La Stoileşti se vor construi poduri în satele Ghiobești, Stănești și Izvoru Rece

În cursul acestui an mai multe sectoare de drumuri din cele 15 sate ale comunei Stoileşti vor fi modernizate. Astfel că, luna trecută, s-a finalizat licitaţia privind modernizarea drumului comunal 37, în satele Bîrsoiu şi Delureni, urmând a se demara investiţia. Totodată, școala și grădinița din satul Urși se modernizează și se construiește o extindere care prevede un spațiu destinat servirii mesei pentru elevi. Comuna Stoileşti a primit 2,526,629.00 lei, finanţare pentru construcția de poduri de interes local în satele Ghiobești, Stănești și Izvoru Rece şi 4,971,021.00 lei pentru modernizare drum comunal DC 37 și uliță Centru Magazin Urși.

 

”Se lucrează la apă, la grădiniţă, la școala din satul Urși şi cu fonduri locale s-a betonat drumul la biserica Ghoiobeşti. La şcoală se construiește o consolidare a imobilului școlii, tenuielile, grupuri sanitare, tâmplărie, acoperiș, apoi mobilier școlar nou și ne-am găndit să înființăm și un cabinet medical. Ni s+au aprobat două proiecte de către Ministerul Dezvoltării privind modernizarea drumului comunal 37 şi pentru construcţia a trei poduri de interes local, în satele Ghiobești, Stănești și Izvoru Rece ”, a relatat primarul Florin Ionescu.

Claudia POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *