Grădină Botanică pe Dealul Capela – o iniţiativă foarte bună a prof. dr. Gheorghe Ploaie

Prof dr. Gheorghe Ploaie, de departe cel mai cunoscut „naturalist” al Vâlcii, vine cu o iniţiativă absolut argumentată, în concordanţă cu proiectele Primăriei Râmnicu Vâlcea de amenajare a Dealului Capela.

Ideea domnului Ploaie constă în amenajarea, în contextul Parcului Capela, a unei grădini botanice, poate chiar cea mai mare din Oltenia şi una din cele mai mari din ţara noastră.

„Revine în actualitate, odată cu recentul raport al primarului Municipiului Rm.Vâlcea, preocuparea de a realiza un ”uriaș” parc de agrement pe Dealul Capela. Ideea este veche, datează din 2009, dar se pare că acum se va realiza. Pe 13 oct. 2009, am depus la Primărie o propunere argumentată de a se înființa acolo o grădină botanică. Nu am primit niciun răspuns. Revin cu aceeași propunere, pe care o supun spre dezbatere prietenilor de pe fb și tuturor vâlcenilor”, spune prof. Georghe Ploaie.

Acesta argumentează foarte pertinent această iniţativă, spunând că, în afara faptului că ar fi a doua din Oltenia după cea din Craiova, ar deveni un punct turistic de referinţă pentru municipiul Râmnicu Vâlcea.

Grădina botanică din Râmnicu Vâlcea ar putea fi o bază de studiu pentru elevii şi studenţii din municipiu, ar inspira educaţia şi respectul pentru natură etc. Totodată, o astfel de Grădină Botanică ar putea avea laboratoare şi sere proprii pentru a produce material genetic şi dendrologic.

Totodată costurile de întreţinere nu ar fi mari şi ar păstra mare parte din actualii arbori, la care s-ar putea adăuga arbuşti noi şi alte specii de flori şi vegetaţie specifică judeţului Vâlcea.

Considerăm această iniţiativă a fi foarte bună şi oportună, iar Râmnicu Vâlcea Week susţine demersul profesorului Gheorghe Ploaie. Sperăm că Primăria Râmnicului va fi receptivă la această iniţiativă.

Liviu POPESCU

3 comments

  • RIZEA ION

    FOARTE BINE.SUCCES !

  • Mariana Tanase

    …in vara aceasta am fost in Creta ,in zona Chania…am vizitat o gradina botanica amenajata pe relieful stancos al insulei ….incredibil de frumoasa…in care predomina arbustii specifici zonei si alte plante…
    ….consider ca amenajarea Dealului Capela ,este o idee geniala ,o sustin din tot sufletul si as dori sa ma implic in orice mod posibil daca aceasta idee se va transpune in realitate……

  • maria rezu

    O initiativa EXCELENTA !!!! Mult SUCCCES !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *