Vâlcea a dominat Bursa de Valori Bucureşti – Boromir, Oltchim şi NEPI cele mai mari creşteri

Două companii vâlcene – Oltchim şi Boromir – dar şi gigantul NEPI care se intalează pe piaţa vâlceană au dominat marţi Bursa de Valori Bucureşti

Acţiunile New Europe Property Investments (NEPI), Boromir şi Oltchim se remarcau marţi, la închiderea şedinţei de tranzacţionale, cu cele mai mari creşteri de pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, preţul acţiunilor companiei NEPI au urcat cu 15%, cele ale Boromir Prod cu 11,21%, iar ale Oltchim cu 8,61%. De asemenea, cele mai mari scăderi au fost înregistrate de Electroaparataj -8,16%, Petrolexportimport de -3,02% şi Prebet -1,83%.

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor era de 30,7 milioane de lei (6,72 milioane euro). Tranzacţiile cu acţiuni s-au cifrat la 30,18 milioane de lei (6,6 milioane euro), iar cele cu certificate la 238.718 (52.258 euro).

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 12 acţiuni, a consemnat o creştere de 0,56%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,53%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o apreciere de 0,31%.

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o creştere de 0,26%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,57%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat 0,44%.

Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea (9,06 milioane lei), Banca Transilvania (8,52 milioane de lei) şi BRD (4,04 milioane de lei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *