Am fost timp de o oră… conte în „Palatul Stiloului” din Bălceştii Vâlcii

La prima vedere, spui Bălceşti şi te gândeşti la un oraş forţat de istorie să acceadă de la statutul de comună la era urbană, te gândeşti la marginea de câmpie a judeţului, la un târg anonim, undeva pe harta judeţului Vâlcea, fără să ai idee despre ce ar putea însemna…

Nu e aşa. Bălceştiul are un fundament de istorie pe care puţine alte oraşe din această parte de judeţ o cunosc. O istorie, o economie de secol XIX, o relaţie directă cu lumea academică a lumii. Şi mai e ceva, dacă nu era Bălceştiul din România, evoluţia nu ar fi existat. Da, aşa e, dacă nu era Bălceştiul, nu era Petrache Poenaru, nu era stiloul, banala ustensilă de scris cu care ne-am chinuit în copilăria noastră, care a marcat un salt uriaş în istoria scrisului, evident, până la apariţia tastaturii.

Bălceştiul de Vâlcea, târg care încalecă ambele maluri ale Olteţului, este nodul comercial al Olteniei de sub Munte cu Oltenia de Sud. Drumurile Bălceştiului se duc spre Craiova, spre Balş, spre Slatina, spre Târgu Jiu, spre Râmnicu Vâlcea, spre Horezu, este un nod care a dus, de secole, târgoveţii şi comercianţii spre cele 4 puncte cardinale. Aici, porumbul se preschimba în fructe, legumele, în lemne, cerealele, în piatră de munte. Era locul geometric pentru drumurile Vâlcii, Gorjului, Doljului şi Oltului…

Încă din secolul al XVII-lea, mica aşezare era cunoscută prin două hanuri, case de târgoveţi, cule, o lume plină de olteni, munteni, ardeleni, romi, bulgari, sârbi. În secolul XVIII deja are 4 hanuri, o stradă comercială, un platou de târguri şi un corp domnesc de potere, care să asigure ordinea şi paza de bunuri şi distracţiuni. Pădurile din jur, păduri de stejar care curg de pe Dealul Răii până jos la Goruneşti, erau pline de venetici, răzvrătiţi şi alte „soiuri de oameni”. Acolo însă apar mici aşezări retrase, cum este cazul Palei, un sat superb, ascuns în mijlocul pădurii de stejar, de unde se văd foarte bine atât lunca de Cerna, cât şi cea de Olteţ. 

Secolul al XIX-lea aduce Bălceştiul în inima emancipării, pentru că, odată cu tranzitul de mărfuri şi de oameni, se propagă idei revoluţionare, atât cele ale lui Tudor, cât şi, ulterior, paşoptismul.

Acestea sunt legate de familia Otetelişenilor, boieri cu studii în afară, care se stabilesc la Beneşti şi care pun bazele şcolii, spitalului, sediului administraţiei, adică pun Bălceştii pe harta Ţării Româneşti. Sunt denumiţi conţii de Bălceşti. Mai ales că nu se îmbracă deloc în haine turceşti, ci vin cu moda central-europeană, cu sacou, pălărie şi monoclu.

La 1830, la moşia de la Beneşti, exista al doilea pat cu picioare din Ţara Românească, casele boiereşti având, la acea vreme, divanul turcesc.

Secolul XIX este astfel un secol de nuanţă pentru Bălceşti, familia Otetelişenilor, din care face parte Petrache Poenaru, marele savant român, construieşte un frumos oraş aici, pe malurile Olteţului.

Oraşul, la 1880, avea case mari cu etaj, case negustoreşti, trandafiri pe margini, caleşti, loc unde vedeai toate „naţiile ţării”, de la ciobanul de munte până la olteanul cu cobiliţa în spate.

Asta continuă până la mijlocul secolului XX. Atunci când la putere vin comuniştii, care se chinuie să distrugă tot acest compozit de aristocraţie negustorească. Mai mult, aceştia încearcă să mute sediul SMA-ului (sau al primului Colhoz) la Beneşti. 2 universităţi din lume protestează prompt, părându-li-se absurd ca, în casa inventatorului stiloului, să fie aşa ceva.

Există o adresă trimisă chiar de firma Parker, în 1950, Consiliului de Miniştri al RPR, prin care se solicită să nu se întâmple aşa ceva. Comuniştii cedează şi casa devine muzeu, numai că numele Petrache Poenaru este încet, încet marginalizat şi adevărul este că, până în 1990, puţină lume ştia că un român a inventat stiloul.

Se spune chiar că Poenaru ar fi avut inspiraţia celor 3 culori pentru steagul românesc.

În fine, azi, Bălceştiul, aşa cum spune primarul Constantin Aleca, este un „diamant neşlefuit”.

„Este un oraş risipit, care are lucruri atât de frumoase, lucruri nobile, o istorie păstrată, un centru care, prin minune, s-a salvat într-o bună măsură, avem istoria aprozariştilor, avem sate care sunt în mijloc de păduri, avem acest complex Poenaru. Sunt multe, dar ele nu sunt legate încă, asta este datoria noastră. Bălceştiul a însemnat ceva în istorie şi în ştiinţă, trebuie toate regrupate, trebuie redate farmecul şi strălucirea de altă dată, Bălceştiul este un diamant neşlefuit”, spune Aleca.

Aşa este. Am stat o oră la Beneşti, acolo unde Poenaru a stat o viaţă, în splendidul conac al Otetelişenilor, oamenii care au aşezat cândva acest târg în istorie. Într-un parc cu frasini, într-un  început de vară, după ce am urcat Transalpina Sudului, un drum de pământ de pe Dealul Răii, în mijlocul pădurii Paleilor. Am văzut ambele râuri ale sudului de Vâlcea frumoasă, Cerna şi Olteţul, şi am simţit că Vâlcea este mai mult decât judeţul care leagă Oltenia de Ardeal şi de Muntenia. Este judeţul conţilor de Vâlcea, cei care, acum un secol, au schimbat istoria şi mentalităţile unui neam…

Liviu POPESCU

3 comments

  • În perioada comunistă ,în acest moment s-.a aflat Muzeul de Etnografie și Folclor tatăl meu a lucrat pe toată perioada la acest muzeu . El era singurul angajat avea toate funcțiile, de la director până la om de servicii. A păstrat aceasta clădire curata prin munca și sunt mulțumit de ce este astăzi. Eu sunt fiul lui și am copilărit în curtea acestuia.Am fost micul ghid ,Cum mi se spunea de către vizitatorii prin detaliile pe care le dădeam despre toată istoria clădiri și ce se afla în ea. A fost o copilărie minunata. Sunt mândru că sunt născut pe aceste meleaguri.

    • Brainer

      Da stane asa este.Nea Titica Dumnezeu sa l odihneasca a avut grija de muzeu.Macar avem si noi cu ce sa ne mandrim.

  • Octav Avramescu

    Buna ziua, dle Dumitrescu!
    Am citit cu interes articolul si comentariul dvs. Sunt in rezidenta la Conac, o tabara de creatie radiofonica, si as dori sa va pun cateva intrebari legat de muzeu asa cum l-ati cunoscut. Oare cum am putea intra in contact?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *