Podul de Fier de la Galicea, monumentala operă de inginerie germană, a împlinit 77 de ani

De la podul nemţilor – pod care rezistă şi azi pentru a arăta, în timp, geniul nativ al inginerilor nemţi – până sus, pe culmea dealurilor de est, se află Galicea.

Aşa cum am mai scris, comuna începe cu o deltă, cu lebede, cu stârci, cu stuf şi grinduri, cu salcii şi cu un popas, cu apa Brătienilor; vine ca un pandativ de-a lungul Oltului şi mângâie frumos răsăritul acestui judeţ unic al României.

De la fântâna Brătienilor se desface, astfel, una din comunele celei mai frumoase margini de Olt, un spirit muntenesc adus în harta Olteniei, de la merii de sus spre lişiţele gălăgioase ale deltei de jos.

Dar să ne întoarcem la podul de fier, pod care trece peste râul Olt şi care asigura, până la construcţia hidrocentralelor, singura legătură cu Bucureştiul pentru Vâlcea de Mijloc.

Istoria podului de fier are directă legătură cu armata germană în 1940 – 1941.

Până la construcţia podului de fier, trecerea Oltului între Galicea şi Mihăeşti era asigurată de un bac, pontonul fiind acolo unde se află acum popasul Brătienilor. De altfel, premierul Brătianu a finanţat acest bac, unul destul de mare, pe care se puteau încărca vitele şi căruţele pentru cei care doreau să traverseze Oltul spre Argeş sau spre Vâlcea.

În 1940, România era în război, aliat al Germaniei naziste. Comandamentul nazist se afla la Băile Govora, la actualul Hotelul Belvedere. Dat fiind drumul anevoios al furierilor nemţi sau al convoaielor care făceau naveta spre Bucureşti, germanii au luat decizia de a construi un pod peste Olt, în locul bacului.

În primă fază, a fost angajată o companie italiană să realizeze podul, dar nemţii nu au fost mulţumiţi de modul cum lucrau italienii, destul de încet şi nu de calitate, şi atunci au optat să-l facă ei cu militarii. Podul a fost finalizat într-un an, pod cu o singură bandă, din fier şi destul de rezistent. A fost testat cu mai multe Panzere la final şi a rezistat.

Podul a fost bombardat în perioada ’43 – ’44, mai întâi  de anglo-americani şi ulterior chiar de nemţi, după 23 august, dar a rămas în picioare, deşi cu multe avarii.

În 1948, sovieticii au tot interesul pentru a remedia avariile din timpul războiului, iar podul de fier reuşeşte să rămână, până la finele anilor ’70, singura cale din partea de mijloc a Vâlcii de traversare a râului Olt pentru a ajunge spre Bucureşti.

Ulterior, se construiesc hidrocentralele de la Ionești și Zăvideni, iar podul de fier, o adevărată operă de inginerie a armatei germane, decade din drepturi şi se degradează. În anii 2000 este reabilitat după ce devenise aproape impracticabil, iar azi rămâne un reper de istorie al judeţului.

Recent, prin POR, drumul Mihăeşti – Galicea – Nicolae Bălcescu a fost aprobat pentru a fi finanţat, şi podul de fier al nemţilor va cunoaşte o nouă şi probabil impecabilă reabilitare, la 77 de ani de existenţă.

Liviu POPESCU

 

One comment

  • Titu Ion

    Fiind Galicean,ma simt mandru pentru aceasta mica pagina de istorie,si nu singura,pentru meleagurile unde m-am nascut si unde m-am intors pentru a ma aseza in final langa strabunii mei,tot intr-un loc plin de istorie:MANASTIREA VALEA RAULUI ! Multumesc si dlui.Liviu Popescu pentru meritul de a prezenta in articolele sale,obiective de interes istoric si turistic din bogatul peisaj al judetului Valcea si o face cu mult talent si profesionalism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *