Misterul mormântului anonim din curtea Mănăstirii Surpatele

Una din cele mai frumoase mănăstiri vâlcene se află în Vâlcea de Mijloc, pe Valea Otăsăului, într-un splendid decor, de margine de sat şi pădure, loc de pelerinaj în trecut şi loc de slujbă pentru sufletul de azi.

Maria Brâncoveanu este cea care îşi plângea destinul în cel mai cutremurător pelerinaj, pe care îl făcea zilnic între Mănăstirea dintr-un Lemn şi Surpatele, lăsând în urma ei un drum cu un nume ce străbate timpul – Aleea Doamnei. Golgota marii regine rămase văduvă în urma acelui supliciu în care soţul şi copiii au fost sacrificaţi pe altarul credinţei.

Frumoasa mănăstire a Frânceştiului Surpatele este însă locul unde Dumnezeu a preferat parcă să îşi apropie apele Otăsăului, să-l sfinţească îndeaproape, într-o serie de corale şi psalmi cântaţi, în sfintele liturghii, de măicuţele acestui timp şi ale acestui tărâm…

Depresiunea de spirit și cuvânt sfânt, așa cum mai este denumită regiunea Horezu, cuprinde unele dintre cele mai nobile ctitorii voievodale din Țara Românească, adevărate manuscrise arhitecturale, cum le numea cineva, cu referire la mănăstirile Hurezi, Govora, Dintr-un Lemn, Bistrița, Arnota, ”catedrale ale timpului sacru românesc”.

Unul din aceste daruri sfinte, zestre a spiritualității românești, aşa cum am mai spus, este Mănăstirea Surpatele, ctitoria doamnei Maria Brâncoveanu, care, în 1706 — 1707, a construit, pentru ”călugăricioarele’ de aici, o biserică nouă și a împodobit-o cu pictură, tâmplărie sculptată din lemn de tei aurit, icoane, candelabru de aramă făcut de meșterul Hans Georg Beck, odoare și averi din care să se poată întreține obștea de călugărițe. Pictorii pe care i-a ales Doamna Maria au fost Andrei, Iosif ieromonahul, Hranite și Ștefan din renumita echipă de zugravi hurezeni conduși de Constantinos.

Amintirile și legendele mănăstirii leagă acest lăcaș de suflet al doamnei Maria Brâncoveanu de perioada în care el i-a servit ca loc de reculegere după martiriul soțului și copiilor, alături de cealaltă văduvă a tragediei, soția lui Ianache Văcărescu, decapitat și el alături de Brâncoveni, dar și de trei povești de iubire, care îi au ca protagoniști pe zugravul Gheorghe Gherontie, Iancu Jianu și Anton Pann.

De aici apare legenda mormântului misterios…

Florica, sora lui Iancu Jianu, pe atunci pandur în armata lui Tudor, devine logodnica chiar a lui Vladimirescu. O poveste de iubire care a crescut în timp, Tudor şi Florica ajungând să fie de nedespărţit. Florica, o fată frumoasă de 17 ani, Tudor Vladimirescu, tânăr cu o carieră politică şi militară în faţă.

Suntem în 1819 şi Tudor îşi strângea oastea pentru, spunea el, ” a elibera ţara de turci şi a o aduce în fruntariile sale, fără de atârnare şi de supunere”. Fapt care a atras furia guvernatorului Stoica, al Olteniei, omul fanarioţilor.

În fine, revenind la povestea de iubire dintre Tudor şi Florica, cei doi se hotărăsc să se căsătorească, locul ales fiind chiar Mănăstirea Surpatele.

În acea zi, serdarul Craiovei pune la cale o faptă abominabilă. Însoţit de o ceată de turci, ajunge la Frânceşti şi o răpeşte pe Florica chiar în momentul în care mergea cu domniţele la biserică, pentru cununie. În pădurea din apropierea bisericii Florica, este siluită de turci şi de guvernatorul Olteniei, apoi lovită. Crezând-o moartă deja, tâlharii o şterg spre Băbeni, aşteptând veşti cu privire la reacţia lui Tudor.

Numai că Florica nu murise. Îşi revine şi reuşeşte să se târască spre biserica mănăstirii Surpatele, iar două gărzi ale lui Tudor o găsesc. Fata îi este adusă logodnicului şi le povesteşte nenorocirea. Cei doi, Tudor şi Iancu, sunt absolut cutremuraţi, o duc pe Florica în chiliile măicuţelor şi pleacă după răzbunare.

Florica însă reuşeşte să pună mâna pe un cuţit şi îşi curmă viaţa. Tudor, Iancu şi pandurii îi prind pe tâlhari chiar la Băbeni şi, după o luptă scurtă, reuşesc să-i omoare pe toţi, mai puţin pe serdar. Pe acesta îl leagă şi îl duc cu ei spre Surpatele, vrând ca Florica să aibă dreptul la răzbunare. Numai că, atunci când ajung, află de sinuciderea fetei. Iancu Jianu, orbit de durere, ia un iatagan şi îl măcelăreşte efectiv pe serdar chiar în curtea bisericii.

A doua zi, pe înserat, Tudor şi preotul bisericii o înmormântează pe Florica, fără slujbă, în curtea bisericii totuşi, deşi, potrivit canoanelor bisericeşti, femeia se sinucisese. Mormântul este unul nemarcat, printre cele câteva anonime de la Surpatele…

Măicuţele de la Surpatele spun că nici ele nu ştiu care este mormântul Floricăi, dar confirmă că acesta se află acolo. Se pare că a fost şi un jurământ de tăinuire atunci, în 1819, şi se spune că, tot atunci, în seara înmormântării, măicuţele ar fi ţinut o slujbă. Numai că, nefiind voie, niciodată nu s-a vorbit despre asta…

Pelerinii veniţi la Surpatele se tot întreabă, de 200 de ani, care este, oare, mormântul nefericitei care şi-a pus capăt zilelor în acea noapte tristă.

Despre Tudor ştim că, în 1821, îşi pierde viaţa, este, de fapt, asasinat în urma unei trădări, iar mişcarea sa este înfrântă, dar epoca celebră a fanarioţilor se încheie, urmând ca, în doar 30 de ani, cele două principate româneşti să se unească şi, până la finele secolului, România să devină un stat independent.

Sunt și alte povești care pot fi auzite de pelerinul sau turistul care alege, preț de un ceas sau mai multe, să se oprească la una dintre cele mai frumoase mănăstiri, ctitorie a Mariei Brâncoveanu, soția martirului voievod.

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *