20 de lucruri pe care nu le ştiaţi şi nu le-aţi văzut la inaugurarea Platoului Central din Râmnic

  1. Noul centru al Râmnicului este atât de mare încât panourile cu intrările în municipiu au fost mutate 1 km mai departe;
  2. Vechea denumire de „Metrou” s-a mutat în pasajul subteran de la Cozia, numit deja staţia Izvor, din cauza pânzei freatice care mai iese uneori;
  3. Tinerii frumoşi şi liberi au antamat deja o lună de proteste, sperând astfel câ se vor strânge mai mult de 200 de manifestanţi;
  4. S-a deschis oficial licitaţia pentru cele 4 noi locuri de cerşit apărute la cele 4 ieşiri;
  5. Ceasul chinezesc din centru se asortează de acum Pieţei Tiananmen, mai ales că cifra romană IV este scrisă cu idiograma IIII
  6. Drapelul tricolor de 20 de metri anunţă deja viitoarele înfrăţiri cu Piaţa Publică din Andora şi Ciad
  7. Fetele de la Sârguinţa pot de acum să-şi supravegheze mai bine copiii ieşiţi la joacă, vederea nemaifiindu-le perturbată de vechii copaci din fosta piaţetă
  8. Platoul trebuia să fie mai mare dar s-a discutat deja cu Primăria Sibiu, ca în locul unei bucăţi de piaţă betonată din Râmnic să se dea la schimb un imobil de secol XIX
  9. Băncile de lemn vor avea în curând delimitat locul unde se poate întinde ziarul „faţă de masă”, unde se pot mânca oul, slana, parizerul şi ceapa
  10. Pietrele cubice şi de granit nu au fost fixate astfel încât, în caz de proteste, mitingiştii să le poată folosi ca muniţie în luptele cu forţele de ordine
  11. La inauguare, cei de la Pink Floyd au anunţat că întîârzie, rugând-o pe Ana Maria Iorga să dubleze recitalul
  12. Graţie acestui succes de piaţă, arhitecţii care au conceput proiectul au semnat deja mai multe contracte cu primăriile din Taskent, Groznîi şi Dusanbe
  13. Firma constructoare a fost premiată de un juriu internaţional pentru durata execuţiei, depăşindu-i la mustaţă pe cei care lucrează de 100 de ani la Catedrala Sagrada
  14. Mai mulţi locuitori din blocurile de peste drum au nevoie de consiliere psihologică de azi înainte, deoarece le este greu să se obişnuiască cu lipsa zgomotelor de pick-hammer, polidisc, excavator;
  15. Neluţu de la echipa 2 sudori a firmei executante şi-a luat rămas bun în lacrimi de la Cici, vânzătoarea de la Romarta, cu care a trăit o poveste frumoasă de 4 ani.
  16. Placheta cu numele noii Pieţe Mircea cel Bătrân a fost dusă la topit, pentru că, din exces de zel, un agajat al primăriei scrisese numele domnitorului „Mircia”
  17. Mai mulţi pensionari de la CPL, au venit cu emoţii în noua piaţă, retrăind nostalgic vremurile şi privind spre scenă au întrebat dacă a venit şi Tovarăşa
  18. Fântâna arteziană nu a putut fi inaugurată pentru că Dorel de la Mecanizare plecase acasă cu apometrul
  19. Parcarea subterană va fi inaugurată când vor debetona intrarea, betonată din grabă înainte cu o seară de marea inaugurare
  20. Lifturile din pasajul subteran vor funcţiona doar când vor veni cele noi, pentru că din greşală în caietul de sarcini fuseseră aduse lifturi panoramice

de Platou şi Aristotel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *