Despre falimentul învăţământului liceal tehnologic şi ipocrizia celor care nu-l văd

Nu mai sunt timpurile de până în 1989, cu zeci de licee industriale, cu internate, cu clase ticsite de elevi, când o medie de 30/ pe clasă era destul de mică. Cu zeci de navete din judeţ, cu un 7 barat umplut la refuz cu adolescenţi.

Liceele industriale au intrat într-o contracţie uriaşă, şi nu doar din cauza demografiei în scădere, ci şi din cauza perspectivelor economice de după.

Eram absolut mirat acum 10 ani când auzeam că nu ştiu care internat devenea bloc social pentru amărăştenii din Râmnic. Şi nu înţelegeam ce se întâmplă, eu fiind tot absolvent de liceu industrial (Energetic), pe vremea când eram o grămadă de clase de liceu şi de profesională.

Chiar dacă după 1990 unele s-au cosmetizat sau au primit nume pompoase, am aflat azi, de la Inspectoratul Şcolar, că cifrele de şcolarizare sunt la jumătate faţă de anii ’90, că promovarea la bac este, din păcate, sub 50%.  Mai mult, că sunt clase cu 11-12 elevi, iar la seral sunt doar cu numele trecuţi elevii, în realitate, aceştia vin doar la final.

Cu toate acestea, numărul de cadre didactice s-a diminuat foarte puţin, s-a găsit formula de compromis de a scădea numărul de norme, undeva la 18 ore, un prag critic ca să nu existe concedieri.

Toate acestea înseamnă, clar, că ceva trebuie să se întâmple. Ceva destul de dur, însemnând o restructurare din temelii a învăţământului tehnologic din România. Pentru că adevărul este că niciun agent economic nu are nevoie de un absolvent de liceu tehnologic, ci de un absolvent de şcoală profesională.

Pentru că diferenţa este totală între un absolvent de liceu tehnologic şi unul de profesională. Un absolvent de liceu, pe lângă faptul că abia ia sau, în cel mai rău caz, nu trece de bacalaureat, are un atestat care spune că are o meserie, în care, din păcate, a făcut o practică paralelă,… de florile mărului.

O şcoală profesională înseamnă meserie şi înseamnă îndemânare.

Liceele care au ţinut cap de afiş săptămâna asta, „Mecanic 2-ul şi Chimicul”, sunt licee care au suferit această contracţie uriaşă şi care au mers într-o inerţie până aproape de colaps. Rezultatele la bac sunt înfiorătoare la cele 2 şcoli şi, dacă interpretăm asta în cheie economică, spunem un singur lucru. Produsul este recuzat de piaţă, iar firma trebuie închisă sau complet restructurată.

Dar pentru asta trebuie eliminată ipocrizia cadrelor didactice, cele care se sperie pentru că, acum, se va vedea adevărul despre clase cu 11 elevi, clase care, chiar dacă au elevi pe hârtie, nu îi au în realitate. Da, există şi victime în acest proces, dar victimele sunt responsabile, au crezut că merge aşa, că inerţia îi va scoate la pensie, că, printr-o improvizaţie, fără o strategie, vor trece apa. Nu e aşa.

Dezvoltarea învăţământului profesional şi chiar dual, atragerea agenţilor economici în schemă, mersul prin  judeţ pentru a convinge părinţii să-şi dea copiii la profesională, acestea erau mecanismele potrivite. Repartiţia computerizată i-a salvat, ani întregi, de faliment, pentru că cei mai slabi elevi au ajuns la aceste licee. Aceşti elevi care nu ştiu să pună o cratimă (i-am văzut în comentarii pe net) au fost trecuţi, pe burtă, de profi de română, de profi de mate (chiar dacă nu ştiu nici măcar teoria lui Pitagora) şi asta, de frica pierderii normelor şi, evident, a job-ului.

O mare bubă, o metastază… Mă uitam cu câtă ipocrizie aplaudau discursul inept al lui Băzăvan şi ipocrizia electorală a lui Crăciunescu şi am realizat, trist, că nu mai sunt dascălii pe care i-am avut eu, odinioară. Sunt doar oameni care ţin cu dinţii de nişte posturi împachetate în cifre fictive şi care declară public că mor de grija copiilor.

Se spune că, din afacerea asta, Consiliul Local al Râmnicului va obţine 24 de hectare de teren intravilan. Păi asta este cu adevărat afacerea secolului. Cum naiba să nu te bucuri că oraşul primeşte o suprafaţă de teren cât Ostroveniul de mare, unde pot apărea blocuri, parcuri, vreo grădină botanică, magazine etc… Da, cu atât mai bine dacă, prin stoparea unui cancer în educaţie, se obţine ceva pentru oraş.

Aşa că, hai să lăsăm ipocrizia şi să ne gândim că România are nevoie de muncitori calificaţi, absolvenţi de şcoli profesionale, finanţate de agenţi economici. România nu are nevoie de loaze care nu iau bacul şi/sau au o diplomă pe care o pot folosi doar ca hârtie igienică.

Liviu POPESCU