Vâlcea frumoasă a rămas în inima parlamentarilor membri ai Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor

Aşa cum scriam în urmă cu trei zile, Râmnicu Vâlcea a avut parte de un eveniment politic de excepţie, deputatul PSD Eugen Neaţă reuşind să-i aducă la noi în judeţ pe cei care au contribuit la promovarea iniţiativei sale privind reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru cei care au locuit în Râmnic şi în aria periurbană a oraşului cel puţin 30 de ani.

„A fost o reuşită, consider eu, şi le mulţumesc colegilor mei că au acceptat această invitaţie de a susţine chiar ultima şedinţă de comisie la Râmnicu Vâlcea. Este un concept care sunt convins că va schimba pe viitor modul de lucru al parlamentarilor, asigurând astfel o interacţiune nemijlocită între problemele sociale şi reglementarea sau identificarea unor soluţii viabile sau oportune pentru rezolvarea acestora. În acest context, vizitele de pe platforma Râureni şi întâlnirile pe care le-am avut cu salariaţii de la Oltchim, CET Govora şi Uzinele Sodice au venit pentru a argumenta că soluţiile propuse şi legiferate la Bucureşti sunt cele bune”, a declarat deputatul Eugen Neaţă.

De altfel, înaintea şedinţei efective de lucru, parlamentarii din Comisia de Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor au mers pe platforma Râureni, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu.

„Legea care priveşte pensionarea populaţiei din Râmnic şi aria periurbană mai devreme decât termenul legal, susţinută de autorităţile judeţene, este un act reparatoriu pentru generaţia părinţilor noştri şi a noastră. Cu toţii am trăit şi am copilărit în mirosul de clor, al pulberilor şi noxelor emanate în aer de activele de pe platforma Râureni. PSD a venit, astfel, cu un gest mai mult decât social, este unul moral, care ţine de siguranţa vieţii, de a respecta pe cei care au lucrat o viaţă de om la Râmnic şi au trăit în această atmosferă poluantă”, a spus Rădulescu.

Preşedintele CJ Vâlcea le-a oferit parlamentarilor din comisie o diplomă pentru această iniţiativă.

Şedinţa Comisiei a continuat ulterior la Sala Mare a Consiliului Judeţean, unde preşedintele acesteia, Adrian Solomon, a lămurit şi a detaliat demersurile pe care deputatul vâlcean Eugen Neaţă le-a întreprins pentru ca amendamentul care priveşte Râmnicu Vâlcea să fie votat şi promulgat.

A doua parte a vizitei delegaţiei Camerei Deputaţilor în judeţul Vâlcea a fost una care a privit vizitarea unor locuri de suflet, deputatul Eugen Neaţă profitând de acest context pentru a le prezenta colegilor săi „Vâlcea Frumoasă”.

„Vâlcea, aşa cum ne place să spunem, este poate cel mai frumos judeţ din România, cu un potenţial turistic uriaş, şi prin asta am dorit ca oaspeţii noştri să vadă, să admire şi să înţeleagă argumentele noastre atunci când susţinem, cu un patriotism local deloc exagerat, că Vâlcea este cu adevărat un judeţ deosebit”, a menţionat Eugen Neaţă. 

În acest sens, Eugen Neaţă a organizat o excursie pentru colegii săi la mănăstirile domneşti – Cozia şi Hurezi, dar şi la mănăstirea unde se află chiliile rupestre ale primilor călugări  –  Turnu.

La Cozia, stareţul Vartolomeu Andronie le-a descris oaspeţilor din capitală stilul bizantin al ctitoriei lui Mircea cel Bătrân, apecte inedite din istoria mănăstirii şi faptul că în pronaos există şi azi pictura din secolul al XIV-lea. La Hurezi, stareţa Ambrozia le-a prezentat epocalul monument UNESCO, mănăstirea care a dat lumii un stil arhiectonic, mănăstirea care reprezintă momentul renascentist al culturii româneşti.

Tot la Horezu, parlamentarii vâlceni au văzut live un atelier de ceramică, olăritul fiind, de altfel, cel de-al doilea obiectiv UNESCO din Vâlcea.

Alt aspect al patrimoniului de Vâlcea – conacele şi culele boiereşti, le-a fost arătat parlamentarilor din Comisia de Muncă, aceştia putând admira frumosul conac Tudor Maldăr, dar şi culele Greceanu şi Duca din Măldăreşti.

Nu în ultimul rând, un popas la Muzeul Trovanţilor de la Costeşti a fost o surpriză plăcută pentru delegaţia din capitală, pe care deputatul Eugen Neaţă a oferit-o pentru a întregi astfel o mică parte dintr-un tablou care compune Vâlcea Frumoasă.

În concluzie, parlamentarul vâlcean a ridicat o ştachetă, reuşind să producă un eveniment de high class, care se poate constitui în precedent pentru alte lucrări ale altor comisii parlamentare.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *