„Micul castel” de lângă calea ferată de la marginea Băbeniului refuză încă să moară…

Parfum de epocă, danţuri, domniţe cu rochii de mătase foşnitoare, slujnice ascultătoare şi purtătoare de intrigi, domni cu ţinute scorţoase, cu plete date cu briantină, ascunse sub jobenuri sau meloane, cu ceasuri de argint ţintuite în buzunare minuscule, mobilier sculptat pe care odihnesc porţelanuri fine, zaharniţe dantelate, cescuţe înfiorate de dulceţuri fine ori şerbet. Poveşti de amor, nespuse şi nescrise, falimenturi sau podgorii cu vinuri nobile, istorie şi conspiraţii…

Primele pianine, pipe şi taifasuri, o Românie pe care doar o bănuim printre ruinele prezentului.

La toate astea te poartă gândurile atunci când vezi, de pe şoselele Vâlcii, conacele de secol XVIII, XIX sau început de veac XX. Conace în miez de deal, în luncă de apă, pe stradă de Hurezi… O istorie vie, a noastră, a fiinţării nobilimii noastre româneşti.

Peste 60 de conace are Vâlcea sau, mai bine spus, încă mai are.

Aşa ajungem la o crimă săvârşită cu nepăsare, la o ruşine, o impietate adusă conacului uriaş de la Băbeni sau, cum îl alintă unii, micului castel de la calea ferată.

Conacul de la Băbeni a fost ridicat la mijlocul secolul XIX, înaintea construcţiei căii ferate, de către un anume Ion Băbeanu, care face parte din neamul Băbenarilor, boierii care aveau domenii în Frânceşti, Ioneşti şi Şirineasa. Ion Băbeanu este rudă prin alianţă cu Lahovary şi reprezintă PNL în Parlamentul României în 1890. Iniţial, conacul avea numai modulul dinspre vest, ulterior i se adaugă aripa estică.

Despre urmaşii lui Ion Băbeanu sunt mai multe speculaţii: fie au pierdut averea, inclusiv conacul, fie au fugit din ţară, înainte de sosirea regimului comunist. Cert este că, în 1947, conacul apare în acte ca depozit de grâne al Gospodăriei Agricole şi loc unde se aduceau recoltele pentru a fi încărcate pe tren şi duse, ca daune, URSS. Ulterior, odată cu industrializarea zonei, conacul va fi folosit de întreprinderea forestieră, ca un mic atelier de tâmplărie.

După 1990, pentru o perioadă, este folosit, de diverse societăţi, drept cămin pentru muncitori, iar la finele lui 1998-2000, aici, cineva înfiinţează o ciupercărie. Acesta este cel mai barbar mod de a distruge o astfel de bijuterie. Ciupercăria a dus la o degradare accelerată a pereţilor, o batjocură a omului nou, capitalist faţă de un astfel de monument.

În prezent, micul castel se pare că are nişte proprietari pe la Bucureşti, dar care nu au fost văzuţi pe aici şi care sunt total dezinteresaţi de faptul că această bijuterie este condamnată la moarte. La mijloc ar fi şi un proces pe rol, conacul având mai mulţi pretendenţi. Până la o soluţie finală, acest micuţ castel nu va mai exista…

„Este un simbol vechi al Băbeniului. Am încercat în zeci de rânduri să luăm legătura cu proprietarii, să îi rugăm să facă ceva. Este păcat de o astfel de construcţie monumentală, care face parte din istoria noastră. Nu ştiu ce putem face. Este proprietate privată şi este un labirint de legi care ne ţine cu mâinile legate. Poate că aceste materiale vor sensibiliza pe cei în măsură şi care, moral, au obligaţia de face ceva”, spune dezamăgit primarul din Băbeni, Ştefan Bogdan.

Micul castel refuză să moară. Are o structură solidă, ceea ce l-a făcut să reziste lângă calea ferată şi pe marginea drumului judeţean care leagă zona Băbeni de zona mănăstirilor de pe Valea Bistriţei. Dar nu ştim cât va mai sta în picioare, suntem pesimişti în privinţa asta. Priveghiul micuţului castel pare că este aproape.

Liviu POPESCU

One comment

  • Aceasta casă e monument istoric si apare pe lista monumentelor istorice, în acest caz având alt regim in ceea ce privește renovarea si conservarea sa. Ar trebui ca Direcția pt. Cultură Vâlcea să se implice mai mult si împreună cu Primăria Babeni să facă ceva , deoarece ambele instituții stiu ,mai mult decât par ca o fac, situația acestei clădiri, oricare ar fi starea sa juridică . Voință si colaborare, nu aruncarea răspunderii de la unii la ceilalți. A se cerceta si biserica boierului Oromulu, de pe dealul care duce spre Sirineasa, unde este cam aceeași situație, care acum e conservată, fiind învelită în tablă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *