Constantin Rădulescu: Vâlcea este judeţul turismului total, aflat în elita judeţelor turistice ale României

„Judeţul Vâlcea ar putea trăi efectiv din turism şi nu mă îndoiesc atunci când spun că, exploatat la maximum, acesta are aduce atâtea venituri, încât nu numai că am fi pe primele locuri din România, dar ar putea fi el însuşi brand de ţară, loc cunoscut în Europa, la fel de faimos precum sunt astăzi, pentru tur operatori, marile locaţii europene. Vâlcea de azi joacă în elita judeţelor turistice ale Românie alături de Maramureş, Moţii din Alba sau Bucovina. Nu m-a surprins interesul manifestat pentru Vâlcea, de cei prezenţi la Târgul de Turism, pentru că mulţi au fost sau au auzit de ce oferă judeţul nostru, un turism total. Vâlcea are, de altfel, un compozit de turism care îl face să fie „Complet” sau „Total” – Transalpina, Obârşia Lotrului, Vidra au geografie, au pitoresc, Ţara Loviştei – pumnul cu cinci comune păstoreşti, în Arena Valahilor. Mergem spre Valea Oltului cu al său defileu, unde nu are ce să nu îţi placă. Urmează apoi Călimăneştiul, Olăneştiul, Govora, staţiuni care scot din pământ zeci de izvoare minerale care tratează toate bolile omului. Adăugând sarea şi lacurile sărate, o zestre balneară, care fac Vâlcea să fie capitala balneologiei din România. Peste 35 de mănăstiri voievodale şi boiereşti constituie Athosul României, peste 80 de biserici de lemn, peste 200 de biserici de zid, care au împlinit centenarul sau veacul… Peste 60 de conace boiereşti, neamuri de cărturari care au înscris România în universalitate. Vâlcea a dat pantheonului lumii peste 100 de mari personalităţi, de la Poenaru, Drăghicescu, Bălaşa, Giuleanu, Dumitrescu, până la marii actori contemporani, critici literari, fizicieni, medici, IT-işti. Asta este Vâlcea şi nu e totul, Valea Olăneştiului, Valea Bistriţei, Valea Luncavăţului, Valea Otăsăului, Valea Muereasca, Valea Cernei, Valea Topologului, Valea Olteţului, Valea Mamului sunt, de fapt, regate unde stau adunate toate ducatele săteşti ale vâlcenilor, construite în cele 2 milenii de când suntem aici”, spune preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, prezent la Târgul de Turism al României.

Joi, 16 noiembrie  a avut loc deschiderea oficială a standului de prezentare al judeţului Vâlcea, amenajat în cadrul Târgului de Turism al României, târg care s-a desfăşurat în perioada 16-19 noiembrie 2017, la ROMEXPO Bucureşti.

În cele patru zile ale târgului, între orele 10.00-17.00 Consiliul Judeţean Vâlcea, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea(CNIPT Vâlcea), a prezentat participanţilor la eveniment oferta turistică a județului Vâlcea, abordând mai multe teme de interes.

Astfel, în prima zi, vedetă a fost ”Turismul Balnear” şi staţiunile balneoclimaterice, a doua zi, sub genericul ”Drumul Vinului”, au avut loc degustări de vinuri din podgoriile Drăgășani, pentru ca a treia zi gastronomia locală, momentele artistice și demonstraţiile meșterilor populari să împărtăşescă publicului ”Obiceiuri și Tradiţii” din zona Olteniei de sub Munte. Ultima zi a târgului a fost rezervată prezentării Tării Loviștei şi Văii Lotrului, a cărei vedetă incontestabilă este Transalpina Ski Resort.

În cadrul evenimentului, s-au distribuit peste 4000 de pliante de promovare și materiale audio-video.

Surpriza oferită vizitatorilor standului nostru a constat în oferirea unui Voucher ”Turistul Anului 2018”, care s-a obţinut prin tragere la sorţi şi reprezintă contravaloarea unui sfârșit de săptămână la Râmnicu Vâlcea pentru două persoane, care vor avea prilejul să viziteze şi principale obiective turistice din judeţ.

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *