Istoria macedonenilor veniţi, acum 200 de ani, de pe ţărmul Egeei în Vâlcea de sub Munte

În Depresiunea Horezului se construieşte efectiv un frumos nod de relaxare, o comună ascunsă de mesteceni, una care, încet, se identifică cu un mic pol regional, punct de intersecţii pe Subcarpatica, drum care leagă Oltenia de Jos cu Oltenia de sub Munte.

Stroeşti, localitatea de unde se pleacă spre Horezu, spre Mateeşti, spre Cernişoara, spre Copăceni, paleta de culoare a Văii Cernei, localitatea unde cireşii dau cele mai mari fructe din tot judeţul, unde sunt cele mai multe firme de construcţii nou înfiinţate, unde sfatul de dimineaţă al bătrânilor din centrul civic decide  drumul de viitor al comunei.

Pentru că, tăiată abrupt de râul Cerna, exact acolo unde Subcarpaţii moi se plimbă de la vârf la poale, aici, cineva, poate primul Creator de vieţi omeneşti, a dat sufletului un loc de relaxare.

Când intri în Stroeşti, te surprinde cochetăria străzilor, cu flori mari, roşii, de vară, cu mesteceni princiari, dar cel mai mult te uimeşte cum dealurile care, de departe, păreau ca zidurile de înalte, de la jumătate în jos au pus terase, pe unde se cocoaţă, ca o turmă de mioare, casele de munte, cu etaj şi cu multă vie şi cu oameni frumoşi la suflet.

Dar Stroeştiul are multe poveşti şi una din ele a pornit, acum peste 200 de ani, din micul oraş grecesc Chios, de la Marea Egee.

Pe la 1800, au venit aici, în această depresiune frumoasă a Vâlcii, mai multe familii de macedoneni. Tocmai din Chiosul grecesc. Din familiile de păstori care au ajuns aici, la Stroeşti, 3 au rămas definitiv. Legendele spun că trei bărbaţi au îndrăgit fete din partea locului. Cei trei macedoneni erau Ciolacu, Ionică şi Dina. Aceştia şi-au ridicat căsuţe sus, pe culmea dealului, spre Cernişoara. Iar locul s-a numit Chioasa, de la Chios, locul de origine al celor trei macedoneni care au ales să rămână în acest frumos colţ de rai din Subcarpaţii Vâlcii.

Cei trei aveau oi şi au cumpărat pământ de la boierii Stroeşteni şi şi-au dezvoltat propriile ferme. Cele trei familii au dat naştere unor neamuri întregi, astfel încât azi, în Stroeşti, cei care se numesc Ciolacu sunt peste 100 la număr, Toma Ciolacu, primarul localităţii, provenind din acei macedoneni care au ajuns aici la începutul veacului XIX.  Primele ateliere de tâmplărie, primii potcovari din Stroeşti au aparţinut macedonenilor. Unii au construit primele hanuri, odată ce drumul care leagă Oltenia de sub Munte de Oltenia de Sud prin Valea Cernei (Subcarpatica) a fost realizat.

Atelierele au rezistat până după Al Doilea Război, când regimul comunist le-a confiscat şi macedonenii au trebuit să se adapteze noilor condiţii ale sistemului. S-au descurcat cu vitele şi cu pomicultura şi fiecare avea dosit un „cazan de ţuică”, zona fiind cunoscută pentru cea mai bună tărie din Depresiunea Horezului.

Azi, istoria macedonenilor din Stroeşti s-a uitat, dar numele de Ciolacu, de Ionică, de Dina pe care le poartă zeci şi sute de localnici au păstrat viu şi activ acest arbore care are rădăcini în frumosul oraş elen Chios de pe ţărmul Egeei.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *