De la lăudabila Prezumţie de Nevinovăţie la arderea cărţilor de matematică şi concedierea profesorilor…

Povestea asta cu legile justiţiei, din punctul meu de vedere, are, plastic vorbind, o traiectorie extrem de dificil de prezentat, fapt care a dus la aruncarea în derizoriu a unei acţiuni cu o motivaţie bună la bază, dar cu excese absolut inutile, care riscă să decredibilizeze tot demersul.

În primul rând, era clar că o reformă a justiției în România era obligatorie, date fiind gradul de abuzuri la care s-a ajuns, suprastatalitatea acestui domeniu, inamovibilitatea nu doar a magistraţilor, ci o inamovibilitate apriori, de parcă tot ce era îmbrăcat în robă era sfânt. Justiţia din România ajunsese una marca Robespierre, de un fundamentalism grotesc, cu o ghilotină şi cu un DNA care egalau, ca aură, vechea Securitate ceauşistă, cu o Kovesi care devenise jupiteriană, în timp ce instanţele judecătoreşti erau olimpiene.

Poporul tot, de la omul de rând până la omul de afaceri, la politician sau demnitar, devenise o masă de vinovaţi apriori, hazardul rămăsese singura formă până când unul dintre aceştia urma calea pierzaniei. Toţi eram penali, în timp ce o categorie de îngeri, de tip Eliot Ness, avea dreptul de a pune verdicte, de a striga, de a urla, de a ghilotina.

Cine ţinea cu DNA era de dreapta, anti-PSD, anti-comunist, intelectual, cititor de Pleşu şi de Liiceanu, good citizen, europenist, duşman al poporului prost şi neştiutor de carte; ceilalţi, cei care puneau la îndoială atitudinea DNA, erau corupţi, ai lui Dracnea, Puie Monta, penali, cei cu 8 clase, agramaţi, asistaţi social, antenişti, proruşi, putinişti, retarzi, ciume roşii, retrograzi etc.

O separare a societăţii într-un mod absolut superficial, care a antagonizat România între norod şi elite, fapt ce a dus la excese de ambele părţi. Terţul, obligatoriu exclus! Bun… Ce s-a întâmplat?

Parlamentul a început o reformare a justiţei. Naşpa, spun elitele, parlamentul este majoritar PSD-ALDE, adică proştii, hoţii, corupţii, penalii, comuniştii, ai lui Dracnea…

Din punctul meu de vedere, era absolut necesară această reformă a justiţiei, cu răspunderea magistraţilor, o domesticire a ghilotinei, acordarea prezumţiei de nevinovăţie, care să ducă la schimbarea mentalităţii noastre ce statuează automat că orice ales local sau naţional este un infractor, pentru că ştim noi asta…

Numai că gafa PSD a fost uriaşă, propunându-se două personaje care să conducă aceste comisii – Iordache (decredibilizat din iarna lui 2017) şi Şerban Nicolae…

Plastic vorbind, exemplul pe care îl prefer eu este următorul: am un liceu cu un regulament extrem de sever, care,  odată aplicat de pedagogi, înregistrează pe toţi elevii cu abateri disciplinare, astfel încât s-a ajuns la o suprasaturaţie a pedepselor. Şi, în cele din urmă, conducerea şcolii se schimbă şi se cere, se impune o regândire a Regulamentului, o domesticire a acestuia. Şi lucrurile încep bine, se schimbă statutul celor care aplicau regulamentele şi pedepsele, se impune o responsabilizare a pedagogilor vechili şi apoi se începe lucrul aplicat pe regulament.

Numai că aici derapajul a fost colosal pe ultima parte, din îmblânzirea unui regulament inchizitorial s-a ajuns la o extremă care ar putea duce nu doar la anularea temelor pentru acasă, ci chiar la arderea manualelor de matematică şi concedierea profesorilor.

Cam la asta s-a ajuns prin iniţiativa finală a deputatului Rădulescu, iniţiativă de care s-au speriat şi proprii colegi. De la mita prin intermediar la dezincriminarea abuzului sexual la serviciu, deja lucrurile au luat-o pe arătură.

Reforma justiţiei nu înseamnă eliberarea puşcăriilor şi arestarea poliţiştilor, la care, din păcate, s-a ajuns prin aceste iniţiative absolut delirante. Ceea ce a determinat şi amânarea dezbaterilor referitoare la Codul Penal, iar dacă se va ajunge la anularea dezbaterilor, va fi tocmai din vina celor din PSD, pentru că, la cât de bună a fost ideea iniţială, pe atât de urât au compromis-o la final.

Dincolo de acest aspect, delirul lui Rădulescu, plus alte derapaje, cel cu probele video, cu mita prin intermediar, cu distrugerea altor probe dacă nu au legătură cu dosarul aflat în cercetare etc., totul are o altă explicaţie! Nu există opoziţie! Nu există o contrapondere, şi atunci e normal, „nietzschean speaking”, să domini tabla de şah, dacă nu e nimeni care să te blocheze. Autocenzura apare doar în manuale, în realitate, este dominaţia!

Circul USR, jocul dublu al PNL, un Iohannis paralel cu toate, fecioria lui Cioloş, mişcările neomarxiste din stradă sunt paleative, sunt surogate de opoziţie, nu conferă alternativă. În locul lui Iordache şi al lui Nicolae, nu numai că nu există nimeni care să se opună, dar nu există substituent.

În fine, Codul Penal modificat nu va trece, dar nu din cauza opoziţiei surogat de care am vorbit, ci pentru că există voci adulte în cadrul majorităţii PSD-ALDE care au înţeles derapajul şi riscul de a compromite totul. Aceste voci vor stopa asta.

Concluzia este că suntem în 2018, acestea sunt taberele şi, fără un cataclism, un meteorit care să lovească pământul, PSD nu va coborî, în 2020, sub 40%. Singurul personaj care a reuşit să facă asta a fost Traian Băsescu, în 2004.

Liviu POPESCU