Axa Washington – Bucureşti – Berlin. Ce am câştigat şi ce am pierdut după întâlnirea Iohannis – Trump

Ceea ce nu a reuşit administraţia Băsescu (ne amintim despre marea teorie a axei Washington – Bucureşti – Londra) sunt şanse mari să se dezvolte în prezent, dar mult mai concret, printr-o formulă Washington – Bucureşti – Berlin. Şi asta graţie stilului pragmatic de a face politică al preşedintelui american, omul de afaceri Donald Trump.

Este drept că prea puţini dintre analiştii politici ai primăverii ar fi prevăzut o întâlnire atât de rapidă între Trump şi Iohannis. Sau nu doar rapidă, ci mai ales o întâlnire atât de „oficială”. Ce resorturi au stat însă în spatele ei, aici este cheia problemei.

De ce Trump a ales un cap de pod în Europa pe la Bucureşti şi nu a debarcat altfel. Este clar că, în Vest, lucrurile sunt mult prea tulburi. Marea Britanie este în haos, cu Germania, relaţia este destul de sinusoidală, Uniunea Europeană vorbeşte, oricum, pe altă voce decât Casa Albă. Ne amintim cât de greu s-a urnit şi NATO în povestea cu ISIS.

Atunci, singura chestiune care rezidă aici este nu elementul Trump, ci, de fapt, culisele de la Casa Albă. Există, la Washington, un sistem politic construit în zeci de ani, o întreagă echipă de specialişti, de indivizi din umbră care judecă şi joacă strategiile planetei. Dacă ne închipuim că Trump decide ceva de unul singur, în afară de zidul cu Mexicul şi alte năstruşnicii de fapt divers, comitem o eroare.

Întâlnirea dintre Iohannis şi Trump este, de fapt, un punct pe ordinea de zi a Departamentului de Stat şi a centralei Bucureşti a acestuia. Nici Iohannis nu ştia probabil, până la Bruxelles, despre această întâlnire, organizată atât de minuţios şi de secret, încât presa a aflat despre ea cu doar 2 săptămâni înainte.

Ce vrea Departamentul de Stat de la Bucureşti? Sau de la România? Consecvenţă, ca ideologie. Suntem singurul stat din jumătatea de est a Europei pro-european, pro-occidental şi niciun partid de la Bucureşti nu a arătat vreodată vreo simpatie orientală. Centrala de la Bucureşti a Departamentului de Stat ştie foarte bine acest aspect şi că niciun lider major politic din România nu are vreo altă politică decât cea euro-atlantică. Şi mai ştie ceva, mai ales prin prisma unei bune colaborări instituţionale: că serviciile de securitate din România sunt bune, sunt profesioniste, de multe ori prea bune, dând spre abuzuri. Când vorbim de Casa Albă, discutăm strict în termeni de servicii şi de un întreg establishment pe această direcţie.

România este, la această oră (nu că va deveni!), o colonie pro euro-atlantică, asta şi datorită spiritului sau ADN-ului nostru, care ne-a făcut să privim mereu spre vest cu umilinţă şi smerenie, chiar dacă avem maniere orientale. Mai mult, criza globalismului de acum 1-2 ani nu a lăsat sechele la noi, gradul de naţionalism şi antiglobalizare fiind în procent redus (1/5 din români lucrează în state comunitare, un mare avantaj pentru a nu ajunge enclavizate precum Cehia, Ungaria etc.).

Departamentul de Stat ne-a creditat, astfel, ca pe o naţiune care poate tranşa, în Europa, o axă a dialogului cu Uniunea Europeană. Aproape tot discursul lui Iohannis  a fost concentrat pe ideea de SUA-UE, pe armonizarea relaţiilor, pe minimalizarea diferenţelor. De fapt, discursul lui Iohannis nu a fost pentru americani, ci a fost mesajul Casei Albe către cancelariile occidentale. Un fel de refacere a blocului vestic, dar nu prin intermediul unui stat cu galoane, care să zgândăre orgolii, ci prin cel al unui stat cuminte. Nici Franţa, nici Spania, nici Germania, nici Italia nu ar fi fost buni mesageri ai acestei chemări, pentru că, în lumea granzilor, orgoliile istoriei sunt mult prea mari. România, un stat cuminte, cel mai „occidentalofil” stat din Est, devine astfel nodul vital al unei concilieri transatlantice şi un pivot american în zonă. SUA au ales dezgheţul prin vocea Bucureştiului.

Ce a câştigat România? Auditarea! Economic, România a primit, în faţa investitorilor din lumea întreagă, garanţia că nu vor pierde dacă vor deschide aici afaceri. Ni s-a pus un certificat de calitate şi de securitate. Şmecherul şcolii a venit în faţa elevilor strânşi în curte şi a ales, din mulţime, un oarecare tip anonim şi a spus: ” Ăsta e fratele meu!”. Implicit, respectivul tip anonim îşi schimbă statutul, devenind brusc fratele Ăluia, aşa că… să avem grijă!

Ce a pierdut România? Mult. Am intrat pe harta ISIS şi a altor organizaţii de tip terorist din lumea… „Ahaa, ia uite cine se ascundea aici!”

În concluzie, pentru România, de azi înainte lucrurile nu vor mai fi, pe termen mediu şi lung, deloc aşa cum le ştiam.

P.S. După o întâlnire similară dintre Ceauşescu şi Nixon, România a intrat în acel deceniu luminat. Aşadar, întâlnirea Trump – Iohannis este doar prima dintr-un şir lung, cu condiţia ca Trump să rămână la Casa Albă. Şi asta, funcţie de ce decide Departamentul de Stat.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *