Ard Munţii de Gunoaie sau cum a fost mutat Iadul în Paradisul României

Slătioara, regina de vest, se îneacă în fum, Măldăreştii lui Duca au astm, Oteşanii lui Dumitrescu şi-au ars portativele, Popeştii din Firijba stau în nori toxici, iar la Şirineasa, vântul aduce cauciuc ars de noapte peste Luncavăţ.

Horezul ceramicii se cufundă în bezna toxică a nopţii ultime de vară… pentru că ard! Ard Munţii. Dar nu munţii frumoşi ai Vâlcii, nu munţii cu peşteri şi chei, nu munţii cu păstrăvi şi brazi cuminţi. Ard Munţii de Gunoaie ai Vâlcii Frumoase.

Cum treci de Tomşani şi urci panta spre staţiunea Horezului, oraşul sfânt al Brâncovenilor, oraşul vecerniei eterne, oraşul cu trandafiri la porţi şi cu făurarii milenari ai pământului, simţi că te îneacă ceva. În loc să simţi aroma de struguri copţi, să vezi crizantemele îmbobocite, să admiri liniştea unui frumos burg secular, te întâmpină altceva. O ceaţă ca în metropolele asiatice. O ceaţă care pluteşte deasupra clopotniţelor, interzicându-i parcă lui Dumnezeu să mai vadă ce facem noi aici… Poate că ne-a şi uitat, de când am creat iadul în cel mai frumos paradis al României.

O ceaţă şi o duhoare cu miros de cauciuc ars, de plastic şi de pucioasă. Un miros care te înţeapă, îţi umple nările de toxicitate, anulează aerul răcoros al serii, te face să închizi ochii şi să te întrebi ce naiba se întâmplă… Cine a dat foc la hazna?

Te uiţi nedumerit la oamenii care se plimbă pe străzi, cu capul plecat, sub un plafon de nori care coboară cu poftă spre pietoni, înşfăcându-i şi suflând spre ei otravă.

În deal, la Cocoş, deja smogul este ucigător de dens şi de pestilenţial. Noaptea are culori morbide, iar luna a dispărut de pe cer de 2 săptămâni. Au furat-o demonii iadului dezlănţuit.

Stejarii seculari scuipă sânge deja prin frunzele moarte şi toată pădurea strigă, dar nimeni n-o aude prin ceaţa densă. Cu cât te apropii de Cernobâlul Vâlcii, cu atât liniştea devine mai sinistră.

Mirosul dansează în plasticul încins, un bordel al aromelor de ghenă, care, în căldurile iadului, dă buzna ca o orgie a morţii şi a otrăvii peste cea mai frumoasă depresiune a României.

O crimă a capătului de vară, în ucigătoarea Bermudă care a înghiţit speranţa de viaţă, un loc unde gunoaiele de pe 8 hectare s-au transformat în dihănii care scuipă foc toxic, un vulcan activ plin de lighioanele văpăilor aruncă pucioasă şi monoxid de carbon spre Vâlcea.

Norul de noapte a otrăvit frumosul pârâu al Ciupei şi se duce spre Luncavăţ să fie purtat spre Olt departe, pustiind sănătatea, blocând oamenii în case, înecând scâncetul pruncilor din Oteşani, Măldăreşti şi Slătioara…

Aici Arde Arhipelagul de Gunoaie ale Vâlcii. E noapte, doar pompierii livizi, cu măşti pe faţă, obosiţi de atâta petrochimie aruncată în ceruri de peturile arse, se zbat să învingă iadul grotesc.

Vâlcea frumoasă a fost violată sinistru. La marginea gropii de gunoi. În otravă şi larve, a fost trântită şi umilită de unii.

Cătuşe?

E prea puţin pentru aceşti demoni cu chip uman care au administrat, autorizat şi premeditat acest viol în templul sacru al Depresiunii Horezu…

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *