Gheorghe Mihăilescu nu e bun pentru conducerea naţională a RomSilva

Am citit, în Gazeta Vâlceană, articolul care m-a îngrozit, cel cu privire la posibilitatea ca Gheorghe Mihăilescu să ajungă directorul la nivel naţional al RomSilva.

Este clar că nu e cel mai potrivit om pentru RomSilva! Sau, cel puţin, nu din punctul meu de vedere.

De ce? Pentru că este prea bun. Adică este primul profesionist pe care Vâlcea îl are la conducerea filialei şi îl pierdem?! Eu nu sunt de acord ca Mihăilescu să plece din Vâlcea. Îl cunosc mult prea bine şi tocmai de aceea pot spune că Mihăilescu este un om de excepţie, acel „pădurar autentic”, cel care iubeşte pădurea, care ştie când se produce fiecare fotosinteză, câte mitocondrii sunt la fiecare arbore.

Mai mult, Romsilva Vâlcea este una din regiile care, discret, a realizat o infrastructură de drumuri în zona montană care a permis turiştilor să se aventureze acolo unde nici nu visau – Valea Păteşti, Cheile Bistriţei, Muereasca etc. A transformat cantoane vai de capul lor în complexuri turistice pentru public, elegante şi moderne. Este, cum s-ar spune, mai mult decât omul potrivit la locul potrivit. A reuşit să salveze şi să dezvolte o reţea de pepiniere care alimentează cu puieţi toată ţara. S-a zbătut pentru salvarea Păstrăvăriei de la Brădişor, dar a fost învins de o mafie pe care nu a putut-o dovedi. A reuşit însă să păstreze Slătioara şi Brădişorul pe uscat pentru piscicultură.

A izbutit să ducă în patrimoniul UNESCO 2 păduri de fag virgine şi sunt multe altele de spus.

Să mai menţionăm că Mihăilescu este omul care are acasă nenumărate biblioteci? Că se poate vorbi cu Mihăilescu de la istoria Greciei antice până la teoriile bergsoniene? Că nu este un fanatic militant de partid, că are o moderaţie şi un echilibru al discursului? Că nu există om de la RomSilva care să nu spună „Cine? Dom’ Mihăilescu? Un Domn!”?

Da, acesta este şeful pădurilor vâlcene, un aristocrat, un tip cu umor fin, un elegant, un profesionist, un tip cald, unul căruia nu îi este greu să spună „Asta nu ştiu, dar o să caut şi o să mă documentez”.

Şi atât.

Şi atunci de ce să îl ia alţii? Să rămână aici, la Vâlcea, pentru că are atâtea de făcut, nu e nevoie de Mihăilescu nici la ministere şi nici la conducerea naţională a regiei. Vâlcea are mai multă nevoie de el decât au ăia de la Bucureşti. Poate ni-l strică, Doamne Fereşte!

Liviu POPESCU

foto Gazeta Vâlceană

4 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *