Autostrada Sibiu – Piteşti va avea opt noduri rutiere, 70 de poduri, 57 de viaducte, nouă tuneluri şi trei ecoducte şi garduri împotriva urşilor

Pentru ca cerbii sau urşii să nu pătrundă pe calea de rulare, pe Autostrada Sibiu – Piteşti vor fi instalate garduri ranforsate înalte de trei metri. Potrivit unui memoriu realizat de EPC Consultanţă de Mediu pentru emiterea Acordului de Mediu, autostrada va avea opt noduri rutiere, 70 de poduri, 57 de viaducte, nouă tuneluri şi trei ecoducte, unul perpendicular pe un tunel, anunţă economica.net. 

Memoriul a fost postat pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, instituţie care aşteaptă părerile publicului.
O primă reacţie a fost formulată pe forumul Asociaţiei Pro Infrastructura unde cineva a observat că poziţia unuia dintre cele trei ecoducte propuse pe aceasta autostradă se suprapune cu cea a unui tunel: „15 poduri peste Topolog? Ecoduct în tunel?”
Cu lămuriri a venit Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care spune că ecoductul va fi perpendicular pe tunel şi nu în interiorul acestuia. Râul Topolog este un afluent al Oltului și traversează județele Vâlcea și Argeș. Se formează pe versantul sudic al Munților Făgăraș, la confluența brațelor Izvorul Scării și Izvorul Negoiului.

Şeful firmei care a realizat memoriul a explicat la rândul său că localizarea celor trei ecoducte „nu este bătută în cuie”.

Doctorul ecolog Marius Costin Nistorescu, director general al EPC Consultanţă de Mediu, spune că datele proiectului la care lucrează împreună cu noua direcţie de Proiectare din cadrul CNAIR pot fi modificate, pe măsură ce apar elemente şi cerinţe noi, inclusiv de la JASPERS şi Apele Române.
Documentul are 120 de pagini şi include mai multe măsuri protejarea animalelor identificate pe traseul autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Pentru protejarea urşilor şi cerbilor de pe traseul autostrăzii, una din măsurile propuse vizează instalarea unui grad ranforsat cu înălţime de trei metri.
EPC Consultanţă de Mediu a câştigat anul trecut licitaţia organizată de CNAIR pentru „servicii privind evaluarea impactului asupra mediului, realizarea evaluarii adecvate şi obţinerea acordului de mediu pentru proiectul Autostrada Sibiu-Piteşti”, cu suma de 132.500 lei, scrie economica.net.

Acordul de Mediu este necesar pentru emiterea Autorizaţiei de Construire.
Potrivit unui document postat pe site-ul Ministerului Transporturilor, autostrada Sibiu – Piteşti va costa  3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei).
În iulie 2017, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti, pentru execuţia cărora a primit în octombrie nouă oferte (secţiunea Sibiu – Boiţa), respectiv opt oferte (secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti).

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României. (www.tribuna.ro)

One comment

  • iorgu solomon

    nu ai observat un lucru f.important.premierul nu a amintit de acest tronson,care tine de DACIA.ci de ford ca este american………….?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *