Corado, comisarul care niciodată nu şi-a încălcat promisunile, mai ales atunci când a devenit parlamentar

Povestea de azi are pe fundal un trecut. Atunci când eu am cunoscut un om. Nu mă aşteptam în acel iunie pierdut prin anii 90, că destinul va urma imprevizibil dar va păstra esenţa din acea seară, argumentând peste timp, că omul de atunci a rămas la fel, om al promisunii respectate, al cuvântului dat dar şi al acţiunii.

Adolescentul din acea vară, de prin Popeştii Vâlcii, cutreiera ca orice licean, discotecile abia deschise, în verile frumoase ale vacanţelor lungi şi călduroase. Şi aşa s-a întâmplat şi drama. Dansul meu ceva mai insistent cu una din frumoasele zonei, a atras atenţia unor minoritari de la deal şi, precum în filmele din Vest, am fost reţinut afară şi cred că mi se pregătea cu siguranţă o corecţie pentru că îndrăznisem să atentez la „comorile locului”. Atunci a intervenit acel om.

Tânărul Corado, adică Eugen Neaţă, ofiţer de poliţie, care nu numai că m-a scos din mijlocul „negru” unde eram încolţit dar….dar, a bătut la ei, a căsăpit printre ei, mai ales că unii chiar se treziseră tot ei cu scandal. Au fost înhăţaţi şi cred că erau fericiţi când a venit duba şi i-a cules de pe jos. Toţi aveau cazier şi mai erau şi căutaţi pentru tot felul de infracţiuni.

Eugen a primit imediat numele de Corado (serialul Caracatiţa era în vogă). M-a chemat să mă întrebe dacă vreau să depun vreo plângere. Am zâmbit, spunând că poate…ei, săracii. Am râs amândoi şi am devenit ulterior prieteni. El îmi spunea că are de gând să umble la sistemul de legi, să fie un pic mai corecte şi să se aplice şi pentru cel de rând. Eu eram atunci în „vara Cioran”, sub magia Lacrimilor şi Sfinţilor şi a Culmilor Disperării. Evident că am râs de Eugen şi i-am spus că e un naiv idealist. Universul lui Wells este evident şi peste tot

Anii au urmat, studenție, din ce în ce mai rar la Popești. De Eugen chiar nu mai știam nimic. Până când am intrat în presă și l-am descoperit pe Eugen, chiar în fruntea poliţiei vâlcene. Prietenia noastră nu dispăruse şi am realizat ceva important. Eugen se ţinuse de cuvânt. În 20 de ani îşi urmase rostul, chiar dacă devenise doctor în jurism, Eugen taie lemne cu drujba pentru „ăi bătrâni”, mânâncă ceapă cu slană cu cosaşii şi pierde cu drag ore întregi lângă omul simplu.

Parcă revăd scena. Un grup de bătrâne strânse ciopor. Femei de la ţară cu băsmaua în cap, vorbind, gesticulând…În mijloc, Eugen. „E copilul nostru, e băiatul nostru!”.Şi-l revendicau Nu ai cum comenta scena asta. Dar nu e populism. E Corado.

Eugen a ajuns în parlament şi, nu e greşit şi nici exagerat să spui, că este Parlamentarul care şi-a onorat toate promisiunile şi care nu are fiţe. Nu se uită la tine, ca unul ajuns, ci râde, glumeşte, admiră o femeie frumoasă, vorbeşte de fotbal dar şi grav atunci când este cazul. Pentru că Eugen lucrează mult şi se documentează atunci când consideră că e cazul să ia o decizie.

Aaa, mai e ceva, am fost mai aproape mereu, în contradicţie cu Eugen, pe marile teme politice. Dar, totdeauna polemicile noastre au fost civilizate, Eugen Neaţă are argumentaţie, nu citează clişee, nu are un punctaj al partidului pe care să-l recite.

Vâlcea a câştigat enorm prin Corado ajuns acolo, în parlament. Eugen este parlamentarul care, atunci când vine la ţară, nu se uită să vadă unde sunt balegile de pe drum şi nu are un şerveţelul pregătit pentru praf. El nu are o demnitate, nu are una falsă de ţinută, are o demnitate pe interior.

Toate astea le-am simţit acum peste 25 de ani, într-o seară, pe o bancă, la Popeştii Vâlcii, vorbind cu un tânăr ofiţer de poliţie, unul care în satul ăsta mic al României, vorbea de o Românie uriaşă, o România demnă şi la care va contribui şi el.

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *