină de Armament), aici lucrând un număr de peste 600 de angajaţi. Companiile care funcţionează aici sunt atât cu capital românesc cât şi străin, în domeniul mobilier, forestier, mecanic, electric, etc.

Ca un fapt divers, una din companiile care îşi desfăşoara activitatea aici, produce compartimente de bagaje pentru companiile aeriene, având contracte cu majoritatea constructorilor de aeronave.

„Vorbim de un parc industrial care care funcţionează şi dacă toată lumea credea că după apocalipsa fabricilor de armament se va alege praful, uite că nu s-a întâmplat aşa, economia s-a adpatat şi din vechiul colos au apărut noi companii care oferă locuri de muncă, contribuie la bugetul local şi asigură o dinamică economiei oraşului nostru”, spune primarul Ştefan Bogdan.

De altfel, potrivit cifrelor, oraşul Băbeni se află pe creştere economică în ultimii ani, existând un dinamică a investiţiilor.

„Aşteptările sunt mari, în acest an, prioritate pentru noi sunt investiţiile în infrastructură, asfalt mă refer, reabilitarea reţelei stradale din oraş. Dar şi investiţii în urbanism, parcuri şi ridicarea standardelor pentru Băbeni”, spune edilul.

Băbeni, cândva comuna ciobanilor ungureni, ajunsă oraş la începutul anilor 2000, se poate azi lăuda cu un şomaj de sub 1%, angajatorii fiind nevoiţi să recruteze forţă de muncă din cel puţin 3 comune limitrofe. O industrie bazată pe servicii dar şi mici făbricuţe au construit acest motor economic al Vâlcii, ajutat fiind şi de poziţionarea pe unul din cele mai tranzitate drumuri naţionale din judeţ, DN 64, arteră care leagă Râmnicu Vâlcea de Slatina, Caracal şi implicit spre Craiova.

Băbeniul este deja al treilea pol economic al Vâlcii, cu o populaţie care a ajuns la 10.000 de locuitori şi care treptat tinde spre o coagulare a bazinului Bistriţei, fiind totodată şi nod rutier spre zona Horezu, Târgu Jiu.

Avantajele sunt clare, 18 km până la Râmnicu Vâlcea, 35 de km până la Drăgăşani, 2 drumuri judeţene, unul dintre ele fiind chiar capătul „Drumului Mănăstirilor Olteniei de sub Munte”, o industrie bazată pe făbricuţe de la forestier până la industrie mecanică, o zootehnie care a renăscut.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *