Chimcomplex: Salariaţii Oltchim nu vor avea salarii scăzute, ba chiar ar putea fi majorate

Angajaţii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor fi preluaţi integral de către Chimcomplex S.A. Borzeşti, iar salariile acestora fi menţinute şi chiar majorate, a afirmat preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă, într-un comunicat de presă.

 ‘Nu vom reduce niciun salariu, dimpotrivă, ne dorim să creştem salariile tuturor celor care doresc să se implice activ în restructurarea companiei. Vreau să asigur salariaţii Oltchim de faptul că, aşa cum s-a întâmplat şi în 2003, la privatizarea Chimcomplex, aşa vom face şi la Oltchim, în sensul că vom şti să asigurăm cu succes tranziţia de la sistemul de stat la cel privat’, a subliniat Băncilă.

Potrivit sursei citate, Chimcomplex Borzeşti are în pregătire două pachete investiţionale postprivatizare în cazul preluării Oltchim. Un prim pachet investiţional vizează finanţarea celor 22 de obiective identificate în urma auditului la Oltchim, iar scopul este reechilibrarea combinatului şi poziţionarea acestuia pe un profit real.

‘Estimarea noastră este că, în 6 luni de la preluare, odată cu finalizarea măsurilor de invesţii din primul pachet investiţional, Oltchim va reintra pe o poziţie de echilibru, devenind bancabil’, a subliniat preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex.

Totodată, după o primă etapă investiţională se va lansa cel de-al doilea pachet, care atinge în proiecţiile Chimcomplex suma de peste 275 milioane de euro.

‘Aceste investiţii se referă la construirea unor noi instalaţii de etilenoxid, metanol, apă oxigenată sau la repornirea fluxului PVC, investiţii care vor aduce multe schimbări pozitive în funcţionarea Oltchim şi în relaţia acestuia cu mediul înconjurător’, arată Virgiliu Băncilă.

Chimcomplex a anunţat că va depune o oferta de preluare a activelor viabile ale combinatului Oltchim, urmând să creeze împreună cu acesta Compania Română de Chimie.

‘Eu sunt optimist şi cred în bunele intenţii ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari şi ale creditorilor Oltchim faţă de viitorul acestui Combinat, al industriei chimice româneşti, al oamenilor din Râmnicu Vâlcea. Oferta pe care o vom depune este una corectă, sustenabilă, iar faptul că avem resursele umane, know-how-ul şi resursele financiare ar trebui să fie hotărâtor în luarea unei decizii, astfel încât Oltchim, împreună cu Chimcomplex, să redevină acel etalon al industriei chimice româneşti’, a menţionat oficialul companiei.

În data de 21 ianuarie 2017, SC Chimcomplex SA Borzeşti, membră a Grupului SCR, grup industrial cu capital privat 100% românesc, a depus o ofertă indicativă pentru preluarea activelor Oltchim.

Oferta depusă se referă la modulele de active viabile, de utilităţi şi logistică şi la activele care vor constitui baza dezvoltării viitoare a platformei. Strategia Chimcomplex este de integrare a acestor active de la Oltchim cu unităţile de producţie ale Chimcomplex de pe platforma din Oneşti, prin crearea Companiei Române de Chimie, în scopul de a dezvolta o platformă integrată de producţie în industria chimică, ce va deservi pieţele regionale şi internaţionale.

Societatea preciza, la momentul respectiv, că oferta conţine şi un capitol esenţial privind specialiştii Oltchim, care pun în valoare instalaţiile şi know how-ul societăţii. În plus, deşi documentaţia primită de la consultantul Oltchim nu face referiri privind obligaţia preluării personalului existent, oferta prevede angajarea de personal pe această platformă pentru a exploata eficient şi în siguranţă activele achiziţionate.

Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea este scos la vânzare prin nouă pachete de active. Valoarea totală de piaţă a celor nouă pachete de active este de 293,728 milioane euro, iar preţul de pornire a vânzării va fi de 307 milioane euro.

Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70 % din producţia sa. Combinatul este în insolvenţă din ianuarie 2013.

Ministerul Economiei a anunţat, recent, că administratorii judiciari ai Oltchim, companie aflată în insolvenţă, au decis să amâne până în iunie 2017 ultima etapă a procesului de privatizare a combinatului, la cererea ofertanţilor.

Conform planului de reorganizare modificat al companiei, aprobat în şedinţa Adunării Creditorilor din 6 martie 2017, activele Oltchim vor fi oferite spre vânzare grupate în nouă pachete: Uzinele clor – alkali, Uzina oxo-alcooli, Uzinele propilen-oxid şi polioli, servicii site, vagoane cale ferată, Procesare PVC, Uzina petrochimică, VCM/PVC Râmnicu Vâlcea, Uzina petrochimică – Bradu-Piteşti, Uzina Anhidrida Ftalică – Rm Vâlcea.

SC Chimcomplex S.A. Borzeşti, membră a Grupului SCR, este unul dintre fabricanţii importanţi de produse chimice din România şi Europa de Sud-Est, cu o experienţă de peste 60 de ani în industria chimică. (capital.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *