CIECH Soda România l-a găzduit pe Moş Nicolae în drumul său către Casa Pinocchio

 

Noaptea trecută, un televizor Full HD nou-nouţ, cu ecran mare, a ajuns la destinaţia din centrul de plasament Casa Pinocchio din Băbeni, Vâlcea, datorită ajutorului pe care echipa CIECH Soda România l-a dat Moşului Nicolae. Alte aproape 35 de kilograme de cadouri tradiţionale de sărbători – ciocolată, creme din lapte, bomboane, jeleuri, biscuiţi etc., au fost aranjate, cu ajutorul echipei, în pachete frumos decorate dedicate celor 19 copii cu vârste între 4 şi 17 ani care locuiesc în această casă.

Cadourile de sărbători din această iarnă au însumat aproape 3000 Lei, reprezentând o parte a donaţiei anuale pe care compania o face, ca parte a programului de suport comunitar, la care a fost adăugată contribuţia personală a echipei CIECH Soda România. În ultimii patru ani, programul de sprijin al companiei s-a ridicat la 43.000 Euro.

În ultimii patru ani, echipa CIECH Soda România a dezvoltat o relaţie specială cu copiii din Casa Pinocchio şi a devenit o prezenţă constantă în cadrul evenimentelor anuale importante ale copiilor, legate de educaţie şi activităţi recreative. Programul comunitar CIECH Soda România a inclus muncă peste program pentru reclădirea şi renovarea casei, dotarea cu echipamente necesare pentru viaţa de zi cu zi în Casa Pinocchio, precum tot ceea ce e nevoie pentru desfășurarea activităţilor şcolare şi recreative din acest centru.

„Copiii de la Pinocchio sunt ca o familie extinsă pentru echipa noastră şi suntem bucuroşi că ne-au acceptat prietenia. Sperăm ca sprijinul nostru să îi ajute să obţină o educaţie adecvată, o privire mai optimistă asupra propriilor posibilităţi de dezvoltare şi asupra puterii pe care poți să o dobândești când lucrezi împreună cu ceilalți,” a declarat Witold Urbanowski, CEO CIECH Soda România.

 

Despre CIECH Soda România

CIECH Soda România este prima unitate de producţie CIECH Group din afara Poloniei și este singurul producător de sodă calcinată rămas activ în industria chimică din România. Uzina a fost preluată de Grupul CIECH în anul 2006. Echipa, de aproximativ 600 de persoane a CIECH Soda România, asigură soda calcinată și silicat de sodiu- solid și lichid pentru România, Ungaria, Bulgaria, Moldova, Orientul Mijlociu și India.

 

Despre CIECH Group – 70 de ani de prezenţă pe pieţele globale

CIECH este un grup internaţional, gestionat profesionist, cu rădăcini poloneze şi cu o poziţie bine stabilită de lider al sectorului chimic în Europa Centrală şi de Est. Fabrică produse care sunt utilizate la producerea unor articole necesare în viaţa de zi cu zi a oamenilor din întreaga lume – produse de ultimă generaţie şi de cea mai înaltă calitate. Profitând de sprijinul unui investitor strategic de încredere, Grupul implementează o strategie de dezvoltare globală, extinzându-şi vânzările pe pieţele lumii. În acelaşi timp, combină abordarea modernă a afacerilor cu tradiţia de producţie care se întinde înapoi în timp până în anul 1882. Mai multe informații: www.ciechgroup.com

 

 

One comment

  • Cecile C.

    Motivul pentru care CIECH Soda Romania a dezvoltat o relatie speciala cu copiii din Casa Pinocchio este ac si ei sint niste orfani dupa felul in care se comporta cu proprii angajati. P mina
    de slugi batjocoresc citeva sute de lucratori si cred ca dind citeva dulciuri unor suflete napastuite
    de soarta isi vor spala pacatele. Nimic mai fals. Contravaloarea dulciurilor respective nu le va ajunge
    nici de luminari in cazul una dintre matracuci va pleca pe drumul fara intoarcere. Asa ca , ar trebui so lase mai moale pentru ca , in curiund vor avea soarta lui adi mincatorul de kkt care s-a vindut polonezilor iar astazi este un biet boschetar , mai rau decit beneficiarii dulcegariilor otravite oferite
    de oameni fara suflet.
    Momentul marilor dezvaluiri este aproape iar „binefacerea” nu-i va salva de beciul domnesc pe impostori si impostoare.
    Daca ar avea suflet cu adevarat ar ajuta acesti copii in permanenta nu o data pe an cind si atunci de fapt ii batjocoresc cu niste firimituri.
    Sau poate asa cred ca isi spala pacatele. Gresit. Pentru a scapa de pacate trebuie sa faca matanii multi ani dar fara sa stea in genunchi ca slugile. Dar cum mindria ca sint slugi este mult mai puternica decit demnitatea nu sint sanse de reusita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *