Romulus Bulacu (PNL): Nou Cod Fiscal va provoca un val de şomeri

Senatorul PNL, Romulus Bulacu avertizează asupra noului Cod Fiscal promovat de guvern, spunând că acesta va produce un lanţ de concedieri şi deci imp0licit o creştere a ratei şomajului.

„Prevederile noului Cod Fiscal vor promova mai multe consecinţe. În cel mai fericit caz, să admitem că vor fi companii care au cifre de afaceri de milioane de euro şi care vor putea să ajusteze salariul brut pentru ca salariaţii să nu sufere deşi asta implică un efort de 20%. Vor fi companii care nu vor putea face faţă acestor majorări şi atunci salariaţii vor avea un salariu net diminuat. Ceea ce ar duce probabil la o scădere a eficienţei forţei de muncă, este un efect psihologic firesc al angajatului de a nu da acelaşi randament când are veniturile diminuate. Dar, din păcate, va exista şi un val de şomeri. Multe firme vor încerca să-şi menţină în aceiaşi parametrii financiari pe salariaţii buni, acel nucleu de producţie. Dar neputând să asigure la toată lumea creşterile brutului vor face restructurăi pentru a compensa salariaţilor de bază salariul net. Asta, consider eu că este unul dintre cele mai grave consecinţe ale noului Cod Fiscal”, a precizat deputatul parlamentarul vâlcean, într-o conferinţă de presă

Acesta spune că nu asta era soluţia de a-i obliga pe cei 140.000 de antreprenori care nu au onorat contribuţiile angajaţilor.

„PSD ne aruncă povestea cu 140 de mii de antreprenor datornici. Nu asta este soluţia, ci o întârire a instituţiilor statului. ANAF-ul este cel care poate lua măsuri pentru a-i convinge pe rău platnici. Un stat de dreapta are instituţii puternice şi taxe reduse. PSD, la prima vedere scade taxele dar pe de altă parte le măreşte dublu, pentru a avea buget discreţionar pentru clientele politică. S-a ajuns la un paradox, patronatele cer guvernului să nu mai reducă nicio taxă, pentru că deja se ştie că PSD ştie să compenseze această reducere de taxe printr-o altă taxă mascată”, a adăugat Bulacu

Acesta a mai adăugat că nu crede în sondajele care creditează PSD cu scoruri de 40%, pentru că după „toate gafele din ultima perioadă, chiar şi cei mai fideli susţinători ai partidului se declară dezamăgiţi de modul de guvernare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *