De la Normandia la Mihăeşti sau de ce se plimbă liber bichonul Tedy printre blindatele americane

În lipsă de ocupaţie, m-am uitat un pic peste titlurile din presa locală, de pe Facebook, peste cele câteva eseuri, panseuri şi alte ditirambe vâlcene…

Vâlcea este condusă de americani. Asta este concluzia la care am ajuns citind postările recente.

Americanii fac paradă militară, americanii sunt în centrul Râmnicului, americanii se luptă pe malul Oltului. Americanii se pupă cu babele, cu moşii, cu fetele, cu băieţii. Americani pe tancuri, americani pe blindate… Americanii din vara asta sunt precum eclipsa de la Râmnicu Vâlcea, aia din 1999. Ei dau tonul acestei veri.

Dincolo de aceste aspecte semnalate de presă, de feisbuciştii locali, armata americană înseamnă altceva. Şi, pentru a fi ceva mai arogant şi mai dur, pentru a lovi în tonul de cancan al presei de Vâlcea şi al postărilor şugubeţe, vreau neapărat să scriu asta, în cele ce urmează.

Armata SUA reprezintă, pentru Europa, ceva ce nu putem înţelege dacă doar ne pozăm pe tancuri şi doar scriem că trei americani au intrat în spital din cauză de caniculă.

Începând cu 6 iunie 1944, armata SUA a schimbat Europa sau, mai bine spus, a apărat-o, mai întâi în partea ei de vest şi, ulterior, după 1990, în ansamblul ei, până la Marea Neagră.

Totul a început în Normandia, în acele cutremurătoare zile când cel mai mare desant din istorie a reuşit ca peste 1 milion de soldaţi, în Războiul Mondial, să se opună lui Hitler şi nazismului, iar ulterior, sovietizării.

Omaha Beach, Utah, Juno… Peste 9.000 de morţi în acele cutremurătoare zile. Cel mai mare cimitir american din afara SUA. Armata celui mai puternic stat din lume a sacrificat 9.000 de tineri de 18, 19, 20 de ani, veniţi din toate statele americane pentru ca la Paris să nu se vorbească germană, în primă fază, sau rusă, în a doua fază.

Am avut şansa de a mă plimba, zilele trecute, pe plaja Omaha din Normandia. Unde era un soare plăcut, marea, la flux,  se auzeau greierii, buncărele naziste stăteau tăcute, privind lacome către turişti, vrând să spună că sunt încă vii, eterne.

Cine mai ştie că, în 6 iunie 1944, aici a avut loc un măcel?

Armata SUA a intrat atunci într-o Europă sleită de război, o Europă măcinată de atâtea orgolii şi de lupte milenare, o Europă sfâşiată şi prăduită de nazism, dar ameninţată de comunism, asta, după ce Armata Roşie mărşăluia triumfal, după Stalingrad, spre Berlin.

Asta e armata SUA. Ceea ce vedem noi la Mihăeşti în aceste zile – pe John, pe Joe, pe Ted, pe Malcom, este, de fapt, altceva. Nu sunt nişte figurine cu care ne pozăm, despre care mai scriem o ştire când bate musca la redacţie, ca să avem cu ce umple un  ziar, cu care mai facem o poză de Facebook… Sunt mult mai mult decât atât…

Sunt garantul că Putin, deşi ar vrea, nu poate să ajungă la o mare caldă, sunt garantul că bombele şi minele rămân departe de Europa, că aici se pot încăiera în voie ai lui Orban cu ai lui Dragnea, ai lui Buican cu Răduleştii. Sunt garanţia că România este protejată. Aşa cum Parisul a avut garanţia, în ’44, că va fi protejat pentru totdeauna după desantul din Normandia.

9.000 de morţi. Da, asta e doar o cifră, cea din Normandia, care stă la baza prezenţei militare americane în Europa şi pe străzile Râmnicului.

Pufy sau Tedy, bichonul care se plimbă printre blindatele americane din Râmnic, nu ar fi avut şansa asta niciodată altfel…

Aşa că, ziarişti de Vâlcea, feisbucişti din Râmnic, atunci când mai puneţi poze cu americani, amintiţi-vă că nu ar fi putut fi nimic din acest cancan, din viaţa asta tabloidă, dacă, undeva mai sus de Caen, pe ţărmul Normandiei…, dacă 9.000 de cruci nu puneau, pentru totdeauna, bazele apărării democraţiei şi a Europei de toate tarele secolului XX şi, de ce nu, XXI.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *