Gluma Anului 2017 s-a petrecut luni la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea

Cea mai haioasă zi s-a petrecut luni la Consiliul Judeţean Vâlcea, zi care poartă numele de Bancul Anului:

Se spune că, într-o seară de ploaiasă de luni, de final de noiembrie, mergea abătut spre casă, şeful tarafului de lăutari-Rapsodia Vâlceană.

Omul era trist şi mai plouat decât ploaia care cădea pe caldarâm. Intră supărat în casă, nici chef de mâncare nu avea, nici de televizor, de nimic…

Muierea îl vede oftând şi, într-un final îşi ia inima în dinţi.

  • Ia zi mă, omule, ce naiba ai? Că nici a alcool nu miroşi, nici ruj pe gât nu ai, nici aia, nici aia. Ia spune naiba odată ce te frământă.

Omul se uită trist la nevastă, ezită un pic şi apoi, cu glas moale şi deznădăjduit spuse:

  • De, mă muiere, o făcui lată. Rău de tot şi din cauza mea, ajunsărăm toţi în stradă. Of!…drace…

Femeia puse mâna în şold şi îl iscodi:

  • Păi ce să fie mă Zamfiro, fata tati? Mă pusă dracu să mă duc la o paranghelie la PeNeLeul ăsta de Vâlcea, că tocmai ce fu mare iureş cu Orban al lor şi mă pusă dracu să le cânt la vâlcenii ăştia galbeni din d-astea de petrecere şi de distracţie
  • Apoi şi nu cântaşi bine, vrei să spui? Sau le băgaşi p-aia cu Constantine, Constantine şi li se puse de-andoaselea?
  • Nu măi muiere, hoo! Io mă descurcai frumos eu cu ţambalul şi cu băieţii din orchestră şi evitarăm p-aia cu Constantine. Dar, mă pusă dracu, la final, să stau de vorbă la masă cu toţi peneliştii de Vâlcea şi îmi puseră mai multe întrebări.
  • Ce întrebări omule? Ia zi că mă făcuşi curioasă…
  • Păi, iete. Mă întrebă unu: „Bă, tu eşti lăutar vechi şi ai cântat la multe chermeze. Ia fi tu sincer cu noi şi spune-ne şi nouă dacă la comunişti, pe vremuri ai cântat?” Eu, ce era să fac? Am spus că „da, că aşa erau vremurile, nu aveam ce face, să mă opui”. Peneliştii au cam dat din cap, aşa, acuzator. Ba altul mă întreabă de colo. „Auzi bă, dacă tu ai cântat la chermeze, să nu-mi spui că ai cântat şi la peremiştii ăia nebuni ai lui Vadim Tudor?”. Eu ce să fac, am recunoscut…”Da, domnule, asta mi-era meseria”. Din nou, murmure şi şoapte. Alt penelist îmi strigă…”Auzi bă, românaşule, dar la pedeliştii ăia împuţiti ai lui Băsescu ai cântat?”. Ce să fac, am lăsat capul în jos şi am recunoscut. „Domnule, io nu puteam să refuz, că am famelie”. Din nou am auzit dezaprobare la ei. Ba, un alt penelist îmi strigă de departe. „Dar la ghiolbanii ăia de ţărănişti, papagalii ăia, tot tu le-ai cântat?”. Am bâguit un da, încet, şi iar m-am explicat „că aşa erau vremurile, ăia erau la putere”. Un peneilist mă mai ia şi la mişto şi zice: „Dar la scamele alea de partiduţe, de gen PC sau ApR, tot tu le-ai zis din drâmbă?”. Am închis ochii şi am răspuns afirmativ. „Şi la ei, că erau şi ei oameni”. Din nou penelistii au dat din cap dezamăgiţi. Apoi unul mai şmecher zice…”Dar la fetele mai libertine, mai swingeriţe, mai „vesele”, ştii tu la ce fete mă refer, ai cântat?”. M-am roşit tot şi nu am avut încotro şi am răspuns afirmativ. Ce mai, eram deja linşat. Şi la o ultimă întrebare a unui penelist că dacă „am cântat şi la băieţii cu ochi albaştri” era să cad din picioare. „Normal că da, am recunoscut că nu aveam ce face, familie, libertate etc”….Off, Zamfiro, asta am păţit şi din cauza asta o păţirăm!
  • Adică, ce păţirăţi omule? Întrebă muierea..
  • Azi, în şedinţă de Consiliul Judeţean, peneliştii au votat să ne ia sediul şi să ajungem în stradă. Asta e, totul din cauza mea!
  • Păi bine, omule, dar la întrebările alea care ti le-au pus, mă gândii io, tu nu puteai să minţi să spui că nu ai cântat la nici unu din ăia?
  • Păi cum dracu să-i mint muiere, mă facem de râs, se prindeau imediat,  că acum doar erau….toţi la un loc la masă, în partid!

de Sami Pâlcu şi Mihaela Ardea Unu

P.S. In şedinţa de CJ, consilierii PNL au făcut uz de faptul că de votul lor depind hotărârile cu caracter patrimonial şi au respins alocarea unui sediu pentru angajaţii CJCCPCT Vâlcea, care funcţionează oricum într-un local impropriu la Liceul Chimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *