Compania Română de Chimie un proiect amplu cu un nucleu la Râmnicu Vâlcea

Chimcomplex Borzesti SA – participant in competitia de achiziție a activelor Oltchim – saluta decizia Adunarii Generale a Creditorilor din 18 decembrie 2017, prin care este aprobat contractul de vanzare de active (Pachetele 1-5 și partial 7) încheiat intre Oltchim SA în calitate de vânzător, Chimcomplex SA Borzesti în calitate de cumparator și Serviciile Comerciale Romane SA în calitate de garant.

 „ Am crezut si cred, cu tarie, in proiectul nostru si în potentialul activelor achiziţionate, pentru care muncim de peste 4 ani. Am parcurs doua faze importante ale proiectului – documentarea şi contractarea – şi mai avem cel putin doua etape – închiderea tranzactiei şi dezvoltarea platformei industriale. Demersul nostru are la baza o decizie foarte serioasa de business, un plan bine structurat, pe care le-as rezuma în: relevanta regionala şi dezvoltare. Viitoarea Companie Romana de Chimie va fi exemplul unui proiect care va angrena multe companii si va contribui pe termen lung la relansarea chimiei romanesti.

Salut si multumesc inca o data tuturor celor implicati in proces, incepand cu Adunarea Generala a Creditorilor, organizatorii competitiei pentru ca au inteles nevoia dezvoltarii capitalului autohton şi lansarii unui brand romanesc ce va capata gloria industriala a companiilor de odinioara, salut mediul de afaceri pentru ca ne-a fost alaturi, ne-a sustinut neconditionat si vreau sa asigur toti angajatii ca, din punct de vedere profesional, suntem deschisi catre cei care isi doresc sa creasca, sa exceleze si sa aduca aporturi pozitive in viitorul proiect al Companiei Romane de Chimie. In plus, multumesc mediului universitar de profil ce a inteles, a imbratisat si a promovat proiectul nostru.”, a declarat Virgiliu Bancila.

„Prin decizia Adunarii Generale a Creditorilor intram intr-o noua etapa: cea a constructiei industriale de succes”, a declarat Virgiliu Bancila.

2 comments

  • Narcis

    Sper din tot sufletul ca Oltchim sa nu fie taiat si vandut la fier vechi, sau instalatiile de aici sa ajunga pe la Borzesti sau mai stiu eu pe unde.
    Astept sa vad ce va face acest Vuza cu Oltchim. Sunt rezervat pentru ca nu am incredere in marii investitori autohtoni.
    Sa dea Domnul sa auzim de bine.

  • eu

    Sper ca, daca il vor reporni si va functiona la capacitate maxima din nou, sa aiba grija si de mediul inconjurator.sa il doteze cu filtre de ultima generatie, nu uitati ca Ramnicu valcea se incadreaza in randul oraselor cele mai poluate din tara datorita acestui fapt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *