De la Rockoteca Vâlceană din anii ’90 la Sexy Clubul din 2017, schimb „de generaţii” sau „degenerat”?

Frumoşii ani ’90. Ne-a luat revoluţia de prin băncile liceului sau într-o adolescenţă primară, obligându-ne, într-un mod fericit, să punem la coş cravata UTC sau aia roşie de pionieri târzii.

Eram oare mai destupaţi la minte decât cei de azi? Habar n-am, nu dau verdicte, ştiu însă că seara adormeam toţi cu câte o carte în mână şi vorbeam a doua zi de Studioul X de la bulgari. Aşa ne-a prins revoluţia care, ulterior, ne-a contaminat viaţa politică cu Romani, Ilieşti, Câmpeni şi Raţiuri. Asta pe la 15-16 ani, spun, când ne plăceau „caii…”, luptându-ne cu trandafirii roşii ai părinţilor, care au stat la cozi imense pe 20 mai ca să-şi voteze Zâmbăreţul şi Frumosul.

În fine, nu despre politică vreau să vorbesc, ci despre Râmnicul de atunci, când majoritatea tinerilor, ăia care-i descoperiseră pe Cioran şi Kierkegaard, cultivaţi de heavy-metalul de pe discurile ruseşti şi posturile de radio străine, am ţâşnit în marea de rock de după revoluţie. Lăsându-ne părul să crească precum grâul de primăvară. Şi cu seva Constelaţiilor în sânge, am devenit primii atipici ai acestui oraş de provincie.

Am citit acum postarea lui Fanetti, tipul din Rio, şi mi-am amintit de zbenguielile de la Metrou şi, ulterior, de la marea Rockotecă sau Metalotecă de la Ştiinţei. Eram ăia care ne tăiam jeanşii în primele ore după cumpărare, de crăpau mamele de isterie când ne vedeau, lipeam pe mâneci orice ecuson de la Metallica, Kreator, Slayer sau Maiden, tăiam mănuşile de piele şi le puneam tot felul de insigne, chiar şi alea cu „fruntaş la sticle şi borcane”.

Era frumos. La „Internaţionalul roşu”, turcesc, dublu caset, se trăgeau, cred că de 10 ori, peste Agfa sau Orwo, ultimele Sepultura sau Obituary. Magdin era erou naţional, deşi îl aşteptam în miez de noapte după Lungu cu jazz-ul lui.

Pe Pittis îl iubeam, iar anul 1991, când Metallica a reieşit pe piaţă, a fost Revelion sau Sărbătoare Naţională. Radio, 3 cu Florin Silviu Ursulescu, avea audienţă precum ştirile de la ora 5 acum, iar revistele Rocker sau Metal Hammer înlocuiseră Piff -urile şi Rahan-urile.

Ne lovise, în paralel, un snobism intelectual şi, de la biblioteci, veneam ţanţoşi acasă cu Kant, Spinoza, Descartes. Toți știam deja de Anaxagoras și Anaximene. Eram filosofii de la „Umbreluțe”. Iar cei mai fanatici dintre noi erau iubitori de Nietzsche.

Aşa a fost liceul imediat postdecembrist, cu conflicte pe teme de frizerii cu ultimii profi socialişti, cu retorica, cu timiditatea de a aburi primele gagici cu texte de Voltaire. În fine. Subiectul este că aşa a apărut Metaloteca (Rockoteca) de la Ştiinţei, locul unde ne adunam toţi să dăm din cap, să ne eliberăm de andrenalină pe „To live is to die”. A fost chiar un fenomen  social al anilor ’90. Umbreluţele, Rockoteca, Bârlogul – la ultimul chiar se asculta Guns.

Ce vreau să spun? Calitatea era mai uşor de găsit şi de livrat, iar adolescenţii „născuţi la minimum 15 ani” pe 22 decembrie erau, poate, mai predispuşi la selectarea  lucrurilor bune şi de esenţă decât cei de azi. Şi parcă nu era totul atât de superficial ca acum…

Azi noi suntem deja bătrâni şi nu ne mai putem adapta la cerinţele adolescenţilor din prezent. Nu ştim dacă sunt sau nu mai buni decât noi…

Vina ne aparţine într-un fel. Pentru că şi noi am fugit din calea lor. Nu am fost apostoli.

Am plecat la Bucureşti-uri sau Cluj-uri, după facultăţi. Ne-am întâlnit mai rar, din ce în ce mai rar şi apoi deloc. Am asistat nepăsători la o degradare sau la o îngustare a dialogurilor de azi. Şi rezultatul…

În Rockoteca de atunci, azi funcţionează un celebru sexy-club, cu tipe care fac striptease, cu alte chestii pe care noi, atunci, nu le concepeam decât ca pe o profanare a modului nostru de a fi. Atunci, marijuana era aşa, o chestie tare ciudată, singurele droguri erau berile şi vodca Scandic. Azi, habar n-am care mai sunt…

Apropo, toată generaţia de care am pomenit mai sus a intrat atunci la facultăţi de stat, când nu contau mediile de la bac, medii generale,  ci în urma unor concursuri de admitere cu de la 3 în sus pe loc…

Liviu POPESCU

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *