Modernizarea infrastructurii rutiere, prioritatea edilului din Mihăești

Înconjurat de o echipă tânară, dinamică, primarul Constatin Bărzăgeanu lucrează pe bandă rulantă la proiecte pentru dezvoltarea comunei, considerând că orice nouă investiție este în beneficiul localității, astfel că, prioritară este modernizarea infrastructurii rutiere. Potrivit acestuia, ”…drumurile asfaltate și utilitățile atrag investitorii, iar o investiție mult așteptată de către locuitorii comunei Mihăești este asfaltarea drumului care face legătura cu localitatea Colonie Nuci, drum care este foarte deteriorat și care scurtează cu mult distanțele. De asemenea, se asfaltează pe o distanță de 800 de metri, în satul Scărișoara, chiar în spatele Mânăstirii Govora și încă trei străzi (Țitiriga, Anghel și Ulița Cimitirului). Totpdată s-a semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea drumului din satul Arsanca, iar acum suntem în faza procedurilor de licitație. Cu venituri proprii, se lucrează și la căminul cultural de la Buleta, unde vom face o sală mare de festivități, dar și la finalizarea clădirii pentru evidența populației”. Totodată, viceprimarul Constantin Ciobanu a declarat că se curățenie în toată comuna cu persoanele beneficiare de ajutor social, se repară podul de la Stupărei și se modernizează iluminatul stradal .

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *