Brezoi, capitala de suflet a Ţării Loviştei

După ce admiri fascinat cadrul mirific cu stâncile colţuroase şi abrupturile versanţilor pe care se caţără ca nişte alpinişti foioasele şi răşinoasele, de o parte şi de alta a râului Olt ce desparte grupa Munţilor Făgăraş de cea a Munţilor Parâng, deodată spectaculosul defileu îşi deschide larg porţile la confluenţa Lotrului cu bătrânuli Râu. Lotru străjuieşte, ca hotar, între Munţii Căpăţânii şi cei ai Lotrului. De aici se desfăşoară spre apus până la Voineasa dar şi spre miazănoapte, pe valea Oltului, legendara Ţara Loviştei, cu un relief variat, cu sate răspândite până pe cele mai înalte coline, aşa cum este o vorbă lovişteană „până acolo unde întoarce uliu!”
În acest areal românesc întâlneşti obiceiuri, tradiţii, datini, etnografie şi un folclor specifice plaiurilor munteneşti cu oameni veseli, harnici, ospitalieri şi dârzi. Chiar la confluenţa Lotrului cu Oltul se desfăşoară, atât spre nord cât şi spre apus, oraşul Brezoi, care poate fi numit capitala Ţării Loviştei. Acest orăşel de munte îşi are legenda şi istoria sa. Numele i-ar veni de la un lotru (haiduc), pe nume Breazu. Se zice că pe timpuri valea Lotrului era „patronată” de cinci lotrii: Breazu de unde vine numele Brezoi, Mălai de unde se trage numele localităţii Mălaia, Ciungu al cărui nume a lăsat moştenire satul Ciunget de pe Latoriţa şi Voinea de unde provine numele vestitei staţiuni Voineasa.
Oraşul Brezoi se află pe cursul inferior al Lotrului. Dar el cuprinde şi o serie de suburbii. Cum ieşi dintre versanţii stâncoşi ce parcă sugrumă drumul european de la Cârlige deodată zarea se deschide. Întâlneşti pe partea dreaptă (dinspre Râmnicu Vâlcea) câteva moteluri şi parcări, o staţie peco şi apoi imediat se ramifică un drum naţional la stânga care şerpuieşte pe vale în sus, traversează culmile muntoase şi ajunge la Petroşani. Drumul naţional DN7, spre Sibiu, continuă peste un pod de beton peste râul Lotru şi traversează cătunul Golotreni. Puţin mai sus se află un pod CFR peste Olt construit cu aproape o sută de ani în urmă şi care făcea legătura cu satul Văratica şi gara Lotru cu o arhitectură aparte specifică zonei. Puţin mai sus întâlnim o centrală hidroelectrică, barajul şi lacul de acumulare. Pe rând se găsesc satele Corbu şi Proieni, unde se spune că la bisericuţa de acolo s-ar fi cununat domnitorul Mihai Viteazul cu doamna Stanca… Tot în zona Proieni este un pod CFR în curbă, peste Olt, foarte vechi, unicat în Europa!
La câteva sute de metri spre amonte, peste bătrânul râu, este o punte pe cabluri care face legătura cu satul Drăgăneşti. După viaductul Albioara este satul Călineşti cu mirifica vale a Călineştiului. Aici este hotarul de nord al Brezoiului, învecinat cu Schitul Cornet, ctitorie a lui Vel Vornicu Mareş Băjescu, anul 1666, şi una dintre cele mai moderne centrale hidroelectrice din Europa.
Revenind la Gura Lotrului, de la cătunul Văratica şi de la apele Oltului care scaldă stânca Muntelui Cozia, spre apus, pe drumul naţional DN7A, se întinde oraşul Brezoi străjuit de o parte de apele bătrânului Olt şi Muntele Cozia, iar la nord de vestita stâncă ce se ridică deasupra comunităţii, Ţurţudanul, urmată de Pietrele Doabrei.
De partea cealaltă, la sud, oraşul este flancat de Muntele Foarfeca şi Naruţu din cadrul Munţilor Căpăţânii. Astfel, Brezoiul este înconjurat de crestele dantelate ale munţilor ale căror sculptori nevăzuţi au săpat în stâncă forme variate. Unul dintre cele mai frumoase anotimpuri este toamna când versanţii munţilor parcă iau foc prin jocul de culori cromatice pe care le capătă foioasele.
La vreo 100 de metri de la confluenţa celor două râuri se afla un alt pod CFR care de curând a fost demontat, împreună cu calea ferată care făcea legătura între gară şi Fabrica de cherestea din oraş, de către actualul patron şi vândut la fier vechi… Oare de ce statul român le-a dat unor jefuitori dreptul să cumpere întreprinderi la un preţ de nimic şi aceştia să le vândă la fier vechi, scoţând de zeci de ori mai mulţi bani? Fier care a ajuns în afară, iar topitoriile noastre zac în paragină…
Undeva pe dreapta era Fabrica de mică. Din păcate astăzi nu mai este nimic…
La un kilometru pe vale, în amonte, întâlneşti ruinele vestitei fabrici de cherestea, cândva Carpatina. Aici se afla UMTF-ul (unitatea de transport forestier), apoi UFET-ul Brezoi din cadrul IFET Rm Vâlcea, cu fabrica de cherestea şi unul dintre numeroasele sectoare de exploatare a lemnului de pe Lotru şi Latoriţa. Unitatea avea, înainte de revoluţie, birourile, două ateliere mecanice centrale, trei depozite de buşteni, unul de cherestea şi o fabrică. În cadrul fabricii se produceau: cherestea, lădiţe, PAL, fag aburit, ulei de cetină, furnir, iar în cadrul depozitelor se sortau lobde pentru celuloză, buşteni pentru gater şi furnir şi multe altele. Sute de brezoieni, bărbaţi şi femei, lucrau în fabrică pe trei schimburi la care se alăturau cei din exploatările forestiere, lotrenii, care indiferent de anotimp, pe arşiţă, ploaie, vânt sau viscol, înfruntau cu stoicism stihiile naturii, extrăgeau arborii marcaţi din parchetele de exploatare ce se întindeau de la poale până în vârful munţilor, îi coborau la vale cu atelaje, tractoare sau funiculare, apoi buştenii erau încărcaţi în maşini care gemeau sub greutatea lor şi transportaţi pe platformele din depozite unde erau sortaţi şi duşi la gatere, urmând să fie transformaţi în cherestea. Vagoane întregi cu cherestea şi buşteni ajungeau la gară şi de acolo în ţară şi peste hotare.
Cândva, în zona unde se află astăzi cartierul de blocuri, era lacul de plutire. Buştenii erau aduşi din vârful munţilor, pe scocuri, până la Lotru, iar de acolo, prin plutire, până la fabrică. De multe ori ei erau purtaţi pe Olt până la Dunăre.
Apoi a apărut calea ferată până la Voineasa şi lemnul era transportat cu „mocăniţa”.
Pozele vechi, precum şi o parte din picturile profesorului brezoian Gheorghe Surdu, mai poartă cu ele amintirea şi amprenta unui trecut nostalgic…
Momentan ce-a mai rămas din Fabrica de cherestea? Acum este linişte şi pace… Doar haitele de maidanezi o mai patronează… Ce spectacol jalnic se desfăşoară astăzi în faţa ochilor acolo unde cândva existau stive de cherestea, vagoane încărcate cu marfă pentru unităţile din ţară sau pentru export. Acum depozitul de buşteni al fabricii şi cel dintre sediul UFET-ului şi stadion, precum şi cel de cherestea zac în paragină năpădite de bălării, rugi, plopi, mesteceni, mormane de buşteni de două decenii intraţi în putrefacţie, câini vagabonzi, şerpi, şopârle, şobolani şi mortăciuni.
Depozitele de buşteni pentru gatere, derulaj şi furnir, lobde pentru celuloză dar şi lemn de foc, sunt părăsite în sălbăticite şi mizerie, fabrica de cherestea împreună cu secţiile de lădiţe, de PAL cu cazanele şi aburitoarele, cea pentru producerea uleiului de cetină, atelierele mecanice şi secţia de la UMTF au fost devastate odată cu tragerea unităţii în faliment. Ifroane, stivuitoare, tractoare, TAF-uri, grupuri de funiculare, ferăstraie mecanice, maşini de transport masa lemnoasă, strunguri, freze, gatere, cazane, instalaţii pentru benzile transportoare, macarale şi instalaţii de descărcat, calea ferată, toate acestea au fost valorificate de cei care satatul le-a făcut “plocon” întreprinderea sub deviza “marii privatizări”.
Unde cândva era cazinoul acum ne întâmpină o clădire jalnică. Mai pe deal se afla cabana de piatră… A fost dărâmată şi aceea.
În schimb centrul urbiei a înflorit. Spitalul a fost renovat, după ce prin eforturi susţinute domnul primar şi domnul manager al spitalului au reuşit să-l salveze de la închidere de către un regim „al democraţiei” care a supus poporul la multe sacrificii… Avem o primărie nouă cu o clărire şi o incintă de invidiat, avem Parchet şi Judecătorie, iar pe valea Satului Liceul Teoretic Brezoi, acum cu denumirea de „Gheorghe Surdu”. Pe malul Lotrului se află parcul şi sediul Centrului Turistic al Parcului Naţional Cozia.
De asemenea centrul orașului a fost modernizat, au fost create parcări, au fot amenajate tratuarele și a început procesul de reabilitare și anvelopare a blocurilor.
A fost demarat și un proiect de alimentare cu apă şi canalizare.
La vreo cinci km în amonte pe Valea Lotrului se află cătunul Vasilatul, iar la alţi doi km Valea lui Stan. Imediat lângă Lotru este Staţia de tratare a apei care alimentează Brezoiul, Călimăneşti-Căciulata, Râmnicu Vâlcea dar şi Drăgăşani. Puţin mai sus se desfăşoară alte două sate, Lunca Calului şi Păscoaia. În dreptul Luncii Calului, pe marginea drumului national, se găseşte o troiţă şi un izvor cu apa cea mai bună din zonă, apă care în permanenţă rămâne proaspătă de parcă ar fi agheasmă!
La apus, după Păscoaia, Brezoiul face hotar cu localitatea Mălaia prin satul Sălişte.
În zona Brezoiului circulă foarte multe legende, unele dintre ele având legătură cu istoria. În această comunitate trăiesc alături de lotrenii, moşneni din tată-n fiu, şi cetăţeni veniţi de pe alte meleaguri ale ţării: olteni, ardeleni, moldoveni, rromi (rudari), dar şi de alte origini rămaşi din vremuri vechi ca: unguri, italieni, austrieci, nemţi.
Cu tot acest amalgam de naţii indigenii încă îşi mai păstrează tradiţiile şi obiceiurile din moşi strămoşi.
Aici la confluenta Oltului cu Lotru se deschide parcă o nouă poartă din universul românesc, Ţara Loviştei, care se desfăşoară către nord de o parte şi de alta a bătrânului Râu dar şi pe mirifica Valea Lotrului şi a Latoriţei.

de Ion Nălbitoru

(Din volumul de reportaje turistice „ROMÂNIA, CATEDRALA DIN CARPAȚI”)

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *